De fiecare dată când vizitează Svalbard, Arturo de Frías, fotograful premiat de faună sălbatică, trece prin aceleași stări familiare. Resimte mirarea și entuziasmul obișnuite față de frumusețea deosebită a Arhipelagului Arctic, precum și o fascinație față de speciile pe care le găzduiește. Însă și altceva își face simțită prezența din ce în ce mai des. „Resimt o pierdere”, spune el, „pentru că destinul acestui loc și al faunei sălbatice sunt într-un echilibru atât de precar.”

Veteran în domeniu, cu peste 20 de călătorii în Arctica și alte sute în întreaga lume, fotografiind specii pe cale de dispariție atât deasupra, cât și sub valuri, Arturo a văzut o mulțime de specii uimitoare, dar există un subiect asupra căruia revine iar și iar: urșii polari. Nu e o coincidență, fiind una din speciile cel mai evident expuse riscului. „Urșii au fost cei care m-au determinat să încerc să fac o diferență în domeniile ecologiei și schimbărilor climatice”, explică el, „și chiar și astăzi au același efect asupra mea. Fiecare întâlnire e specială, dar unele ies în evidență și cred că o fotografie care încapsulează astfel de momente poate avea un efect extraordinar asupra modului în care oamenii văd lumea.”

Pentru Arturo, cea mai recentă întâlnire cu urșii polari a dat naștere uneia dintre primele sale fotografii de importanță cardinală. „În mai 2024, conduceam un tur și am văzut un urs pe gheață”, își amintește el. „Văzând că nu era alarmat sau stresat de prezența noastră, am oprit motoarele și am lăsat ambarcațiunea să se apropie încet de gheață, ajungând la 40 - 50 m de el pentru a-l fotografia. Era relaxat și în curând a devenit evident că se juca cu noi și dădea un spectacol, se rostogolea în zăpadă ca un cățeluș, se ridica pe picioarele din spate, se juca cu gheață, stropea... A fost o oră de bucurie pură.”

„A fost o situație similară care m-a făcut să realizez puterea fotografiei. În 2011, am surprins o fotografie a altui urs polar, sărind pe gheață. Fotografia m-a emoționat atât de tare, încât m-am gândit: „Nu poate rămâne doar pe computerul meu, trebuie să fie văzută de cât mai mulți oameni”. Fotografia a devenit coperta primei mele cărți, iar acum am publicat deja șapte. Toate încasările au mers la fundația mea, Sustainable Development. E o organizație care se concentrează pe dezvoltarea rurală, protecția persoanelor vulnerabile și pe conservarea planetei noastre în confruntarea cu schimbările climatice.”

„Locurile precum Svalbard sunt într-adevăr epicentrul schimbărilor climatice”, continuă Arturo. „Se încălzește de două până la trei ori mai repede decât restul planetei din cauza pierderii efectului albedo - reflectarea energiei soarelui înapoi în spațiu de pământ, dar în special de zăpadă și gheață. Odată cu topirea ghețarilor și dispariția gheții de pe mare, evident că e tot mai puțină reflexie, așa că lumea se încălzește și pierdem și mai multă gheață. E un cerc vicios.”

„Oportunitatea noastră de a salva natura e trecătoare”, spune Arturo, și, la fotografierea faunei sălbatice, e o situație paralelă. Șansele de a surprinde imagini care contează nu se păstrează mult timp. „De aceea, am nevoie de cele mai bune instrumente fotografice; acum, camera Sony Alpha 1 e cea mai bună dintre ele”, explică el. „Pentru fotografii precum cele din Svalbard, o folosesc adesea cu obiectivul FE 200-600 mm G Lens, care îmi oferă o varietate extinsă de opțiuni de încadrare, claritate excelentă și greutate redusă.”

„Pentru mine, cel mai important aspect când vreau să surprind aceste momente e incredibilul sistem de focalizare automată și viteza uimitoare a camerei”, continuă el. „Mă însoțește în locuri dificile sau sub apă pentru a fotografia rechini și balene maiestuoase și sperăm să avem o întâlnire excepțională. Și, deși asta presupune mult efort și investiții, într-o călătorie de o săptămână ar putea fi doar câteva secunde când totul e perfect. Dacă subiectul e aproape, iar lumina e corectă, vrei ca imaginea să fie perfectă. Înainte, în acele fracțiuni de secundă, obținem trei sau patru fotografii focalizate din 20, dar cu Alpha 1 am cel puțin 19 din 20.”

Posibilitatea de a fi martor direct al efectelor schimbărilor climatice a avut un impact enorm asupra lui Arturo. „Să fii în Svalbard e una din cele mai frumoase și mai revelatoare experiențe pe care le poți trăi pe planetă. Acolo poți vedea schimbările climatice întâmplându-se în fața propriilor tăi ochi. Am fost acolo în aprilie, după una dintre cele mai reci ierni din ultimii 20 de ani și imensul Isfjord era complet înghețat. Dar când m-am întors în mai, gheața dispăruse. E o situație haotică, fugitivă, iar urșii polari sunt prinși la mijloc.”

Ursul polar e imaginea schimbărilor climatice, spune Arturo, și merită să ne amintim de ce. „E cel mai mare prădător terestru de pe Pământ, e incredibil de puternic și masiv, dar și adaptat în mod suprem la mediul său, așa că poziția sa e cât se poate de delicată”, explică el, „Asta e slăbiciunea sa într-o lume care se schimbă mai repede decât poate ține el pasul. Se știe că vânătoarea devine tot mai grea pentru ei din cauza micșorării gheții de pe mare, dar schimbările climatice afectează și modul în care femelele își hrănesc puii.”

„Ei își fac vizuini pe pământ și hibernează acolo toamna. Puii lor se nasc în vizuini și primăvara ies la suprafață. Dar odată cu gheața mării care se tot retrage spre nord, trebuie să călătorească pe distanțe din ce în ce mai mari pentru a se hrăni. Nu au mâncat nimic de luni de zile, așa că mamele trebuie să omoare o focă într-o săptămână sau două, altfel vor muri de foame, iar în acest caz și puii lor vor muri de foame. În momentul de față, numărul populației e stabil, dar dacă lucrurile continuă, în câțiva ani știm că vor fi la un punct de cotitură.”

Iar problema nu se va termina cu pierderea unei specii emblematice, avertizează Arturo. „Când echilibrul delicat e distrus, ecosistemul se poate prăbuși rapid și în moduri pe care s-ar putea să nici nu le putem prevedea.” Valoarea fotografiei în acest sens e clară, susține el. „Jacques Cousteau a spus că oamenii protejează doar ceea ce iubesc și iubesc doar ceea ce cunosc. Așadar, îi putem învăța pe oameni prin fotografie, le putem arăta frumusețea naturii și îi putem face să ajute și să protejeze ceea ce e în pericol.”

Cu veniturile de sute de mii de euro aduse de cărțile sale de fotografie și ajutând la lansarea de proiecte de restaurare în întreaga lume, Arturo speră că tot mai mulți oameni pot deveni protectori ai naturii, așa cum a făcut-o el. „Copiii iubesc întotdeauna natura când sunt la vârste fragede, dar la un moment dat, asta se estompează și e uitat. Fotografia le poate reda acea fascinație, iar când înțelegem că ceea ce iubim e în pericol, sacrificiile pe care trebuie să le facem ca societate pentru a proteja lumea nu par atât de mari.”