Care este sarcina fotografului documentarist? Să urmărească adevărul? Să transforme extremele sălbatice ale experienței umane în ceva care să răsune și să rezoneze? Să răspundă la ceea ce îl captivează în cel mai autentic mod posibil? Un lucru e sigur: imaginile din culisele Baletului Național Olandez, realizate de Brendan de Clercq, le îndeplinesc pe toate.

Brendan admiră dansul și dansatorii de când se știe. „În copilărie, am fost atras de breakdance”, dezvăluie el, „iar când am devenit fotograf, asta s-a transformat într-o apreciere mai estetică a mișcării. Azi, fie că e vorba de munca mea documentară, de modă, de imagini de stradă sau chiar de portrete, sunt foarte conștient de modul în care se mișcă, stă și merge o persoană.”

Ceea ce ne aduce la balet, un spectacol caracterizat prin mișcări precise și vocabular tehnic. Nu că Brendan ar fi vrut să creeze o serie de imagini arhetipale de dans. „Nu sunt tipul care vrea să realizeze fotografii pe scenă și nici chiar să obțin imagini care sunt puse în scenă la perfecție. Vreau să văd ce se ascunde în spatele cortinei. Repetițiile, stresul și lupta artiștilor, dar și grația lor în același timp.”

Așadar, ce înseamnă perfecțiunea în fotografia documentară? „E o fotografie care te conectează cu povestea”, răspunde Brendan, „și asta înseamnă că nu contează dacă e puțin neclară, dacă umbra mea e în cadru sau dacă lumina e dură. Pur și simplu trebuie să comunice. Am avut norocul să fotografiez Baletul Național în acest mod, pentru că, în mod normal, nu ai voie să fotografiezi în culise, fiind nevoie de mai multe niveluri de aprobare. Dar au înțeles că asta e ceea ce fac și că, dacă mă lasă, va ieși ceva frumos.”

O parte a abordării lui Brendan este de a crea o conexiune cu subiecții săi și nicăieri nu e mai clar decât în fotografia cu protagonista spectacolului Lacul lebedelor, Maia, pierdută în contemplare într-un colț al scenei. „Știu cum să vorbesc cu oamenii și mă pot conecta rapid cu ei. De asta sunt un fotograf de portrete. Aveam deja o relație bună cu Maya, așa că, în această imagine, am rugat-o pur și simplu să stea și să se gândească la călătoria ei.”

„La fel ca mine”, continuă el, „ea s-a mutat într-o țară nouă când era copil, dar avea în minte și greutatea tuturor repetițiilor de balet. Chiar și stând acolo, corpul ei s-a așezat într-o postură tipică în mod instinctiv, stând pe poante. Am realizat fotografia atunci când privea în depărtare, gândindu-se la propria ei poveste. Un moment de liniște în care îi poți vedea grația, dar și frământările.”

Lucrând în principal în monocromie, un stil care simplifică și totodată adaugă autenticitate, Brendan era conștient că acest efect va fi apreciat de subiecții săi la fel de mult ca și de el însuși. „Mi-am petrecut copilăria într-o cameră obscură, cu tatăl meu imprimând alb-negru și uitându-mă la fotografii Magnum, așa că stilul monocromatic face parte din mine. Dar face parte și din artele spectacolului. Este James Dean și Marylin Monroe, este The Beatles și The Rolling Stones, iar pentru balet este Nureyev și Fonteyn.”

În plus, natura documentarului înseamnă că rareori ai control deplin asupra locului sau al luminii, iar asta i s-a aplicat cu siguranță și lui Brendan. Dar nu contează, dacă un fotograf are camere și obiective care se pot adapta. „Nu alegi când se întâmplă momentele”, spune el, „dar trebuie să fii pregătit. Pentru proiectul acesta am folosit camera Sony Alpha 7R III și, chiar dacă de atunci am trecut la camere Alpha 7R IV și Alpha 7R V, combinația de rezoluție și focalizare automată este cea care mă face să revin”, continuă acesta. „Pot să decupez sau să imprim în format mare și știu că vor exista detalii extraordinare, iar în situații precum baletul, știu că această cameră va oferi tipul de calitate pe care îl merită astfel de momente.”

Chiar și atunci când lucrează cu subiecți în mișcare și în condiții de lumină scăzută, „e necesar să focalizezi bine pe ochi”, spune Brendan, „pentru că acolo se află povestea. Din fericire, sistemele de focalizare automată cu detectarea ochilor ale acestor camere sunt proiectate să ofere exact acest lucru, de fiecare dată, chiar dacă dansatoarele erau în umbră sau în timpul unei piruete.”

Ca ajutor în aceste situații, Brendan folosește obiective Sony rapide, inclusiv FE 24-70mm f/2.8 GM și FE 35mm f/1.4 ZA. „Mai multă lumină înseamnă o focalizare mai rapidă”, explică el, „iar diafragmele mari ale acestor obiective o oferă. Personal, îmi place versatilitatea obiectivului de 24-70 mm cu luminozitatea sa constantă. Acesta e obiectivul pe care l-aș avea mereu în geantă, iar cu obiectivul de 35 mm, poți fotografia în întuneric și fundalurile se topesc pur și simplu la diafragma maximă, ceea ce înseamnă că poți face ca subiectul să pară legendar aproape oriunde.”

„Pentru mine, proiecte ca acesta reașază dragostea în fotografie”, încheie Brendan. „E ocazia perfectă de a reflecta pasiunea altora prin propria mea fotografie, răspunzând la talentele, emoțiile, pierderile și realizările lor. Vreau să privesc în viețile oamenilor și să le surprind poveștile, iar echipamentul meu Alpha are un rol extrem de important aici.”