În promovarea realizată de Susanna Kosa pentru marca de biciclete Merida, în care joacă ciclistul Marius Røren, suntem absorbiți de la primul până la ultimul cadru.
„Mi-am dorit cu adevărat ca acest film să fie despre cum să trăim momentul prezent”, explică Sanna. „Îmi doresc ca spectatorul să respire alături de el, să simtă arsura din picioarele lui și entuziasmul în timp ce coboară în viteză pe o pantă.” Filmat pe parcursul a trei zile cu Sony FX6 și cu Sony Alpha 7S III, filmul este alcătuit din mai multe elemente, iar cu ajutorul Pilotării cu vedere de la distanță (FPV) realizate de colaboratorul ei, Chrisander Bergan, fiecare cadru se îmbină într-o cursă fluidă de mare viteză.
„Una dintre specialitățile mele este sportul în aer liber și realizez foarte multe filmări despre ciclism,” explică Susanna. „Mai folosisem înainte niște material filmat FPV de la o cameră de acțiune montată pe dronă, iar impresia de viteză a fost uimitoare. Cu Marius am vrut să folosesc FPV, dar cu o cameră de cinema. M-am bucurat foarte mult că l-am găsit pe Chris să mă ajute, deoarece a fost esențial pentru succesul proiectului.”
Pentru a filma peisajele spectaculoase, a fost nevoie de un pilot spectaculos, iar Chris a profitat de ocazie. „Îmi place foarte mult să colaborez cu regizori pricepuți și să adaug ceva la munca lor. De ce să folosiți o dronă FPV în locul unei versiuni obișnuite cu GPS? Ambele pot urmări un biciclist, dar cu o dronă FPV se poate forța cu adevărat factorul X.”, ne explică Chris. „Piloții la fel de buni precum Chris au ochiul format pentru încadrare cinematografică și sunt capabili să zboare lateral cu biciclistul, să se învârtă în jurul lui și să facă și niște lucruri cu adevărat spectaculoase,” adaugă Susanna.
Completând ideea de viteză, Susanna și Chris au avut grijă să folosească rate de cadre și viteze ale obturatorului care să ofere o senzație adecvată de ritm. „Pentru fotografiile aeriene, am folosit 50 cadre/s, deci o viteză a obturatorului de 1/100 sec.,” confirmă Susanna, „care, împreună cu obiectivul FE 14mm f/1.8 GM, a oferit o oarecare fluiditate materialului filmat. Chris a putut să se apropie de Marius, izolându-l în același timp pe un fundal de peisaj neclar. Pentru filmările terestre, am folosit 25 cadre/s pentru majoritatea filmărilor, deoarece mie mi se pare cel mai natural.”
Utilizarea camerelor Sony FX6 și Sony Alpha 7S III, atât pentru elementele aeriene, cât și pentru cele terestre, a oferit culori și o calitate consecvente, cu o senzație organică de conectare. „Ținut în mână sau prin FPV, modelul FX6 este suficient de ușor pentru a fi eficient în ambele situații,” afirmă Susanna. „Am demontat-o pentru a o folosi pe dronă și am conectat la loc monitorul pentru a verifica materialul filmat între zboruri. Greutatea este întotdeauna importantă pentru modul în care lucrez, deoarece sunt numeroase drumeții și trebuie să car tot echipamentul fără niciun ajutor.”
Viteza nu a fost doar o parte a împărtășirii experienței, ci și un factor crucial în ce privește producția, iar pentru aceasta, modelul FX6 a fost la fel de important. „Am filmat pe tot parcursul zilei și am fost conștienți de necesitatea de a lucra rapid, deoarece nu am vrut ca sportivul nostru Marius să nu mai fie în formă și să se rănească,” afirmă Susanna. „Una dintre deciziile de a folosi modelul FX6 a fost pentru modul său ND digital, care este mult mai rapid la controlul expunerii decât utilizarea filtrelor fizice.”
„Filmând de pe marginea drumului, de la o mașină la alta sau în aer, și rularea obturatorului poate reprezenta o problemă uriașă pentru viteza la care lucram”, continuă Susanna, „doar că la modelul FX6, aceasta nu e deloc o problemă! În mod normal, la acele viteze s-ar putea să vedeți ceva curbări în cadru. Pentru a evita acest lucru, soluția este creșterea vitezei, dar astfel se pierde estomparea mișcării. Cu modelul FX6, este posibil să rămâneți la cele mai cinematografice viteze.”
„Toți acești factori înseamnă că modelul FX6 este clasat ca o alegere de top de piloții FPV,” intervine Chris, „greutatea, focalizarea automată, capacitățile în situații de lumină scăzută, alegerea ratelor de cadre și, de asemenea, modul foarte ușor în care se poate echilibra camera pe o dronă.”
Și, deși au petrecut doar câteva zile la fața locului, Susanna se grăbește să sublinieze și rapiditatea cu care echipa ei s-a reunit. „Văzând unele dintre materialele filmate la început, am știut că facem ceva deosebit, cu oameni deosebiți,” își amintește ea. „Prima dată când l-am văzut pe Chris zburând cu această dronă mare cu FX6 pe ea, el a întrerupt alimentarea și a lăsat-o să cadă din aer, direct în mână. Era evident că este un pilot excelent, iar întreaga echipă a dat dovadă de camaraderie și de dăruire, până la ultima imagine filmată.”
„Soarele apusese, cerul era purpuriu și era o lumină roz frumoasă,” încheie ea. „Mai aveam 50 de secunde pe cardul SD și două minute de baterie pentru o ultimă rulare. Toată lumea era entuziasmată, iar Chris a spus: „dacă reușim această filmare, mă arunc în fiord”. Și bineînțeles că a trebuit să o facă. Cu un pilot atât de bun și cu modelul FX6, nu a existat niciodată nicio urmă de îndoială.”
„Dragostea față de realizarea de filme m-a purtat în atât de multe aventuri incredibile – dar cel mai mult îmi plac toate momentele de neuitat pe care nu aș fi avut cum altfel să le trăiesc.”