Situată la vest de Londra și restrânsă la o fâșie de verdeață de doar câțiva kilometri între autostrăzile M3 și M4, zona rurală din jurul orașului Bracknell s-ar putea să nu pară, la prima vedere, un loc ideal pentru a surprinde viața sălbatică. Însă pentru fotograful Paul Browning, aceasta are un farmec la fel de mare ca Serengeti sau poate chiar mai mare. „Există un lac”, începe el, „la vreo 30 de minute de locul în care locuiesc în Surrey, unde merg deja de șase ani. Este habitatul unei perechi de corcodei mari care cuibăresc acolo, iar în fiecare primăvară pot fi văzuți purtându-și puii pe spate. Inevitabil, cocostârcii mai iau câțiva, dar în anul următor o iau de la capăt, neînfricați. M-am atașat foarte mult de aceste păsări. Este o legătură emoțională, ca față de un animal de companie, deși, în realitate, ele nici nu știu că sunt acolo.”

Această experiență definește perfect viziunea lui Paul. Putem găsi bucurie în natura din jurul nostru la tot pasul, trebuie doar să o căutăm. „Sunt deja la al treilea an în care mă concentrez exclusiv pe fauna sălbatică din Marea Britanie”, explică el, „și, deși obișnuiam să merg în Europa pentru a fotografia specii precum urșii și lupii, există o mulțime de motive pentru care am realizat că este mult mai satisfăcător să rămân acasă.” Tururile și evenimentele organizate, spune el, începuseră să semene prea mult cu o experiență pur turistică. „Există multe situații în care prădătorii sunt ademeniți cu hrană ca să apară în fața observatoarelor, folosindu-se chiar și alte animale ca momeală, lucru cu care nu am putut fi de acord. Sunt mult mai fericit să învăț despre propriul meu mediu înconjurător și să depun efortul de a găsi aceste specii în sălbăticie. Nu este la fel de ușor ca atunci când plătești pe cineva și te urci într-un microbuz sau când lucrezi cu șoimari ori în parcuri naturale, dar, pentru mine, asta transformă totul într-o activitate similară cu fotografia de animale de companie. Nu am vrut să fac parte din așa ceva. În schimb, am preferat să urmăresc dinamica faunei sălbatice de-a lungul anotimpurilor, peste tot în Marea Britanie.”

Abordarea sa este cel mai bine sintetizată într-o serie de prezentări pe care le-a susținut, intitulată Chasing the Light, Following the Seasons. „Încerc să arăt că avem o natură extraordinar de frumoasă chiar aici, la noi acasă”, explică el, „așa că nu trebuie să cheltuiești 20.000 de lire sterline ca să mergi în Africa. Ieși afară și ascultă păsările din grădină. Amenajează o masă cu mâncare pentru păsări și câteva ramuri ca suport de odihnă. Este o abordare mai accesibilă pentru oameni și consider că este un mod de lucru mai sincer și mai plin de satisfacții.” Anul acesta, Paul a creat pe contul său de Instagram și 30 de ghiduri, fiecare format din câte 5 imagini, dedicate fotografierii faunei din Marea Britanie. Propria lui călătorie l-a purtat spre fotografia de natură, după experiențe extrem de diverse; a fost DJ de drum and bass, a condus un magazin de discuri și a lucrat ca fotograf profesionist de snowboarding. „Am atins apogeul în această ultimă activitate când am devenit fotograful oficial al echipei Marii Britanii la Cupa Mondială de Snowboarding”, spune el, „deși adesea fotografiam fauna sălbatică de pe pârtii în timp ce îi așteptam pe concurenți. Apoi au venit restricțiile din timpul pandemiei de COVID-19 și am făcut multă fotografie macro acasă, în grădină. Am fost invitat la emisiunea Springwatch de la BBC, pentru că realizatorii erau curioși de ce un profesionist din fotografia de sport fotografia albine. Când lucrurile au revenit la normal, mi-am dat seama cât de mult îmi plăcea să fac asta.” „De atunci, am vrut să le transmit și altora această pasiune”, continuă el, „mai ales pentru schimbările pe care conexiunea cu natura le poate aduce în viață. La fel ca lacul din Bracknell, există și lângă mine o zonă împădurită, chiar în mijlocul unui cartier rezidențial. Are o suprafață de doar 100 de metri pătrați, dar pulsează de viață. Găsești acolo ciocănitori pestrițe mari, ochiuboului… este o adevărată mină de aur. Cântecul păsărilor acoperă zgomotul traficului și e de ajuns să te afli acolo ca să te simți mai bine.”

„Țara noastră este frumoasă și chiar nu trebuie să mergi departe pentru a găsi viață sălbatică”, continuă el. „Dacă mergi în Norfolk, la doar câteva ore de Londra, găsești locuri care îți dau senzația că ești la un milion de kilometri distanță de agitația orașului. Poți vedea iepuri de câmp și șoricari, vânturei, vulpi. Sau, în rezervații precum RSPB Leighton Moss, unde merg cu regularitate, poți admira păsări mici și superbe, cum sunt pițigoii de stuf. Sunt destul de răspândiți, dar pentru că își petrec cea mai mare parte a timpului adânc în desișul stufului, oamenii nu îi văd. Trebuie să aștepți până când ies să se hrănească.”

Tehnica de teren este o parte esențială din activitatea lui Paul, dar el recunoaște deschis că nu a deprins aceste abilități peste noapte. „Cu siguranță a trebuit să muncesc din greu ca să înțeleg comportamentul animalelor”, spune el. „În fotografia sportivă aștepți și iar aștepți, dar știi că până la urmă ceva va apărea pe pistă. Când vine vorba de viața sălbatică, e nevoie de mult mai multă implicare, planificare, documentare… însă, atunci când totul se aliniază perfect, simți că acel moment este cu adevărat meritat. Îmi oferă un entuziasm pe care nimic altceva nu mi l-a mai oferit.” De altfel, fiorul căutării este atât de intens, încât deseori trebuie să își amintească să apese pe declanșator. „Să pui toate piesele cap la cap, să cauți semne de activitate, urme, ingluvii, să te întorci noaptea, să aștepți ore în șir camuflat… totul este atât de captivant încât simplul fapt de a vedea, în sfârșit, ceea ce căutai ar putea fi de ajuns”, spune el. „Dar am și această latură estetică datorită studiilor mele în artă. Am mereu în minte o anumită compoziție sau lumină, așa că lupt să obțin și acest lucru. De exemplu, dacă este vorba despre o strigă, îmi imaginez locul perfect, fundalul, spațiul negativ, poziția în care zboară cu prada… este un fel de obsesie. Vreau să creez acea operă de artă pe care mi-am imaginat-o, folosindu-mă de fauna pe care am așteptat-o atât de mult timp.” Echipamentul său Sony îi deschide, de asemenea, noi oportunități, spune Paul. „Acum folosesc Alpha 1 și Alpha 1 II. Cunosc aceste aparate în cele mai mici detalii, deoarece m-am antrenat să le operez cu ochii închiși. Nu te poți întreba cum să schimbi valoarea ISO atunci când ți se ivește o oportunitate unică. Pe lângă asta, funcții precum incredibilul sistem Bird AF înseamnă că singurul lucru pe care trebuie să-l mai urmăresc pe ecran este histograma.”

„Dar o funcție adăugată recent, de care sunt cu adevărat entuziasmat, este modul Pre-capture”, continuă el. „Dacă observi suficient de mult un subiect, poți anticipa când urmează să se miște, însă cred că toți fotografii de natură au pierdut măcar o dată cadre unice, cum ar fi momentul în care o pasăre își ia zborul. Crezi că ai surprins momentul, dar când te uiți, ai prins doar picioarele în colțul de sus, deasupra unei crengi goale. Funcția Pre-capture înregistrează în mod continuu, așa că îți oferă un fel de marjă de grație de aproximativ o secundă. Astfel, devine aproape imposibil să ratezi momentul, iar viteza aparatului de 30 de cadre pe secundă îmi permite să surprind poziții ale aripilor pe care nu le-am mai văzut niciodată.” Pe lângă beneficiile resimțite la nivel personal prin conexiunea cu fauna locală, Paul a văzut direct și binefacerile pe care aceasta le poate aduce celorlalți. „Am o vecină care era imobilizată în casă din cauza unei boli, așa că i-am spus: «O dată pe săptămână, te voi însoți la o plimbare pe pajiște să vedem păsările și natura», doar pentru a o scoate din casă și ca să respire aerul curat. Schimbarea pe care a simțit-o este uriașă. Acum vrea să meargă tot timpul. Pe urmă am și exemplul mamei mele. Ea nu prea acordase atenție păsărilor până acum, dar i-am arătat cum să caute un pescărel pe râu, i-am explicat diverse sunete de păsări, iar acum îmi trimite mesaje tot timpul cu ceea ce a mai văzut.”