„Poți învăța multe despre tine aici”, spune Tobias Hägg, „iar acesta este unul dintre punctele de atracție ale acestui loc”. „Aici” înseamnă provincia Laponia din Suedia, care formează latura cea mai nordică a țării, ajungând la marginea Cercului polar arctic.

Laponia e mare. Acoperă aproape un sfert din masa de uscat a Suediei, fiind aproximativ la fel de mare ca Portugalia și de două ori mai mare decât Elveția. Și înregistrează multe extreme, cu cele mai mici temperaturi din țară, adesea până la -40 ºC, și cel mai înalt munte, Kebnekaise sau „marginea ceaunului” cu două vârfuri de înălțime aproape egală, dintre care cel mai înalt, fără gheață, are puțin peste 2096 m, și un ghețar impunător care se ridică și coboară odată cu anotimpurile.

Cuprinzând Rezervația naturală Vindelfjällen, precum și alte zone protejate, văile glaciare, lacurile și pădurile sale adăpostesc reni, elani, urși, glutoni, râși și vulpi polare. Da, Laponia e mare. Și frumoasă. Și periculoasă.

Când privești imaginile lui Tobias, e ușor să te pierzi în frumusețea sălbăticiei, însă, după cum subliniază acesta, există și un pericol veritabil de a te dezorienta, de a rămâne izolat sau de a pierde transportul înapoi spre casă. „Mi s-a întâmplat o dată și a fost un moment esențial”, își amintește el. „Mă trezisem devreme ca să fotografiez un răsărit și trebuia să fiu preluat de un elicopter, însă apoi s-a lăsat o ceață densă și am fost nevoit să campez alte două zile până s-a ridicat.”

Așadar, e un loc în care e ușor să te pierzi. Însă și un loc în care te poți regăsi. Tobias a abordat cu calm experiența respectivă și a rămas cu o impresie pe deplin pozitivă în urma sa, consolidând povestea sa de dragoste cu Laponia. „A fost prima dată când am înțeles cu adevărat sălbăticia”, spune acesta. „Pericolul și singurătatea te fac să te simți viu.”

Pentru Tobias, privind în urmă, aprecierea lui din ce în ce mai puternică față de țara sa natală a simbolizat dezvoltarea personală. „Când am început cu fotografia, mi-am dorit să văd lumea. Pentru mine, Suedia nu a fost niciodată o sursă atât de mare de inspirație, pentru că de acolo mă trăgeam, nu? Vezi pădurile, lacurile și frumusețea naturală, dar cumva trec pe lângă tine… Sunt lucruri pe care le observi când mergi la schi. Ceva obișnuit.” Se pare că suedezii numesc acest fenomen „hemmablind”, indiferență față de ceea ce ține de casă.

„Bineînțeles că știam de provincia Laponia din Suedia, însă e ca un fel de țară în interiorul altei țări, iar oamenii, de obicei, nu merg atât de departe spre nord. Așa că am tot călătorit în lume ca să văd munți mai mari, cascade mai înalte, încercând mereu să depășesc impactul destinației anterioare. Însă, de când mi-am întors privirea înapoi spre casă, nu am mai fost mulțumit cu starea mea de dinainte. Când am ajuns în sfârșit în Laponia”, continuă el, „s-a simțit ca ceva extrem de nou, dar și foarte personal. Acela a fost începutul. Așa m-am îndrăgostit de acel loc.”

Acum își dorește să documenteze Laponia astfel încât să prezinte frumusețea sa naturală incredibilă, alături de dimensiunea sa descurajatoare și de condițiile neospitaliere. De fapt, vrea să-i facă pe ceilalți să înțeleagă ce simte el când vizitează nordul extrem. Nu e o misiune simplă, dar reprezintă promisiunea pe care o fac imaginile sale. Așadar, de ce este nevoie pentru a documenta un asemenea loc? „E un alt aspect pozitiv”, spune el. „Laponia chiar te face să muncești pentru fotografii.”

„Anvergura geografică a proiectului este enormă – s-ar putea spune că e la fel de mare ca teritoriul”, spune acesta. „Acolo există foarte puține drumuri, iar vremea se schimbă constant, așa că unele zone pot fi aproape inaccesibile într-un anumit moment din an. Din punct de vedere fotografic, este un loc față de care trebuia să găsesc reacția potrivită, pentru că nu mi se părea normal să lucrez cu un peisaj atât de vast și gol.”

Tobias spune că îi vin în ajutor camerele și obiectivele Sony Alpha, inclusiv Alpha 7R IV și obiective precum FE 16-35mm f/2.8 GM, FE 24-70mm f/2.8 GM, FE 70-200mm f/2.8 GM OSS II și FE 100-400mm f/4.5-5.6 GM OSS. „Din moment ce nu sunt drumuri, facem drumeții, schiem sau folosim snowmobile acolo”, ne spune el, „așa că dimensiunile mici și greutatea redusă a echipamentelor sunt extrem de importante. Poate chiar mai important este cum fac față temperaturilor extreme. Am fotografiat în viscol și la -40 ºC și funcționează impecabil.”

„Și, pentru că îmi doresc configurații diferite pentru lucrările aeriene, videoclipuri și peisaje diurne și nocturne, lucrurile nu se rezumă doar la portabilitatea pentru expedițiile individuale”, adaugă el. „Înseamnă că pot lua mai multe la mine în călătoriile lungi. În general, iau tot ce dețin și partea cea mai bună în sălbăticie e că îmi pot lăsa echipamentul în cort când nu-l folosesc, pentru că nu are cine să-l fure!”

O modalitate prin care Tobias interpretează peisajul este fotografierea din elicoptere. „Aceasta înseamnă că pot acoperi zone mai mari și, bineînțeles, datorită senzorilor Full-Frame și de înaltă rezoluție și stabilizării imaginii de pe camerele mele Sony care contracarează vibrațiile aparatului de zbor, pot surprinde cadre de o calitate mai ridicată decât cu o dronă”, spune acesta.

Cele mai frapante imagini ale sale sunt, poate, cele care echilibrează peisajul cu o prezență umană. „Când sunt acolo, compun adesea cadrul cu oameni, fie că este vorba de mine, un prieten sau cineva din poporul indigen Sámi”, explică el. „Pune în context anvergura și, adesea, asprimea sălbăticiei și îl ajută pe privitor să se pună în locul meu. Altfel, peisajele sunt greu de asimilat.”

E simplu de văzut cât de valoros este acest lucru, în special în cadrele sale care includ bărci și caiace care traversează lacurile imaculate din regiune, unde, altminteri, perspectiva ar fi mai degrabă abstractă. „Am constatat și că acel tip de imagini funcționează mai bine ca printuri mari decât pe ecrane mici, când există mai multe șanse ca privitorii să le parcurgă în întregime decât să treacă peste”, spune el.

Bineînțeles, a elogia sălbăticia implică și un pericol, mai exact faptul că vor veni prea mulți oameni, schimbând atmosfera dintr-un loc sau chiar afectându-l negativ. „E cu siguranță un motiv de îngrijorare”, recunoaște Tobias, „și, oricând vizitați acest tip de locuri, trebuie să fiți responsabili. Din fericire, multe dintre locuri pur și simplu nu au nume sau se ajunge atât de greu acolo încât majoritatea oamenilor nici măcar nu s-ar gândi să meargă acolo. Și, dacă reușesc să fotografiez specii amenințate cum sunt vulpile polare, mă asigur că nu public nimic care dă de gol locația.”

„De exemplu, îmi doresc să arăt cum contribuie schimbările climatice la reducerea ghețarilor de pe masivul Kebnekaise și reacțiile poporului Sámi la acest fenomen, precum și la altele cum sunt mineritul și despădurirea. Experiențele mele de acolo m-au făcut și mai mândru de peisajul din Suedia și de mine. Când am început, îmi doream să obțin un cadru pe care să-l duc acasă, însă acum e la fel de mult vorba despre aventură, explorare și pur și simplu a exista în locul respectiv. Chiar dacă nu l-aș fotografia, aș reveni iar și iar, însă, cu puțin ajutor din partea echipamentului meu Sony, sper să pot contribui la rândul meu pentru protecția Laponiei.”