În timp ce numeroși fotografi laudă puterea de a schimba a fotografiei, Alexandra Surkova a experimentat-o direct. Pasiunea sa este fotografierea linxului iberic - o specie de pisică sălbatică despre care se crede că trăiește în Peninsula Iberică de un milion de ani. Se știe că în urmă cu numai 20 de ani au rămas doar 94 de lincși iberici. Dar acum, prin muncă de conservare, se crede că sunt în jur de 2.000.

„Prima mea întâlnire cu un linx a schimbat totul”, afirmă Alexandra. Anterior, își folosea camera pentru fotografie stradală, dar în anul 2020, izolarea cauzată de pandemia de COVID-19 și primirea drept cadou a unui obiectiv Sony FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS i-au schimbat pasiunea. „S-a întâmplat acum cinci ani. Am ieșit să fotografiez cu obiectivul și am văzut linxul. Îmi tremurau mâinile. Jumătate dintre fotografiile mele erau neclare, dar chiar atunci, am știut că viața mea viitoare era acolo. Nu am putut dormi în acea noapte din cauza senzațiilor. Văzusem acest animal deosebit de greu de surprins, care era văzut atât de rar în sălbăticie”.

De la acea întâlnire întâmplătoare, Alexandra s-a dedicat fotografiei faunei sălbatice de toate tipurile, dar dragostea sa este linxul. „Chiar și acum, când sunt singură pe câmp și văd linxul, mâinile încep să-mi tremure. Nu este niciodată «doar o fotografie». Se simte ca o conversație cu ceva atemporal. O reamintire că fac parte din ceva mult mai mare decât mine. O parte din eternitate”.

Linxul iberic trăiește în zone destul de deschise, adesea în mari proprietăți de plantații de măslini private și în jurul acestora. Aici, aceștia pot găsi adăpost printre măslini bătrâni, cu scorburi, zone stâncoase și arbuști, dar există un motiv cheie pentru care linxul folosește ca habitat plantațiile de măslini. „Le plac zonele care sunt pline de iepuri”, afirmă Alexandra. „Iepurele este principala sursă de hrană pentru linx”. Folosind umbra măslinilor pentru acoperire, linxul așteaptă cu răbdare să apară iepurii. „Dacă observați acest tip de comportament, știți unde va căuta linxul hrană. Așa că încercați să găsiți aceste locuri la umbră, unde linxul va sta pe timpul zilei, când este foarte cald sau unde va vâna pentru hrană”.

Vara, temperatura din plantațiile de măslini poate crește până la 40 ºC sau chiar 50 ºC. Iarna, totul se schimbă. Temperatura poate scădea până la -3 ºC, modificând structura și culoarea peisajului. Condițiile fac ca fotografierea linxului să reprezinte o provocare fizică pentru Alexandra, care așteaptă ca animalul să fie văzut înainte de a pleca cu camera sa Sony Alpha 1 II și cu teleobiectivele. „Am un prieten care mă va suna când va vedea linxul”, explică aceasta. „De multe ori traversează o zonă de teren dintre două proprietăți. Uneori aștept o săptămână pentru ca aceștia să treacă în zonă. Trebuie să produc cât de puțin zgomot posibil, până la douăsprezece sau paisprezece ore și se poate să nu văd absolut nimic”. Deși este posibil ca Alexandra să nu vadă linxul, este sigură că acesta știe că ea se află acolo. „În 99% din timpul în care eu îi văd, aceștia nu mă văd pe mine. Dar sunt sigură că mă pot mirosi și mă pot auzi. Așa că poate acum mă recunosc și știu că sunt eu. Mi-ar plăcea să cred asta, ca să știe că mă aflu pur și simplu acolo, salutându-i din nou”.

Lucrând cu animale, Alexandra înțelege responsabilitatea de a echilibra împărtășirea minunilor și poveștilor animalelor precum linxul cu asigurarea că munca sa are un impact pozitiv. „Uneori”, începe aceasta, „nu trebuie să faci mare lucru pentru a proteja aceste animale. Uneori, este vorba numai despre a nu le face rău”. Cu o prezență atât de mare pe rețele de socializare, Alexandra este deosebit de conștientă de puterea cuvintelor sale, nu doar a imaginilor sale. „Nu vorbesc doar cu prietenii și cu familia mea. Sunt numeroși oameni care se uită la ceea ce fac acum. Este o mare responsabilitate. Dacă nu acorzi atenție cuvintelor tale, acestea pot face rău. Uneori ai putea dezvălui locația unui animal fără să te gândești, iar în ziua următoare acel animal ar putea fi ucis. Trebuie să fii foarte atent cu cuvintele tale”.

Un mesaj surpriză adresat Alexandrei pe rețelele de socializare ilustrează perfect puterea fotografiei de a produce schimbări atunci când este folosită în scopuri bune. „A fost la aproximativ un an după ce am început să fotografiez linxul. Am primit un mesaj de la un vânător. Acesta mi-a scris, spunându-mi că mă urmărește de ceva timp. După ce s-a uitat la fotografiile mele, a adus o cameră. S-a decis să acționeze mult mai mult cu o cameră decât cu o pușcă. Acel moment a schimbat totul în mine”.

Acel mesaj i-a arătat Alexandrei cât de puternică și de importantă este fotografia. „Este mult mai mult decât a arăta imagini cu animale”, afirmă aceasta, „este vorba despre transformare. Este vorba despre emoție și despre evocarea imaginilor pe care nici măcar nu știi că le ai în interiorul tău”.

Aceasta a descris acel moment ca fiind „misiune îndeplinită”, realizând că dacă munca sa a avut puterea de a schimba o persoană, aceasta ar putea schimba și multe altele.

„Cred că fotografia nu poate schimba lumea. Dar emoțiile, emoțiile pe care fotografia le poate evoca, cu siguranță că pot. Este ceea ce simțim când o privim”.

În ceea ce o privește pe Alexandra, aceasta are și astăzi aceleași emoții ca atunci când a început să fotografieze fauna sălbatică în urmă cu cinci ani. „Am ceva special cu lincșii. Nu pot să explic singur, dar de fiecare dată când merg să-i caut, îi văd. Este posibil să trebuiască să aștept 20 de ore, dar în cele din urmă îi voi vedea”, afirmă aceasta. „Emoția pe care o evocă în mine rămâne aproape aceeași ca prima dată”.