Finanțată prin donații și sprijin public, ambulanța aeriană din Wiltshire este un serviciu uriaș, solicitant și complex – dar dacă se adaugă o pandemie globală care îi complică activitatea și finanțarea, munca devine și mai dificilă. Aceasta este povestea pe care fotograful Terry Donnelly a vrut să o spună.
Documentând modul în care Wiltshire Helicopter Emergency Medical Service (HEMS) se adaptează la pandemie, Terry a filmat alături de echipă în zilele de muncă istovitoare de 16 ore. „Nu există niciodată timp de odihnă”, spune el, „iar ei fac o muncă atât de solicitantă din punct de vedere fizic și mental, încât mi s-a părut foarte important să o fotografiez. Echipamentul individual de protecție pentru Covid este vital, dar acesta inhibă și partea fizică și de comunicare a muncii, mai ales atunci când încerci să te ocupi de un pacient dezorientat. Oamenii trebuie să cunoască provocările cu care s-au confruntat profesioniștii și cum au continuat să salveze vieți.”
„Starea de pregătire constantă a însemnat că trebuia să mă cântăresc în fiecare dimineață cu trusa mea de filmare pentru ca pilotul să poată calcula cu precizie cantitatea de combustibil necesară”, explică Terry, „și am păstrat echipamentul Sony asupra mea în permanență. Dar, la fel ca și echipajul de zbor și paramedicii, eram echipat și eu cu echipament individual de protecție, ceea ce creează tot felul de dificultăți. Atașat în aeronavă cu un ham în patru puncte, vizor și echipament de comunicații, a fost o adevărată provocare pentru a face fotografii și, bineînțeles, trebuie să fii aproape invizibil. Nimic nu poate sta în calea misiunii paramedicilor.”
Fără a avea o a doua șansă, Terry s-a bazat pe echipamentul Sony Alpha, care nu l-a dezamăgit. „Am filmat atât cu Alpha 9, Alpha 9 II, cât și cu câteva corpuri Alpha 7C”, explică el, „iar acestea din urmă au fost deosebit de importante atunci când mă deplasam mult sau când lucram în spațiile înguste ale elicopterului cu indicativul de apel HELIMED22. Calitatea imaginii „cadru complet” pe care o obții de la camere atât de ușoare este uimitoare și mai ales atunci când sunt combinate cu noile obiective G Compact. Am folosit FE 24 mm f/2,8, FE 40 mm f/2,5 și FE 50 mm f/2,5 și, cu siguranță, am obținut imagini pe care nu le-aș fi obținut cu un echipament mai mare și mai greu. Aceste obiective au distanțe focale excelente pentru munca documentară, focalizează rapid și lasă să intre multă lumină atunci când ai nevoie de ea.”
De asemenea, pentru proiectul lui Terry au fost importante și caracteristici precum In-Body Image Stabilisation (IBIS), Real-time Eye AF și Silent Shooting. „IBIS a făcut o diferență uriașă pentru fotografiile în condiții de iluminare slabă”, explică el, „și mi-a permis să folosesc viteze mai mici ale obturatorului pentru a capta mișcarea rotoarelor elicopterului. Dar obturatorul silențios și AF cu detectarea ochilor au fost absolut vitale în jurul paramedicilor complet echipați. Utilizarea modului Eye AF a însemnat că puteam să fotografiez la cele mai mari deschideri și să focalizez cu ușurință prin viziere, ferestre și ochelari de protecție, atunci când altfel focalizarea ar fi putut scăpa, în timp ce obturatorul silențios a însemnat că nu am fost niciodată intruziv sau deranjant pentru echipaj, chiar dacă lucram chiar lângă acesta.”
„Toate aceste lucruri și încrederea pe care o aduc”, continuă el, „te eliberează ca fotograf. Dacă fotografiezi cu un echipament care nu este performant, se întrerupe acea conexiune și începi să te uiți la ecran și să verifici dacă ai reușit să faci fotografia, astfel că fluxul se pierde. Eu eram acolo pentru a spune o poveste și pentru a crea acea conexiune, iar acest lucru ți-l permit aceste camere.”
Printre imaginile care, în opinia lui Terry, au arătat cel mai bine sarcina echipajului de zbor se numără aceste portrete puternice ale paramedicului Joanne Gilbert, cu semne pe față de la echipamentul individual de protecție, și ale pilotului „Elvis” Costello, încadrat de reflexia elicopterului HELIMED22 în fereastra biroului său. „Aceste fotografii”, explică el, „au elementele care spun povestea Covid, cum ar fi echipamentul de protecție individual, dar captează și personalitatea lor și provocările la care au fost supuși. Jo a trecut de la o persoană veselă și spumoasă, la începutul turei sale, la o persoană mai serioasă, a cărei față poartă semnele purtării echipamentului individual de protecție în timp ce își îndeplinea sarcinile de salvare a vieților. Iar, în cazul lui „Elvis”, el este în permanență vigilent, responsabil pentru tot echipajul său și pentru viața pe care încearcă să o salveze.”
În cele din urmă, Terry a avut cea mai mare plăcere să spună povestea în întregime. „Fotografia îți oferă un fel de platformă”, încheie el, „și capacitatea de a împărtăși ceea ce este important pentru tine; poveștile care contează cu adevărat. Toată lumea s-a luptat într-un fel sau altul în ultimul an, dar trebuie să menținem serviciile esențiale, cum ar fi ambulanțele noastre aeriene, prin donații. Nu știm niciodată când viața cuiva va depinde de ele. Am văzut incidentele la care participă, iar povestea lor trebuie spusă pentru ca niciodată să nu le luăm de bune și mă bucur că am reușit să o spun.”
„Deși abordez diferite genuri de fotografie, cred că încrucișarea abilităților între aceste genuri face ca realizările mele să fie mai grăitoare”
