dansatorul de balet brendan saye își poziționează brațele pentru cameră

Fotografierea portretelor de balet cu camera Alpha 7R V

Daniel Gossmann

„În fotografie, cel mai important lucru este să surprinzi momentul potrivit,” spune fotograful de modă și de publicitate Daniel Gossmann. „Dorești să capturezi sentimentul din acel moment și să-l imortalizezi într-o fotografie, pe care o poți vedea pentru totdeauna.”

Dorința puternică al lui Daniel de a surprinde momentul perfect cu o asemenea precizie l-a determinat să utilizeze camera Sony Alpha 7R V la o ședință foto recentă, creând o serie de portrete ale dansatorului de balet Brendan Saye.

dansator de balet pozând pentru un portret, cu o mână la spate

© Daniel Gossmann | Sony α7R V + FE 24-70mm f/2.8 GM II | 1/125s @ f/10, ISO 100

„Pentru un dansator de balet, disciplina este totul, iar rezultatele acelei discipline se pot vedea fizic, pe detaliile corpului său. Camera Alpha 7R V era camera perfectă pentru a surprinde toate aceste detalii și mișcări fine, atunci când Brendan dansa, se mișca sau poza.” spune Daniel.

Sarcina fotografului este aceea de a recunoaște detaliile într-un moment care transformă banalul în ceva extraordinar. „Atunci când camera Alpha 7R V imortalizează grația unui dansator de balet, fiecare respirație, fiecare pas elegant este surprins de această cameră cu o claritate impresionantă,” spune Daniel.

dansator de balet cu brațele întinse

© Daniel Gossmann | Sony α7R V + FE 50mm f/1.2 GM | 1/125s @ f/9.0, ISO 160

Însă, nu doar capacitatea de a fotografia 10 cadre/s la o rezoluție de 61 de milioane de pixeli îi permite lui Daniel să realizeze acest lucru. Camera dispune de cea mai nouă tehnologie de procesare AI, cu ajutorul căreia focalizarea automată face un pas spre viitor; aceasta poate recunoaște subiectul și ajusta focalizarea în mod corespunzător, de exemplu, atunci când un dansator își întoarce capul de la cameră. Astfel, Daniel are libertatea de a crea:

„Datorită funcțiilor AI, focalizarea automată este atât de perfectă, încât îmi permite să mă concentrez doar asupra momentului. Este mai bună pentru comunicare, pentru că îmi permite să observ și să coordonez situația.”
un dansator de balet ținându-și brațul sus

© Daniel Gossmann | Sony α7R V + FE 70-200mm f/2.8 GM OSS II | 1/125s @ f/9.0, ISO 100

Pentru a fotografia portretele de balet, Daniel a utilizat camera Sony Alpha 7R V împreună cu trei obiective – FE 24-70mm f/2.8 GM II, FE 50mm f/1.2 GM și FE 70-200mm f/2.8 GM OSS II.

„Focalizarea automată funcționează excelent cu deschiderea largă a diafragmei obiectivului de 50 mm. Dar trebuie să vorbesc și despre lentilele G Master de ultimă generație. Uneori, mă uit la imagini și mă gândesc, trebuie să fi fotografiat această imagine cu un obiectiv fix, dar când verific datele, este uimitor să văd că am realizat-o cu obiectivul GM II de 24-70 mm. Este un obiectiv excepțional.”

dansator de balet pozează pentru un portret într-un studio

© Daniel Gossmann | Sony α7R V + FE 24-70mm f/2.8 GM II | 1/125s @ f/10, ISO 100

Ședința foto a avut loc într-un studio, pe un fundal gri. Alegerea culorii gri însemna că Daniel putea folosi blițul cu filtre colorate din gel, pentru a colora fundalul în nuanța de roșu burgund, pe care o vedeți în imagini. Puteți vedea fundalul gri în fotografiile și videoclipul din culise pe care l-a produs Stefan Krenn, pentru a însoți ședința foto.

Veți observa în videoclip faptul că Daniel folosește ecranul camerei pentru a compune imaginile și uneori un monitor extern, dacă filmează un videoclip cu rezoluție de până la 8 K. Există un element uman benefic în acest caz, care are un impact asupra relației dintre fotograf și subiect, în comparație cu folosirea vizorului.

„Folosesc ecranul pentru că este mai bine atunci când vorbesc cu subiectul. Dacă privesc prin vizor, camera este direct în fața mea. Este posibil ca subiectul să nu mă poată auzi clar și nu îmi va vedea fața. Nu-mi va vedea ochii.” spune Daniel.

o mână ținând o cameră sony alpha 7rm5 cu ecranul înclinat

© Stefan Krenn

Ecranul camerei Alpha 7R V ajută și pentru că are articulație, atât pentru orientarea tip peisaj, cât și pentru cea tip portret, facilitând fotografierea portretelor din unghiuri mai joase.

Având în vedere că cerea de imagini este mai mare decât în oricare alt moment din istorie, Daniel are la dispoziție puțin timp pentru a lucra cu subiecții săi. El a remarcat că, în timp ce în trecut poate ar fi avut câteva ore sau chiar o zi la dispoziție pentru a lucra cu un subiect, acum are doar una sau două ore. Deoarece fiecare secundă este esențială atunci când se lucrează la o ședință foto, funcțiile camerei Alpha 7R V înseamnă că Daniel este pregătit să acționeze atunci când se ivește un moment de inspirație creativă. Și după ce a terminat de fotografiat, pot încă exista solicitări de la client. Din nou, camera Alpha 7R V îl poate ajuta.

dansator de balet pozând în exterior și purtând o capă roșie

© Daniel Gossmann | Sony α7R V + FE 24-70mm f/2.8 GM II | 1/250s @ f/6.3, ISO 100

„Unii spun că rezoluția nu este atât de importantă,” spune Daniel. „Dar pentru mine, este foarte importantă pentru că înseamnă că pot fi flexibil. De exemplu, un client poate spune, „Dorim totul în format lat,” astfel că fotografiezi în acest mod. Apoi ulterior, se răzgândește pentru că o revistă dorește să imprime o imagine în format tip portret. Apoi, pot dori o imagine decupată în prim-plan. Pentru că am imagini de 61 megapixeli și videoclipuri de 8 K, pot crea diferite decupaje și formate și pot rămâne flexibil. Este un mare avantaj pe care alte camere nu-l au.”

Produse prezentate

Daniel Gossmann

Daniel Gossmann | Austria

„Fii concentrat. Rămâi însetat de cunoaștere. Nu uita niciodată oamenii care te-au ajutat.”

Articole similare

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes