Pentru o fotografă și realizatoare de documentare a cărei abordare preferată este să lase poveștile să se desfășoare și să evolueze în mod firesc, nu poate exista un subiect mai bun decât cel al păstrătoarelor de semințe din Guineea-Bissau. Vanessa Ribeiro Rodrigues a petrecut o lună în arhipelagurile [Bijagós] împânzite de palmieri din această țară vest-africană, cunoscând femeile care au fost pentru ea adevărate surse de inspirație și amplificându-le vocea, oferind astfel un potențial ajutor comunităților din alte regiuni.

Vanessa a auzit pentru prima dată despre povestea lor pe când preda jurnalismul de investigație în Guineea-Bissau, în anul 2021. „Mă ocupam cu relatarea faptelor”, explică ea, „așa că eram în căutare de povești noi. Auzisem de activitatea ONG-ului Tiniguena, ale cărui proiecte erau un amestec interesant de ecofeminism, agroecologie, emancipare și sustenabilitate. Când cineva a menționat munca „păstrătoarelor de semințe”, am fost atât de curioasă în legătură cu semnificația acestei activități și cu misiunea importantă pe care o aveau, încât am știut imediat că trebuie să le aflu poveștile.”

Aceste femei din grupul etnic Bijagós trăiau în zonele marine protejate comunitare din insulele Urok, iar rolul lor era să garanteze suveranitatea şi siguranța alimentară în contextul numeroaselor provocări: creșterea nivelului mării și a precipitațiilor pe fondul schimbărilor climatice, precum și amenințările economice și industriale la adresa culturilor indigene ale insulei, cum ar fi monocultura de arbori de caju.

Însă în povestea privind sustenabilitatea pe care Vanessa dorea să o împărtășească erau întrețesute și numeroase inechități. „Agricultura din Guineea-Bissau se bazează pe munca femeilor din mediul rural”, continuă Vanessa, „și ele sunt persoanele responsabile pentru securitatea nutrițională a familiilor lor. Totuși, din cauza legilor și practicilor discriminatorii, mai puțin de un procent din aceste femei deține pământul pe care îl lucrează.” Simțindu-se inspirată să le transmită povestea, Vanessa a demarat un proiect multimedia care, până la ora actuală, a generat numeroase reportaje în gazetele portugheze și internaționale, precum și un film documentar de lung metraj care va apărea anul acesta. De asemenea, proiectul va sta la baza unei expoziții imersive care va fi lansată în curând în Portugalia.

Totuși, intervievarea și fotografierea păstrătoarelor de semințe nu a fost lipsită de provocări. „Cea mai mare”, râde ea, „a fost că a trebuit să fiu omul-orchestră! Am avut extrem de puțin timp, iar numărul de femei pe care intenționam să le abordez era mare, în vreme ce făceam totul singură: pregăteam interviurile video, stabileam cadrele și planurile de legătură, fotografiam portretele și celelalte imagini statice, înregistram sunetul… și îmi căram tot echipamentul dintr-un loc în altul. Topografia și condițiile meteorologice au avut și ele un rol important. Când fluxul era prea mare, ne deplasam cu bărcile, dar de multe ori înaintam cu greu pe jos sau mergeam cu orele ca să ajungem la toți cei pe care doream să-i întâlnim.”

„Dar când te duci într-un asemenea loc și ai o poveste atât de frumoasă de spus, vrei să profiți la maximum”, continuă ea. „Îți iei un angajament constant, dar îți va fi mereu răsplătit. Este un privilegiu să ți se dea voie să pătrunzi în acest univers, să ai acces la o cultură atât de ancestrală și izolată. Pentru mine, o căutătoare înfocată de povești, acesta este genul de poveste atemporală care poate schimba lucrurile.

Ce a ajutat-o pe Vanessa la acest proiect a fost alegerea camerei și obiectivului: Sony Alpha 7C, respectiv FE 24-105mm f/4 G OSS. „Fiind nevoită să mă ocup singură de toate, am fost foarte norocoasă să am această combinație de cameră și obiectiv”, explică ea, „pentru că este atât de portabilă, oferind totodată o mare versatilitate și calitate atât pentru fotografii, cât și pentru înregistrarea video. Greutatea redusă chiar contează când trebuie să cari totul în spate săptămâni în șir! Obiectivul poate realiza orice tip de încadrare îmi doresc: portret, cadru larg sau al unui subiect aflat pe cealaltă parte a câmpului de orez (regiunea Bolama). Iar diafragma de f/4 oferă o luminozitate fantastică, lucru foarte important pentru mine, întrucât îmi place să lucrez numai cu lumină naturală.”

În ciuda dificultăților, Vanessa nu și-a neglijat modul de lucru care o caracterizează: fără grabă și firesc, investind timpul necesar pentru a câștiga încrederea subiecților și având grijă ca vocea acestora să fie auzită cum trebuie. „Din punctul meu de vedere, fie că e vorba de filmare, fotografiere sau ambele, nu poți doar să-ți faci treaba rapid și să pleci”, explică ea. „Chiar îmi place să inițiez un dialog și să stabilesc o legătură cu oamenii, iar acest lucru necesită timp.”

„Întotdeauna îi întreb pe subiecții mei ce este important pentru ei,” continuă Vanessa, „și ce își doresc ca eu să transmit. În multe privințe, este ca o știre de tip ascendent: începi de la acele voci care reprezintă comunitatea și, într-o manieră respectuoasă, totul devine o colaborare. Nu sunt eu, o străină, în măsură să decid ce are valoare de știre. Dar îmi stă în puteri să las oamenii să-și spună propria poveste. Cum îi pot reprezenta? Care sunt preocupările lor? Și care parte a poveștii lor nu a fost spusă deja?”

Vanessa consideră că portretele acestor femei au o semnificație aparte. „Pentru mine”, explică ea, „fotografia are o putere care nu se regăsește în comunicarea video sau audio-vizuală. Nu vreau să spun că una este mai bună decât cealaltă, dar fotografiile au un efect de oprire a timpului, care poate transpune privitorul în diferite locuri ale imaginației sale, dar care lipsește din conținutul video. Privirea îți este atrasă către detalii și zăbovește pe imagine, descoperind un fel de legătură specială, o amintire sau vreo idee necunoscută până atunci. În timp ce materialul filmat ne oferă aproape totul – mișcarea, limbajul și sunetul – de multe ori putem găsi ceva mult mai intens în absența acestora.”

După ce a imortalizat povestea păstrătoarelor de semințe, ce efect crede Vanessa că poate avea? „Consider că o astfel de poveste despre agro-ecologie poate fi un exemplu strălucit pentru restul lumii, dar și un mod de a răsplăti eforturile păstrătoarelor de semințe”, concluzionează ea.