De la fotografierea mamiferelor, insectelor și păsărilor, de la Cercul Arctic înghețat și până la căldura și umiditatea din Ecuador, avem încredere în judecata profesională a fotografului de faună sălbatică Gustav Kiburg atunci când vine vorba de alegerea obiectivului potrivit. Recent întors de la frumosul lac Kerkini din Grecia, casa pelicanului creț, ne-am întâlnit cu Gustav pentru a afla totul despre povestea sa de dragoste cu obiectivul Sony FE 300mm f/2.8 GM OSS.
În zona lacului Kerkini, lumina și păsările au intrat cu siguranță în vizor. „E unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru a fotografia păsări”, spune Kiburg. „Mii de specii, multe dintre ele rare și pe cale de dispariție, poposesc acolo pe rutele lor de migrație. Iarna e momentul perfect pentru a fotografia pelicani. Sunt păsări frumoase, colorate, mai ales în acea perioadă a anului când penajul masculilor gata de reproducere se apropie de apogeu.”
Folosind o bărcuță pentru a se apropia cât mai mult posibil de pelicani, Gustav își începea ziua de la 6:30, un aspect esențial, spune el: „e momentul în care lumina e ideală și culorile penajului sunt cele mai vibrante”.
În afară de efectul benefic al orelor de aur, de unde încep să se aplice conceptele de „lumină” la obiectivul FE 300mm f/2.8?
Un obiectiv cu distanță focală fixă precum cel de 300 mm e de obicei mai bun decât un zoom comparabil în materie de calitate”, răspunde el, „dar obiectivul trebuie să cântărească suficient de puțin pentru a fi folosit și să adune suficientă lumină prin diafragmă pentru a-l face util. Pentru a fotografia la Lacul Kerkini, am folosit obiectivul montat pe Sony Alpha 1, împreună cu teleconvertoarele Sony 1,4x și 2x”.
„Greutatea propriu-zisă a unui obiectiv e incredibil de importantă atunci când fotografiezi ținând camera în mână și încerci să surprinzi păsări în zbor, deoarece în aceste situații nu poți folosi un trepied sau un monopied”, explică Gustav. „La doar 1470 g, pot folosi obiectivul de 300 mm ore în șir. Asta nu se aplică întotdeauna pentru obiective cu distanță focală fixă sau zoom-uri, iar obiectivele precum FE 400mm f/2.8 GM OSS, pe cât de geniale sunt, pe atât îți fac brațul să tremure după utilizarea prelungită.”
„În ceea ce privește surprinderea luminii”, continuă el, „un obiectiv f/4 ar cântări și mai puțin, desigur, dar o diafragmă f/2.8 e vitală pentru separarea subiectului, fotografierea în lumină scăzută și lucrul cu teleconvertoare. Și, deși e un obiectiv genial în sine, cu acestea din urmă m-a entuziasmat cu adevărat folosirea obiectivului de 300 mm.”
„Obiectivul e și incredibil de clar și acesta e un alt factor cheie atunci când ai în plan utilizarea de teleconvertoare”, spune Gustav. „Practic, teleconvertoarele funcționează cel mai bine cu obiective fixe de înaltă calitate. Asta-i fizica de la bază. Funcționează și pe zoom-uri și există beneficii, dar nu în aceeași măsură. Deci, cu acest obiectiv genial ca punct de plecare, pot adăuga un convertor de 1,4x și pot obține un obiectiv de 420 mm f/4 sau pot adăuga un model de 2x și pot obține un obiectiv extrem de clar de 600 mm f/5.6. Un obiectiv de pornire cu o diafragmă mai mică înseamnă diafragme mult mai lente pe parcurs.”
„În practică, asta înseamnă că pot fotografia animale mai mari cu obiectivul în mod standard, pot adăuga 1,4x pentru păsări mari sau pot folosi 2x pentru păsări mici și pentru cele care sunt un pic mai sperioase”, continuă el. „Împreună cu Alpha 1, am un kit complet cu care pot fotografia aproape orice fel de faună sălbatică și totul încape într-o geantă mică!”
În asociere cu Alpha 1, Gustav e convins că obține o calitate care îl face să se simtă ca și cum ar trișa. „Calitatea vitezei de focalizare automată, claritatea, rezoluția și stabilizarea înseamnă că fotograful e de vină dacă ceva nu iese bine. E ca și cum camera și obiectivul spun: «Noi suntem gata, TU ești?» Așa că mă asigur că tot ce am nevoie e pregătit înainte de a începe să fotografiez. Cunosc setările de focalizare automată și expunerea de care am nevoie și știu că obiectivul și camera se vor ocupa de restul. Nici nu trebuie să mă uit să văd dacă imaginea e clară!”
Gustav arată spre una dintre fotografiile sale preferate de pe lacul Kerkini: un pelican alunecând deasupra apei, în lumina orei de aur a dimineții, cu vârful aripii atingând suprafața, întregul subiect având o claritate deosebită, la fel și lacul. „A fost fotografiată cu obiectivul de 300 mm și teleconvertorul 2x”, se laudă Gustav, „și e atât de clară, încât poți vedea picăturile de apă de pe picioarele și de pe pieptul său. Acesta e un obiectiv care îmi poate oferi o calitate incredibilă pentru o varietate extinsă de subiecți și e atât de ușor încât pot petrece o mulțime de timp făcând ceea ce îmi place.”
„Când vremea este rea, culorile prind viață”