În mijlocul unui ținut pustiu aflat la marginea deșertului neiertător, un grup de călători întăriți de încercări străbate teritorii ostile, în timp ce personajele emblematice se înfruntă fără milă într-o luptă dură pentru supraviețuire. Dacă sună a scenariu de film western clasic, atunci înseamnă că Chris Schmid și-a îndeplinit scopul cu noul său documentar „Bone Dry”.

Filmele și serialele de tip western prezintă mereu înfruntarea dintre lege și haos. Aici, singura lege este cea a supraviețuirii. „Este un film despre ciclul vieții”, explică Chris. „Urmărim migrația anuală a antilopelor gnu din sudul Serengeti înspre nord și înapoi. Acestea urmăresc ploile și pășunile proaspete, dar drumul lor e presărat cu primejdii. Trebuie să traverseze râuri învolburate și să scape de prădători precum crocodili, lei, gheparzi și hiene. Iar noi am ales să prezentăm totul într-un stil vizual de tip western.”

De unde însă ideea unei abordări atât de creative? „Există deja o mulțime de documentare despre natură și despre acest subiect și nenumărate videoclipuri online care se bat pentru atenția publicului. Așa că ne-am dorit cu adevărat să facem ceva nou și captivant”, spune Chris. „Narațiunea se bazează pe fapte reale. Sunt lucruri importante de înțeles și publicul nu vrea povești inventate. Însă asta nu a însemnat că nu putem prelua anumite tipare și instrumente din cinematografie pentru a face totul mai captivant. Sper că acest lucru îi va face pe oameni să se oprească și să fie atenți.”

Unul dintre aceste instrumente este construcția personajului, lucru posibil, spune Chris, doar prin dedicare și filmări realizate pe o durată lungă. „Pentru acest proiect am filmat, cu întreruperi, timp de aproape jumătate de an”, explică el. „Am început în aprilie și am urmărit migrația îndreptându-se spre nord în iunie, iulie și august. Apoi ne-am întors spre sud până la începutul lunii noiembrie. Acest interval de timp ne-a permis să găsim un fir narativ și să ne axăm pe anumite animale și grupuri de animale, atât din cadrul turmei de antilope gnu, cât și în cadrul prădătorilor acesteia.”

„În cadrul acestuia”, continuă el, „am acordat cea mai mare atenție «distribuției secundare», adică hienelor, care trăiesc mereu în umbra leilor și a gheparzilor. Scopul principal al filmului a fost să ofere o voce acestor specii. Hienele sunt adesea portretizate drept personaje «răufăcătoare», fiind prezentate în ficțiune ca niște creaturi josnice, vicioase și lașe. Dar în filmul nostru arătăm că asta este doar o caricatură, și nu un portret real.”„Hienele”, continuă Chris, „au roluri clar definite în cadrul haitei, cu legături familiale puternice. Ba mai mult, ele sunt la fel de inteligente ca cimpanzeii. Rolul acestora în ecosistem este vital. Datorită lor și a altor animale care se hrănesc cu stârvuri, în Serengeti aproape că nu există nicio boală. Desigur, hienele rămân hiene și ucid alte animale, dar, dacă o fac, este pentru a-și hrăni puii sau pentru a evita competiția cu alte specii carnivore.”Chris menționează că același lucru e valabil și în cazul antilopelor gnu. „Lumea are tendința să vadă turma ca pe un tot unitar. Dar când o studiezi îndeaproape, descoperi că fiecare individ este diferit, că există multe grupuri familiale mici, cu unchi și mătuși care rămân împreună pentru a se proteja unele pe celelalte. Putem vedea acest lucru atunci când traversează râul. Se sprijină reciproc.”

„Dacă reușim să creștem gradul de conștientizare și să trezim empatie, putem motiva oamenii să protejeze aceste specii și, implicit, întregul ecosistem”, continuă Chris. „Amenințările sunt numeroase. În mod normal, hienele nu migrează. Ele trebuie să supraviețuiască până la întoarcerea antilopelor gnu, ceea ce este deja o încercare în sine. Dar acum se adaugă și presiunea agriculturii, ceea ce înseamnă că aceste specii sunt nevoite să trăiască în spații din ce în ce mai restrânse. Acest lucru înseamnă că competiția pentru hrană e din ce în ce mai acerbă, apărând astfel tot mai multe confruntări între ele.”„Schimbările climatice duc, de asemenea, la creșterea temperaturilor și scăderea precipitațiilor”, spune Chris. „Deci mai mult deșert, mai puțină hrană, mai puține pășuni. Populațiile de animale scad. Presiunea crește din nou. Vedem acest fenomen peste tot în lume. Când distrugi o parte dintr-un sistem, se destramă și restul.”

Pentru a crea un documentar despre natură în stil western, Chris a lucrat meticulos atât la filmare, cât și la postproducție, alegând cu grijă echipamentul, cadrele, culorile și muzica. A stabilit chiar și fontul sau numele personajelor din narațiune. „Am petrecut mult timp uitându-mă la filme western”, spune el, „în special la exemple mai recente, precum «The Power of the Dog» (În ghearele câinilor) și «Train Dreams» (Trenul din vis). Așadar, începem mereu prin a compune imaginile astfel încât să creăm o atmosferă similară. Ulterior, în postproducție, adăugăm culori și sunete specifice genului western.”

„De exemplu”, continuă el, „pentru cadrele largi care surprind peisajul din parcul Serengeti, folosim aceleași obiective anamorfice ca și regizorii de film. E foarte important să arătăm locul, să vedem deșerturile, munții și platourile prăfuite, care au aceeași dimensiune epică ca cea a Vestului Sălbatic din America. Filmările de la ora de aur și ora albastră sunt de o frumusețe aparte. Parcul Serengeti devine el însuși un personaj, o întruchipare a naturii sălbatice.”„Aceste obiective nu au însă un factor de mărire, așa că pentru cadrele care surprind comportamentul animalelor, am folosit teleobiective obișnuite. Și tocmai aici Sony Burano își arată cu adevărat valoarea. Datorită senzorului de 8K, este o cameră excepțională pentru filmarea în diferite formate. Chiar dacă de cele mai multe ori am filmat cu obiective în format Super 35, care generează un fișier de 5,7K, rezoluția rămâne suficient de mare pentru a decupa sau stabiliza materialul filmat.”

De asemenea, viteza și adaptabilitatea camerei Sony Burano sunt caracteristici pe care Chris le apreciază în mod deosebit. „Am configurat butoanele cu funcțiile camerei astfel încât să pot reacționa instantaneu”, afirmă el. „Unul e setat să parcurgă modurile de decupare, iar altul este o comandă rapidă spre modul de redare slow motion la 120 fps. Al treilea controlează funcția de preînregistrare. Camera stochează mereu în cache 10 secunde de material filmat, o funcție incredibil de utilă pentru filmarea faunei sălbatice. Apeși pe butonul de înregistrare și deja ai 10 secunde salvate.”„Deoarece dorim să facem gradarea culorilor, filmăm în SLog3 și folosim formatul Raw pe 16 biți, care e mult mai mic ca dimensiune decât formatul ProRes, ceea ce înseamnă că nu ne trebuie foarte multe hard-diskuri pe teren”, dezvăluie Chris.„În plus, camera pornește atât de repede, încât o poți folosi aproape instantaneu când începe acțiunea. De asemenea, funcția Dual ISO ne permite să filmăm la o calitate mult mai bună după ce soarele apune, iar filtrul ND intern ne oferă posibilitatea să ajustăm expunerea într-o fracțiune de secundă, ceea ce este perfect pentru situațiile în care un subiect trece din umbră în lumina soarelui.”

„Dar dincolo de imaginile superbe, unul dintre cele mai importante lucruri cu care mă ajută Sony este producția și distribuția propriu-zisă a filmului «Bone Dry»”, încheie Chris. „Odată realizat, filmul trebuie să ajungă la public. Altfel, toate eforturile noastre au fost în zadar. Vreau să schimb felul în care oamenii percep aceste specii trecute cu vederea și să le arăt că sunt la fel de importante ca speciile «vedetă».”„E un efort uriaș să atragi atenția asupra acestor lucruri, dar oamenii trebuie să înțeleagă că, pentru a proteja un loc, trebuie să protejeze fiecare specie din locul respectiv, nu doar pe cele emblematice sau prădătorii de vârf. Iar asta e valabil în cazul tuturor ecosistemelor, fie că vorbim de Africa sau de Europa, de ecosisteme terestre sau maritime. Când urmărești personajele și vezi cât de inteligente sunt și cum au grijă unele de altele, le înțelegi și vrei să le protejezi. Sper ca «Bone Dry» să facă exact asta.”