Când se plimbă prin păduri dese și ancestrale, majoritatea oamenilor au aceeași senzație. Se bucură de liniște și de siguranță.
O experiență contrastantă este ajungerea într-o zonă de pădure „tăiată la ras”, așa cum sunt din ce în ce mai multe păduri din Suedia, și multe alte locuri din întreaga lume. După tăierea la ras, pădurile sunt îndepărtate, smulse din pământ și împrăștiate. Pământul și orice vizitator care stă pe el rămân doar cu teren răscolit și un cer deschis și indiferent.
Unii au evocat imagini chiar mai neplăcute. „Mulți oameni care vin aici din Germania și din Franța spun că le amintește de distrugerea Cernobîlului”, raportează fotoreporterul Marcus Westberg. „Vorbim de locuri complet nimicite și private de viață cu sens. Și ne înconjoară din toate direcțiile, extinzându-se în fiecare zi”.
Marcus, care lucrează pentru numeroase ONG-uri și publicații și a obținut numeroase premii în domeniul fotografiei, a sprijinit nenumărate campanii de mediu de-a lungul anilor. Așadar, după ce s-a implicat în misiuni pentru ceilalți, poate că era inevitabil ca într-o bună zi să își asume una proprie. Hotărât să expună povestea despăduririlor necontenite din Suedia, Marcus spune despre proiectul său actual că este „singurul proiect fotografic personal de care m-am ocupat vreodată, și unul la care am revenit timp de peste trei ani”.
„.Soția mea este din Germania, eu sunt suedez, însă locuim în Portugalia. Chiar înainte de pandemie, m-am hotărât să o duc în nordul Suediei ca să vadă aurora boreală. Bineînțeles, am avut mare ghinion cu cerul acoperit de nori. Însă am participat la tururi cu snowmobilul prin câteva zone cu păduri și am cunoscut oameni și ghizi care vorbeau despre despădurire, plantații și pierderea biodiversității pădurilor. Ne-a afectat semnificativ.”
„E la îndemână să crezi că Suedia este cea mai verde și cea mai sustenabilă țară din lume”, continuă Marcus. „Însă când vezi despădurirea industrială în viața reală, ți se deschid ochii în privința realităților acesteia și, începând din momentul respectiv, este imposibil de ignorat. Marea problemă nu o reprezintă creșterea copacilor și tăierea acestora, ci distrugerea ecosistemelor forestiere intacte și înlocuirea lor cu arbori noi – care apoi sunt tăiați la rândul lor de îndată ce ajung la maturitate.”
Acum, spune Marcus, aproape că n-a mai rămas nimic din pădurea străveche, în special în afara parcurilor naționale. Din moment ce majoritatea lemnului este tăiat nu pentru produse „de mare durată” cum ar fi cheresteaua, ci pentru hârtie de unică folosință și biocombustibil, „putem vorbi despre o industrie verde numai dacă ne referim la culoarea copacilor”, explică Marcus. „Și acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât ne gândim cum copacii captează și înmagazinează carbonul. La suprafață, dacă arzi copacii, se eliberează carbon – și chiar dacă se plantează unii noi, va dura mult timp pentru ca aceștia să crească suficient de mari pentru ca capta carbonul din atmosferă în același grad.”
„Problema chiar mai mare asociată cu tăierea la ras este sub nivelul solului. Procesul implică săparea, la propriu, a rădăcinilor din pământ – iar în pădurile precum cele din Canada, Suedia și Finlanda, majoritatea carbonului se regăsește în aceste rădăcini și în micelii. Nicio plantație de pini de zece ani sau nici măcar una de o sută de ani nu poate compensa această captare istorică, iar acest lucru înseamnă că industria forestieră este, de departe, cel mai mare emițător de carbon din întreaga țară – și totuși este considerată neutră din punct de vedere carbonic pentru că poate număra fiecare copac rămas în picioare în avantajul său!”
Tăierea pădurilor mai vechi și contarea pe plantații pentru a umple golurile afectează întregul ecosistem în aceste locuri, raportează Marcus și, deși publicul tinde să se concentreze asupra mamiferelor mari și a păsărilor, aceste specii nu sunt cele mai expuse riscurilor, cel puțin nu inițial.
„Diferența principală dintre un ecosistem forestier sănătos și o plantație nouă este că toți copacii au aceeași vechime, și nu există multe lemne uscate în jur”, explică acesta. Într-o pădure naturală, există copaci în fiecare etapă a vieții; puieți, arbori maturi, arbori care încă stau în picioare, dar sunt în curs de uscare și cei care au căzut și putrezesc. Un pin sau un molid mort poate asigura hrană pentru licheni, ciuperci și insecte timp de sute de ani, iar această viață stă la baza lanțului nostru trofic.”
Lucrând cu Sony Alpha, fotografiile lui Marcus captează situația cu sinceritate și contribuie la conștientizarea pericolelor tăierii la ras și exploatării forestiere industrializate. De asemenea, contrabalansează relatările din partea marilor afaceri. „Industria forestieră din Suedia poate fi asemuită marilor companii petroliere sau din domeniul tutunului în ce privește campaniile foarte inteligente pe care le desfășoară”, explică acesta. „A existat mult timp o campanie numită «Pădurile din Suedia», cu fotografii frumoase afișate în stații de autobuz din orașele mai mari, ilustrând o pădure trainică înconjurând un ciot de copac. Pe ciotul respectiv se regăseau produse și un text explica «pădurile sunt alternativa sustenabilă la petrol și plastic». O minciună sfruntată. Mai puțin de 3% din exploatarea forestieră din Suedia nu reprezintă tăierea la ras. Fotografiile mele spun povestea celorlalte 97%.”
„Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama cum să ilustrez corect anvergura distrugerii”, continuă el, „deoarece atunci când fotografiezi de la nivelul solului, nu îți poți da seama cât de mari sunt de fapt zonele implicate. Iar din aer, ești oarecum detașat de distrugere și nu surprinzi anvergura de la nivelul solului. Unele dintre urmele lăsate de utilajele de tăiere la ras sunt mai mari decât mine. Trebuie să te cațări prin ele.”
Marcus nu se îndoiește că fotografia face diferența. Înarmat cu corpurile Sony Alpha1 și cu obiectivele cu zoom și cu distanță focală fixă cu greutate redusă, dar rapide, Marcus poate surprinde tăierile la ras pe care le descoperă în drumeții departe de drumurile principale, iar imaginile sale au reușit să ajungă în mijloacele mass-media destinate publicului larg, contribuind la elucidarea problemei și ilustrarea duplicității mesajelor din partea guvernului și industriei.
„Când mă gândeam la fotografie ca un instrument al schimbării în această luptă, îmi era limpede că trebuia să fie mai mult decât unică sau atrăgătoare. Aceste aspecte sunt utile pentru a câștiga concursuri – și unele dintre aceste imagini cu tăiere la ras au atras atenția cu privire la acest subiect în acest mod – însă evidențierea amenințării colective contează cu adevărat. Mi-am dorit și să mă asigur că imaginile sunt utile pentru oamenii și organizațiile dedicate protecției pădurilor noastre”. În prezent, numeroase ONG-uri din Suedia folosesc imaginile sale cu tăiere la ras și, la o conferință UE recentă pe tema practicilor de exploatare a pădurilor, au fost expuse treizeci de imagini imprimate în format mare la exteriorul spațiului unde a avut loc întâlnirea.
„Întreaga amploare a ceea ce se întâmplă nu poate fi ilustrată decât printr-o combinație de zeci de imagini”, continuă Marcus. „Nu este o poveste care să poată fi spusă cu una sau două fotografii, deoarece efectul este atât de răspândit. Și, cu cât putem arăta mai mult, cu atât devine mai greu pentru cei din domeniu sau pentru politicieni să explice că acestea sunt doar anomalii. Astfel de lucruri se întâmplă peste tot.
„Mi-a fost de mare ajutor să trec la Sony Alpha în etapele inițiale ale acestui proiect, mai ales pentru că lucrez adesea în condiții de luminozitate redusă, dar am totuși nevoie de imagini la rezoluție înaltă pentru materialele imprimate de mari dimensiuni. Așadar, corpurile Sony Alpha 1 au reprezentat alegerea firească. Și nu strică deloc că sunt mici, ușoare și silențioase pentru situațiile în care nu vrei neapărat să fii văzut sau auzit.”
„Și, deși unele cadre sunt exemple care atrag atenția – cum ar fi ironia deloc subtilă cu căsuța pentru păsări fără podea lăsată pe un ciot mort și panglicile de «conservare a naturii» pe care cherestegiii le lasă pe copacii singuratici pentru a indica faptul că respectă limitele de despădurire – în cea mai mare parte mă interesează să creez un volum de imagini care pot convinge publicul de pericolul cu care ne confruntăm. La fel ca în cazul unei păduri trainice, contează atât numărul, cât și varietatea imaginilor.
„Unii oameni și-au dedicat viețile protejării pădurilor din Suedia. Eu sunt mai degrabă un nou-venit, și ezit să-mi atribui merite pentru eforturile necontenite ale celorlalți. Totuși, niciodată nu am fost mai convins că imaginile mele contribuie pentru a face cu adevărat diferența”, conchide Marcus.