Pe coasta dură a Atlanticului din nord-vestul Africii se găsește peninsula Ras Nouadhibou, o fâșie inospitalieră de 60 de km, străbătută de stânci vertiginoase, aflorimente ascuțite ca niște cuțite și plaje largi, bătute de vântul tăios. Presărată cu epave și locuințe distruse și abandonate, e un loc în care oamenii încearcă din greu să prospere. Și cu siguranță acesta este motivul pentru care a devenit un adevărat refugiu pentru fauna sălbatică, în ciuda ostilității sale.

Aici e locul în care ultimele foci călugăr mediteraneene din lume, o specie aproape dispărută în apele de la care și-au luat numele, revin în forță. În mod ironic, acolo unde ultimele raze ale apusului de iarnă lovesc continentul în fiecare zi, Ras Nouadhibou vede un răsărit de soare pentru foci. „Proiectul de conservare a focilor călugăr este cel mai îndelungat și mai ambițios proiect realizat vreodată pentru o specie pe cale de dispariție”, explică fotograful Tony Peral, a cărui sarcină a fost să documenteze eforturile conservatorilor și pe simpaticii lor protejați.

„De la sfârșitul anului 2022 până la începutul anului 2023, am avut sarcina de a ajuta un ONG numit „CBD Habitat & Annajah” să creeze o bancă de imagini și videoclipuri ale acestei ultime colonii de reproducere rămase”, continuă el, „și, evident, a fost o oportunitate incredibilă să fac parte din acest proiect ambițios. Fără îndoială, este unul dintre cele mai reușite din lume în ceea ce privește recuperarea unei specii pe cale de dispariție, un reper de succes care a necesitat 20 de ani de muncă asiduă.”

Proiectul s-a concentrat pe securizarea și protejarea zonelor de reproducere și a habitatelor mai extinse, prin măsuri de monitorizare și protejare, măsuri care lipseau cu desăvârșire înainte. „Până în 2001”, explică Tony, „această ultimă mare colonie de foci călugăr din lume nu a beneficiat de niciun fel de protecție. Ambarcațiunile de pescuit își aruncau ilegal plasele în fața peșterilor în care se reproduceau focile, în timp ce traulerele care pescuiau foarte aproape de țărm culegeau totul, inclusiv focile.”

„Fâșia aceasta de coastă e bogată în pește și, fără îndoială, e unul dintre cele mai bune locuri de pe coasta Atlanticului unde focile pot găsi o sursă continuă de hrană”, spune Tony. „Focile obișnuiau să se înmulțească în mod natural pe plajele complet expuse ale peninsulei. S-au retras în peșteri din cauza acestei persecuții continue, izolându-se într-un mediu mai periculos și mai ostil decât ar fi preferat și în care rata mortalității puilor de focă este foarte mare.”

„În 2001, a fost creată Rezervația de coastă a focilor (Seal Coast Reserve)”, continuă el, „care, cu ajutorul pescarilor locali, a reușit să asigure protecția peșterilor de reproducere din Cabo Blanco, 365 de zile pe an. Beneficiile acestor măsuri sunt evidente, iar astăzi colonia și-a triplat numărul, ceea ce înseamnă că acum putem face un pas înainte și putem începe să readucem focile pe plajele pe care obișnuiau să se reproducă.”

Deși focile se descurcă de-a lungul țărmului, nu se poate spune că Ras Nouadhibou este un loc ideal pentru fotografiere. „Peninsula e un mediu dur, și asta în cele mai bune momente”, confirmă Tony, „dar fotografierea în timpul iernii și locația amplasată între ocean și deșert ne-au testat cu adevărat limitele, atât mie cât și echipei și echipamentelor mele. În plus, terenul face foarte dificilă găsirea unor unghiuri bune pentru fotografiere. De fapt, cea mai mare parte a identificării și a observării focilor se face chiar din vârful stâncilor. În majoritatea zilelor fotografiam cu nisipul deșertului lovindu-ne dintr-o direcție, în timp ce valuri gigantice se izbeau de stâncile de dedesubt.”

„A trebuit, de asemenea, să batem kilometri întregi de coastă pentru a găsi focile care se deplasau la locurle lor de pescuit”, continuă Tony, „și asta din zori până-n seară, pentru a ne potrivi cu activitatea lor. Acest lucru a fost îngreunat și mai mult de faptul că lucram într-un loc fără electricitate, așa că a trebuit să dezvoltăm o strategie, atât pentru a avea echipamente funcționale, cât și pentru a descărca și a face copii de rezervă pentru materialele filmate, deoarece umpleam cardurile cu înregistrări video 4K.”

„Robustețea echipamentului Sony Alpha a fost vitală pentru succes”, spune Tony, care a folosit în general două camere în cadrul proiectului, „prima, Alpha 1, și a doua, Alpha 9 sau Alpha 7, în funcție de ce urma să abordez. Principalele mele obiective au fost FE 600mm f/4 GM OSS, care a fost vital pentru a distinge focile de pe vârfurile stâncilor, precum și obiectivele cu zoom FE 100-400mm și FE 70-200mm. Pot spune că e un echipament fotografic de cel mai înalt calibru tehnologic. Bătut de praf, sare și vânt încărcat cu nisip, performanțele și rezistența sa au fost cele mai bune pe care și le-ar putea dori un fotograf de faună sălbatică.”

Oricât de grele ar fi fost condițiile, linia de coastă a rămas un loc magic. „Cunoașterea istoricului acestei specii a făcut ca totul să fie și mai interesant”, spune Tony. „Colonia s-a refugiat într-un loc atât de îndepărtat și izolat, încât poți aprecia cu adevărat sălbăticia și natura neatinsă, care se întind cât vezi cu ochii. E o combinație unică, în care ostilitatea și pacea coexistă în armonie.”

A fost un loc care l-a inspirat să realizeze imagini uimitoare. „Îmi plac în mod deosebit fotografiile de prim-plan ale focilor”, spune el, „pentru că, datorită curiozității lor naturale, ele ies din adâncuri și își fixează atenția asupra a tot ceea ce se întâmplă în vârful stâncilor. Dar a fost important pentru mine să documentez și truda experților care asigură siguranța focilor și a mediului lor. Am petrecut timp cu ei în tabără, iar angajamentul lor este admirabil. Datoria lor este de a străbate în mod repetat întreaga suprafață a rezervației și a coloniei, de a identifica amenințările și de a verifica starea de sănătate a focilor.”

„De asemenea, am petrecut timp surprinzând interacțiunile dintre pescarii locali și vecinii lor”, își amintește el. „Cu ajutorul proiectului, care îi sprijină să dezvolte un mod de pescuit responsabil și sustenabil, pescarii au ajuns să respecte și să accepte focile, „colegii” lor de plajă.”

Sprijinul și educația oferite de rezervație pot fi consolidate doar prin fotografie, spune Tony. „A fost extrem de important ca, pe lângă foci și peșterile lor de reproducere, să documentăm și proiectul, dintr-o mulțime de puncte de vedere diferite: social, operațional, de conservare, de mediu. Prin aceste imagini și înregistrări video putem ajuta oamenii să înțeleagă amploarea și reușitele unui proiect care se desfășoară într-un loc atât de îndepărtat, încât nu l-ar putea vedea altfel.”

„Proiectul focilor călugăr va continua mulți ani de acum încolo”, conchide el, „și, odată ce se va atinge un număr adecvat de indivizi în colonie, focile călugăr vor fi introduse în noi zone unde se vor putea înființa noi colonii de reproducere, cu speranța ca ele să revină până la urmă în Marea Mediterană. Am fost martori oculari ai modului în care poate înflori și crește unul dintre cele mai longevive proiecte de salvare de la dispariție a unei specii, și sper să rămân implicat în proiect pentru a putea urmări în continuare această evoluție și a o documenta prin fotografii.”

„Cred cu tărie în puterea fotografiei de natură de a sensibiliza publicul și mai cred că fotograful de faună sălbatică trebuie să aibă o legătură specială cu natura. În opinia mea, activitatea noastră ar trebui să fie, într-un fel sau altul, strâns legată de conservarea patrimoniului natural.”