De-a lungul istoriei, naturaliștii au fost mânați de spiritul descoperirilor. Extazul descoperirii de noi specii sau al observării unor comportamente nemaivăzute până atunci este captivant la nivel personal, iar această bucurie poate fi multiplicată atunci când transmit mai departe ceea ce au descoperit. Mai recent, însă, de când omenirea realizează că este custodele Pământului, se pare că e vorba de ceva mai mult. Documentarea și înțelegerea lumii naturale a căpătat un caracter mai disperat. Având în vedere că dispariția habitatelor și a speciilor este de netăgăduit în fiecare colț al micii noastre oaze, naturaliștii trebuie să desfășoare o muncă vitală de educare.

Naturalistul și fotograful Javier Aznar, care lucrează cu camere Sony încă din 2018, spune: „Cred că oamenilor nu le poate păsa de ceva dacă nu știu că acel ceva există. De aceea, am petrecut atâția ani fotografiind fauna mai puțin văzută a Amazonului, insectele și arahnidele, miriapodele, reptilele și amfibienii. Aceste animale nu ajung pe cărțile poștale cu Amazonul sau alte locuri, care sunt adesea rezervate mamiferelor mari și păsărilor colorate. Totuși, sunt la fel de frumoase și importante.”

Lucrul cu camerele și obiectivele Sony Alpha „a schimbat regulile jocului pentru mine”, spune Javier, „mai ales pentru că îmbină calitatea excepțională cu rezistența și portabilitatea. Lucrez în condiții de căldură și umiditate aproape extreme și, de asemenea, merg mult pe jos; pot fi în căutarea animalelor chiar și 12 ore pe zi, așa că un echipament de fotografiere mic și ușor înseamnă un rucsac mai mic și mai ușor.”

„În special insectele au nevoie de ajutorul nostru, deoarece sunt prea des considerate dăunătoare, sunt nedorite sau nu sunt văzute deloc”, continuă el. „Dar realitatea e că sunt o parte vitală a piramidei biodiversității în care trăim cu toții. Da, sunt aproape de baza piramidei, dar dacă pierzi insectele, adio polenizare, deci adio copaci, adio fructe, adio recolte. Și, prin urmare, nu mai există nici animalele care se hrănesc cu ele, păsările și mamiferele. Și, bineînțeles, fără culturi, nu există nici oameni.”

Prin urmare, Javier susține că, chiar dacă nu vă place cum arată păianjenii sau gândacii, trebuie să realizați că, dacă îi conservați, veți proteja toate celelalte animale de care vă pasă. Și protejați viața umană. Așa că asta a devenit misiunea sa. „În fiecare zi”, explică el, „încerc să găsesc animale despre care nimeni nu știe că sunt acolo, să le observ viața și să le surprind într-un mod care să îi facă pe oameni să le ia în seamă.”

Desigur, ca și biodiversitatea delicată a planetei noastre, Javier nu a ajuns aici peste noapte. Perspectiva sa este punctul culminant al unei vieți întregi caracterizate de fascinația față de natură, începând cu creaturile din Spania sa natală. „Familia mea avea o bucățică de pământ în apropiere de Madrid”, își amintește el, „și vara mergeam acolo pentru a fi mai aproape de natură. Părinții mei m-au ajutat foarte mult în felul lor, încurajându-mă mereu să văd frumusețea în lucruri pe care alți oameni le găseau poate neplăcute sau alarmante. Acum, asta fac și eu.”

Călătorind în America de Sud și în Ecuador, unde s-a întâlnit pentru prima dată cu pădurea amazoniană, Javier a fost „copleșit de viața sălbatică, de peisaje și de natură în general. Bineînțeles că a fost și o aventură. Unele dintre locurile în care am ajuns au fost accesibile doar după zile întregi de mers cu o canoe și a fost ceva uimitor să vizităm populații indigene și să vedem cât de diferită le e viața. Credem că avem nevoie de atât de multe lucruri pentru a supraviețui, dar ei sunt o sursă de inspirație, cu casele pe care și le-au făcut singuri, cu alimentele pe care le cultivă și cu legătura lor cu lumea vie din jur.”

Fiecare zi în pădurea tropicală a fost și este o sărbătoare a descoperirilor pentru el. „Când colinzi, găsești atât de multe animale care există doar acolo. Sute de specii într-o singură după-amiază. Sunt ca un copil într-un magazin de dulciuri. Priveliști, forme, culori și comportamente străine, care sunt total diferite de ceea ce poți găsi în locuri precum Europa sau America de Nord.”

Bineînțeles, în timpul în care a vizitat Amazonul, a văzut și declinul. „Am văzut mai multe pierderi de habitat. Orașele se dezvoltă, sunt mai multe drumuri, mai puțini copaci... de multe ori nu e ceva ce poți vedea zi de zi, ca atunci când îți vezi un prieten din când în când și observi schimbările pe care nu le-ai observa dacă l-ai vedea în fiecare zi. De la un an la altul, cicatricile din peisaj devin mult mai evidente.”

„Dar nu e totul pierdut”, adaugă el, cu speranță. „Uneori, e vorba mai degrabă de o schimbare a tipurilor de specii care trăiesc într-un spațiu. Se deschid noi nișe și acestea sunt ocupate. Și există zone pe care am reușit să le conservăm. Se întorc specii care nu au fost prezente ani de zile.”

Javier este modest în ceea ce privește rolul său în aceste succese. Treaba lui, spune el, e pur și simplu de a sensibiliza opinia publică cu privire la creaturile aflate în pericol, „sau chiar de a face publicul să le iubească”. Asta se realizează nu numai prin documentarea pură, ci și prin impactul estetic pe care îl conferă imaginilor sale. „Procesul de a arăta frumusețea acestor animale necesită fotografii frumoase”, explică Javier. „Vreau ca ele să atragă atenția într-un mod plăcut, așa că folosesc perspective interesante și un iluminat creativ pentru asta. Cu cât fotografia e mai bună, cu atât mai mulți oameni vor citi descrierea sau vor fi interesați de animal!”

O parte importantă a acestui lucru, spune el, constă în amestecul estetismului pur cu imagini ale comportamentului. „Orice imagine care arată un comportament e fantastică”, explică el, „pentru că dă naștere unei legături cu privitorul. Și e și mai important dacă unele dintre aceste animale ne par ciudate, pentru că dacă pot filma un păianjen care își construiește o pânză sau care are grijă de puii săi, efectul este mai logic și mai emoțional. Poate fi, de asemenea, interesant din punct de vedere științific, iar atunci când fotografiezi atât de mult ca mine, e inevitabil să vezi lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a văzut până acum.”

Va fi vreodată completă munca de reîncadrare a acestor animale în ochii oamenilor? „Nu cred”, spune Javier, „dar încercăm. Există sute de mii de specii de artropode, toate foarte diferite de noi, dar cu care împărțim aceeași planetă și care au dreptul de a prospera pe ea, la fel de mult ca și noi. Încerc să le arăt unicitatea și personalitatea, iar asta funcționează. De exemplu, când am cunoscut-o, prietena mea se temea de păianjeni, dar acum i-a trecut frica. Oamenii creează aceste povești, aceste terori imaginare ale Amazonului pe care le văd în filme, iar atunci când putem distruge aceste mituri, ajutăm la salvarea realității.”