Pentru mine, ciclismul este cel mai variat sport pentru fotografiere. De aceea îmi place. Încorporează atât de multe tipuri diferite de fotografie: este vorba despre adunarea dinaintea cursei, unde poți realiza portrete, acțiunea propriu-zisă, pe care o poți încadra în peisaj, iar apoi la sosire, unde ai această acțiune, energie și emoții pure.
Emoția reprezintă o parte foarte importantă a unei fotografii reușite în ciclism. Deși există diverse stiluri pe care le poți folosi, cele mai bune imagini conțin trei aspecte. În primul rând, acestea sugerează apartenența la un loc, ceea ce poate însemna încadrarea cu un monument sau un reper celebru. În al doilea rând, sunt prezenți jucătorii cheie, inclusiv probabil ciclistul cu jerseul galben sau cineva care are mari șanse de câștig. În sfârșit, au nevoie de sugerarea emoției și a efortului – transpirație pe față sau rupturi în jerseu în urma căzăturilor.
Diversitatea stilurilor în care poți fotografia și accesul pe care îl ai to obligă să fii pregătit în ceea ce privește obiectivele. Din fericire, obiectivele mele Sony Alpha sunt destul de mici, astfel că pot lua aproape tot echipamentul cu mine. În mod normal, am două aparate Sony Alpha 9, unul cu obiectivul de 100-400 mm și celălalt cu obiectivul de 85 la 1,4 înaintea cursei și cu cel de 16-35 mm pe parcurs și la sosire. Aceasta îmi asigură o versatilitate ridicată la încadrare. După momentul sosirii, pot trece la obiectivul de 50 la 1,8 pentru câteva cadre sincere, dar totul se află în geanta mea, dacă am nevoie de acestea.
Deși nu este un obiectiv pe care l-ai asocia în mod normal cu sportul, cel de 16-35 poate fi foarte util în timpul cursei. Îmi permite să fiu mai creativ cu încadrarea, de exemplu, fotografiind prin ferestrele cafenelelor sau printr-un interior de mașină pentru a obține un aspect diferit, iar ecranul rabatabil al camerei Alpha 9 mă ajută să fotografiez din unghiuri mari sau mici, cu mâinile ridicate deasupra mulțimii, stând pe mașini sau coborând cât mai mult până la nivelul solului, pentru a realiza imagini de impact cu cicliștii. De asemenea, aceasta îmi asigură un prim plan estompat, ceea ce conferă profunzime imaginii și conduce privirea către acțiune.
Sistemul de focalizare automată al camerei Alpha 9 este extrem de avansat, dar și foarte adaptabil, perfect pentru ciclism. Foosesc întotdeauna modul Focalizare automată continuă, iar pentru imaginile din acțiune, zona FA pe care o aleg este Focalizare punctuală flexibilă. Folosesc joystickul pentru a o plasa central sau a o decala ușor, dacă doresc să mut cicliștii într-o parte a cadrului sau în cealaltă, atunci mut camera pentru a o menține pe ciclistul pe care doresc să îl focalizez. Consider că aceasta este cea mai bună modalitate, în special atunci când am în față un grup de cicliști care se întrec și se îndreaptă spre mine în sprint. Dacă realizez portrete sau cadre sincere la fnalul cursei, comut la modul de urmărire a ochilor.
Am trei abordări pentru expunere în imaginile mele din ciclism. Prima este să îngheț subiectul, iar pentru aceasta, fotografiez întotdeauna cu prioritate de diafragmă. Deoarece luminozitatea cadrului variază pe măsură ce urmezi cursa, aceasta oferă o mai bună expunere decât cea manuală. Setez diafragma, apoi valoarea ISO la Automat și limitez viteza minimă a obturatorului la circa 1/1000 s. După aceasta, folosesc discul selector pentru compensarea expunerii, în funcție de condițiile de iluminare, crescând sau reducând luminozitatea după cum este necesar. Frumusețea camerei mirrorless Sony este dată de faptul că pot vedea cum acest lucru afectează expunerea în timp real prin vizorul EVF.
Pentru situații mai pasive, fotografiez în modul Manual și folosesc deliberat viteze medii ale obturatorului, precum 1/60 s. De exemplu, dacă sunt într-un magazin, încadrând un ciclist care trece prin dreptul ușii, interiorul și mulțimea vor fi bine definite, dar pe măsură ce trece ciclistul, există puțină estompare a mișcării, ceea ce face imaginea vie. Dacă ciclistul este prea bine definit în aceste situații, se îmbină prea mult cu părțile statice ale scenei.
În sfârșit, există imagini panoramate care combină o viteză mai redusă a obturatorului cu mișcarea camerei, păstrând ciclistul bine definit, dar estompând fundalul. Panoramarea ciclistului este destul de dificilă: este vorba despre panoramare la circa 1/10 s, ceea ce lasă destul de mult loc pentru erori. Există tremur al camerei, iar corpul ciclistului poate să se miște în sus sau în jos. Fotografierea continuă oferă mai multe șanse de reușită și chiar dacă ochelarii, casca sau fața sunt bine definite, tot este o victorie pentru mine.
