mine kasapoglu ținând camera ei sony alpha 1m2

Precizie în mișcare

Mine Kasapoğlu

Mine Kasapoğlu, ambasadoare Sony și renumită fotografă de sport, a reușit să surprindă unele dintre cele mai intense momente din lumea sportului. De-a lungul carierei sale, a fotografiat peste 10 ediții ale Jocurilor Olimpice, precum și campionate și turnee din diverse discipline. Acum, ne vorbește despre experiența ei de testare a noii camere reprezentative Sony, Alpha 1 II și despre cum funcțiile sale avansate, precum înalta rezoluție, viteza incredibilă și funcția inovatoare de înregistrare înainte de declanșare „Pre-Capture” îi permit să înghețe pentru eternitate momente trecătoare care taie respirația, la un nivel uluitor de detaliu.

Am fost extrem de fericită când Sony a dus camera Alpha 1 la un nou nivel. Camera aceasta m-a impresionat din prima secundă în care am atins-o!

Primul lucru pe care l-am observat a fost că mi se potrivea mai bine în mâini, la fel ca Alpha 9 III, cu mânerul mai mare. Poate părea a fi o nimica toată, dar când ții o cameră ore întregi, cu un obiectiv greu, un pic de confort în plus e ceva de neprețuit.

scufundător pe trambulină, gata să sară în piscină © Mine Kasapoğlu | Sony α1 II + FE 35mm f/1.4 GM | 1/1000s @ f/1.4, ISO 250

Și performanța în lumină scăzută a fost îmbunătățită, cu zgomot mai puțin observabil chiar și la setări ISO ridicate, pe care trebuie să-l folosesc adesea pentru fotografiile de interior.

Viteza de fotografiere de 30 cadre/s e la fel ca la modelul original – dar – cu o actualizare super: camera vine acum cu funcția Pre-Capture, oferită pentru prima dată pe Alpha 9 III. Asta schimbă complet totul. Pentru fotografii sportivi, surprinderea părților nevăzute ale momentelor minuscule care fac o fotografie cu adevărat senzațională se simte uneori ca o cursă contra cronometru. Dar acum, cursa a devenit cu mult mai ușoară.

scufundătoare pe punctul de a atinge apa © Mine Kasapoğlu | Sony α1 II + FE 70-200mm f/2.8 GM OSS II | 1/3200s @ f/2.8, ISO 400

În urmă cu câțiva ani, Sony a revoluționat complet domeniul fotografiei sportive, iar Alpha 1 II demonstrează că face asta în continuare.

Alpha 1 II e o cameră de vis pentru fotografii de sport. Când fotografiez, caut imagini clare, frumoase, care să impresioneze lumea. Momentele astea trec extrem de repede în sport și trebuie surprinse foarte rapid, la viteză mare și, uneori, în lumină slabă, pentru a captura acțiunea și emoția.

Așadar, performanța în lumină scăzută, focalizarea automată de încredere și viteza de 30 cadre/s sunt extrem de importante pentru noi. Adesea trebuie să fotografiem de la distanță, dar cu incredibila rezoluție a camerei Alpha 1 II, pot decupa cum vreau fără să pierd din detalii. Oferă o senzație de ușurare incredibilă.

silueta unei scufundătoare stând pe o trambulină © Mine Kasapoğlu | Sony α1 II + FE 135mm f/1.8 GM | 1/32000s @ f/1.8, ISO 50

Camera are cam tot ce-i trebuie unui fotograf profesionist pentru orice tip de fotografie. O cameră de top, cu super-viteză și înaltă rezoluție, imagini de înaltă calitate, plus Pre-Capture și focalizare automată îmbunătățită, bazată pe inteligența artificială. Noul cip bazat pe inteligența artificială ajută la anticiparea pozițiilor oamenilor, ceea ce e o funcție nouă cu adevărat impresionantă.

Deoarece camera se ocupă de partea tehnică. mă pot concentra complet asupra creativității, pe găsirea unei bune poziții de fotografiere și pe găsirea „stării de grație” care mă ajută să obțin cele mai bune rezultate.

scufundătoare surprinsă în aer, cu brațele întinse © Mine Kasapoğlu | Sony α1 II + FE 50mm f/1.2 GM | 1/3200s @ f/1.2, ISO 50

Obiectivul meu preferat pentru sport e FE 400m f/2.8 GM OSS. E perfect pentru fotbal, schi și înot. Distanța focală permite obținerea unui punct de focalizare apropiat și foarte clar, făcând restul neclar. Ador funcția asta, deoarece cred ca ilustrează cu exactitate mentalitatea unui sportiv.

Îmi mai place și FE 135mm f/1.8 GM pentru a surprinde momente mai intime, când sportivii se antrenează. FE 35mm f/1.4 GM e o opțiune excelentă pentru unghi panoramic, care se potrivește bine și pentru portrete. Iar FE 50mm f/1.2 GM va ocupa întotdeauna un loc special în arsenalul meu, deoarece obiectivul de 50 mm a fost primul meu obiectiv și are cel mai bun efect bokeh. Prefer să utilizez obiective cu distanță focală fixă pe cât posibil, dar zoom-ul meu preferat pe care mă bazez întotdeauna e FE 70-200mm f/2.8 GM OSS II. Am realizat sesiuni aproape întregi de fotografiere cu acest obiectiv și când am multe unghiuri de acoperit și nu-mi permit să pierd niciun moment, acest obiectiv va face parte din echipament. Am folosit toate aceste obiective cu Alpha 1 II și, bineînțeles, s-au descurcat de minune.

înotător cu picături de apă nemișcate în jur © Mine Kasapoğlu | Sony α1 II + FE 400mm f/2.8 GM OSS | 1/8000s @ f/2.8, ISO 1600

Alpha 1 a fost dintotdeauna prima mea alegere, iar acum e și mai bună. Vorbesc în numele tuturor fotografilor de sport când spun ca visul nostru e o imagine cât mai clară. Funcțiile actualizate de pe Alpha 1 II fac asta ușor de realizat. Focalizarea automată actualizată, bazată pe inteligența artificială, performanța îmbunătățită în lumină scăzută și incredibilul senzor de 50 de megapixeli dau viață acestui vis.

mine kasapoglu arătându-i unui înotător partea din spate a camerei sale

Ador faptul că Sony continuă să împingă limitele creativității. E în ADN-ul sistemului Alpha. Sony deschide calea pentru dezvoltarea tehnologiei fotografiei sportive, oferind creatorilor oportunități și motivația de a fi creativi în diverse moduri.

Produse prezentate

Mine Kasapoğlu

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes