alexandra surkova ținându-și camera alpha

Imortalizând frumusețea sălbăticiei

Alexandra Surkova

Mă numesc Alexandra Surkova, sunt fotografă profesionistă de faună sălbatică și locuiesc în Spania. Acum trei ani nici măcar nu foloseam o cameră foto cu obiective interschimbabile și eram fericită să realizez imagini obișnuite cu un smartphone.

vultur zburând la înălțime joasă peste flori violete

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 600mm f/4 GM OSS | 1/1600s @ f/4.0, ISO 800

Cariera mea de fotografă de faună sălbatică a început cu o experiență extrem de suprarealistă. Într-o zi, unul dintre puținii mei urmăritori pe Instagram de la acea vreme mi-a trimis un mesaj spunându-mi că vede un potențial imens în fotografiile mele și că mi-a trimis un cadou. Nici nu mi-a venit să cred când am deschis pachetul și în loc de o carte poștală am văzut obiectivul Sony FE 200-600mm f/5.6-6.3 G! Clar este că viața mi s-a schimbat în secunda aceea.

Încă îmi amintesc cu claritate prima excursie pentru a fotografia cu noul obiectiv: 24 iunie 2020. Epidemia de Covid era în plină desfășurare și, pe măsură ce oamenii au dispărut de pe străzi, în loc au apărut animalele. Am petrecut multe ore într-un cort la 40 de grade, acoperită de sudoare, pentru doar două fotografii cu o bufniță care a stat la poză numai câteva minute. Dar, în loc să mă frustreze, experiența m-a făcut de fapt dependentă de fotografia de faună sălbatică.

o bufniță stând la poză pentru un portret

© Alexandra Surkova | Sony α7R IV + FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS | 1/400s @ f/6.3, ISO 1600

Echipamentul

Alpha 7R IV a fost prima mea cameră Sony (cea de acum e camera de rezervă pentru Alpha 1) și, când scena nu necesita o viteză excesivă, mi-a oferit o mulțime de fotografii spectaculoase, iar senzorul de 61 de megapixeli mi-a dat flexibilitate pentru decupaje incredibile, dacă era nevoie.

un cerb cu limba scoasă către fotograf

© Alexandra Surkova | Sony α7R IV + FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS | 1/500s @ f/6.3, ISO 800

Am făcut un salt uriaș în fotografie în ziua în care am încercat Alpha 1. Pentru mine e camera perfectă: rapidă, de înaltă rezoluție, iar focalizarea automată e pur și simplu incredibilă. Imaginați-vă doar o vrăbiuță cenușie care stă pe o ramură a unui copac gri, la 50 de metri distanță, într-o zi ploioasă. S-ar putea să nici nu vezi pasărea, dar Alpha 1 poate focaliza pe ochii ei!

o leoaică lingându-și unul dintre pui

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 600mm f/4 GM OSS | 1/800s @ f/4.0, ISO 3200

Când îmi revăd imaginile pe un monitor după o călătorie, nici măcar nu trebuie să verific dacă focalizarea e clară, deoarece 99,9% din timp chiar este, așa că îmi place că trebuie să mă concentrez doar pe compoziție. Sincer, nu găsesc niciun defect la această cameră, e magie pură.

un pui de râs privind insectele zburând în jurul capului său

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS | 1/500s @ f/6.3, ISO 800

În ceea ce privește obiectivele, am două preferate. FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS e vital pentru orice fotograf de faună sălbatică și, dacă ar fi să aleg un singur obiectiv, ăsta ar fi. E rapid, versatil și calitatea e incredibilă. Locuind în Spania, una dintre cele mai mari plăceri ale mele este să caut râsul iberic, una din cele mai amenințate feline de pe planetă. Când stai pitit ore în șir așteptând să vezi una dintre aceste creaturi rare, nu poți să-ți asumi niciun risc cu echipamentele. Animalul poate apărea la orice distanță, poate veni drept spre tine și chiar poate trece la o jumătate de metru de poziția ta. Ai doar câteva minute să faci cea mai bună fotografie și crede-mă, la cum îți bate inima de emoție, n-ai timp de schimbat obiective.

un pui de râs ținându-și labele din față în sus de parcă ar dansa

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS | 1/1000s @ f/6.3, ISO 5000

Celălalt obiectiv de care nu m-aș despărți niciodată e FE 600mm f/4 G Master OSS. Este din altă ligă, din altă lume. Uneori mi se pare că fotografiile realizate cu obiectivul ăsta sunt mai frumoase decât realitatea în sine. Efectul bokeh este nebunesc, dă o senzație incredibilă de profunzime și tridimensionalitate, iar calitatea mă lasă fără cuvinte.

un vultur ridicându-și aripa

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 600mm f/4 GM OSS | 1/1250s @ f/4.0, ISO 2000

Procesul de creație

Mă întreb adesea ce îmi place atât de mult la fotografia de faună sălbatică și revin mereu la același răspuns: imprevizibilitatea absolută. E imposibil să planifici ceva, nu există cadre aranjate și nu poți prezice niciodată rezultatul. Nici măcar nu știi sigur dacă animalul pe care speri să-l vezi va apărea! Poți petrece ore întregi ascuns fără să vezi pe nimeni. Sau poate că speri să vezi un vultur, dar în schimb vezi o vulpe frumoasă. Va sta la poză sau va trece? Nu poți face un animal sălbatic să-ți apară în cale, ești doar un spectator.

o pisică sălbatică mică ținând gura căscată de parcă ar zâmbi

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 600mm f/4 GM OSS | 1/2500s @ f/4.0, ISO 1000

Dar după ce acumulezi o oarecare experiență, dacă apare un animal, îi poți prezice măcar vag mișcările. Dacă stai ascuns la un loc de adăpare, dacă animalul a apărut, la un moment dat va începe să bea, ceea ce înseamnă că își va scoate limba. Ăsta este momentul pe care-l aștept. Nu mă interesează să obțin 1000 de cadre la viteză mare. Alpha 1 îmi permite să fotografiez 30 de cadre pe secundă, dar folosesc rar funcția asta. Mă interesează să apăs pe declanșator doar atunci când știu sigur că poza ar putea fi de interes pentru mine.

un râs cu limba atârnând în timp ce bea

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS | 1/640s @ f/6.3, ISO 4000

Impresii de final

Sunt întrebată adesea ce trebuie făcut pentru a scoate bani din fotografie. Cred că viața e prea scurtă ca să faci ceva care nu te mulțumește, dar, în același timp, e nevoie de timp pentru a învăța să faci bine măcar un lucru care îți dă un sentiment de adevărată fericire. În mod realist, fotografia nu este ceva din care să te îmbogățești; eu aleg să nu îmi umplu buzunarele și prefer să mă bucur de drumul care îmi place atât de mult.

grup de zebre în savană

© Alexandra Surkova | Sony α1 + FE 600mm f/4 GM OSS | 1/2500s @ f/4.0, ISO 2000

Cum să începi? Fă fotografii. Și alte fotografii. Și tot mai multe fotografii. Și acordă-le tot timpul, dragostea și afecțiunea de care ești capabil. Până de curând, fotografia a fost doar un hobby pentru mine. În urmă cu trei ani încă mai făceam fotografii cu telefonul, dar procesul m-a prins în așa măsură încât mi-a absorbit tot timpul liber. Sigur, e mult mai ușor să obții rezultate superbe cu o cameră bună, dar dacă nu ai una, încearcă și cu una proastă! Dacă nu știi cum să o folosești, învață! Pas cu pas. Dacă scopul tău este rezultatul și nu banii, profitul te va găsi pe tine și nu invers.

Produse prezentate

Alexandra Surkova

Alexandra Surkova | Spain

Alexandra Surkova este un fotograf profesionist de faună sălbatică care locuiește în Spania.

Articole similare

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes