Bob Martin

De-a lungul unei cariere care se întinde pe 30 de ani, Bob a realizat fotografii la fiecare eveniment sportiv important, de la ultimele 15 Jocuri Olimpice de Vară și de Iarnă până la polo cu elefanți și curse cu cai pe gheață. A realizat fotografii la turneul de tenis de la Wimbledon începând cu anul 1982, iar proiectele sale l-au dus în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Fotografiile sale au fost publicate în numeroase publicații, inclusiv Sports Illustrated, Time, Newsweek, Life Magazine, Stern, Paris Match, Bunte, L’Équipe, The Sunday Times și The New York Times, pentru a menționa doar câteva. Lucrările sale au fost răsplătite cu peste 60 de premii naționale și internaționale, iar el a obținut de trei ori mult doritul premiu Cel mai bun fotograf britanic de sport al anului. În 2015, și-a publicat cartea premiată „1/1000th: The Sports Photography of Bob Martin”, o retrospectivă uimitoare care acoperă cei 30 de ani în care a fost prezent la aproape toate evenimentele sportive importante. Ne-am întâlnit recent cu Bob pentru a discuta despre fotografii și despre motivul pentru care a trecut de la un DSLR la camerele fără oglinzi Sony.

Ce v-a inspirat să deveniți fotograf profesionist de evenimente sportive?

Am fost întotdeauna un suporter al sportului, deși nu m-am pregătit să devin fotograf de evenimente sportive. Visul meu era să fiu doar un fotograf obișnuit și la școală am devenit obsedat de camera obscură. În facultate, făceam mereu fotografii și apoi am început treptat să lucrez ca fotojurnalist. Ador să călătoresc, iar faptul că îmi vedeam imaginile publicate în ziare după câteva zile era extraordinar. Am început să primesc oferte ocazionale de muncă de la agenții fotografice legate de sport și așa a început totul,

Cum faceți ca imaginile dvs. să rămână actuale și captivante?

Un bun prieten de-al meu din SUA, Walter Iooss, probabil cel mai bun fotograf de evenimente sportive din istorie, mi-a spus cândva, în urmă cu mai mulți ani, „trebuie să te tot reinventezi, altfel vei ajunge un dinozaur”. Nu am uitat niciodată aceste cuvinte și acestea sunt actuale chiar și astăzi. Ca persoană care iubește ziarele, care iubește imaginile tipărite, este îngrozitor să o spun, dar ziarele și revistele sunt pe moarte și fotografii care încă sunt înrădăcinați în aceste idealuri, care nu au progresat, sunt dinozauri. Nu vreau să realizez imagini facile, încă doresc să împing limitele cât mai mult și singurul mod prin care lucrările mele rămân actuale este să gândesc inovator. De aceea, acum colaborez mult cu federații și cu organisme de reglementare din domeniul sportului. Ei sunt cei care încă sunt dispuși să cheltuie bugete pe fotografii de calitate, iar eu încerc să le ofer ceva diferit față de imaginile stereotipe pe care le vedeți în general.

Colaborarea cu aceste organisme de reglementare și federații înseamnă că nu mai aveți ocazia să fotografiați la fel de mult pe cât v-ați dori?

Fotografiez mai puțin decât înainte, în special acum că am îmbătrânit, dar încă realizez fotografii la multe evenimente de amploare, cum ar fi Jocurile Olimpice sau turneul de la Wimbledon. Încă particip la evenimente mai restrânse, dar în loc să fiu în mijlocul acțiunii, eu coordonez activitatea, cum se spune, și organizez echipele de fotografi. Să fiu sincer, am trecut de faza în care îmi doream să stau în spatele porții într-o după-amiază ploioasă de sâmbătă. Sunteți și consultant al Comitetului Internațional Olimpic. Ce înseamnă acest lucru? Poate fi ceva simplu, precum sugerarea celor mai bune practici pentru organizarea fotografilor, sau ceva detaliat, precum consultanța privind dimensiunea și plasarea siglelor pentru a asigura vizibilitate optimă în imaginile finale. La Jocurile Olimpice de la Rio, am contribuit la selectarea culorilor pentru diversele locații. De exemplu, pentru probele de înot, inițial s-a dorit să se folosească verdele în paleta de culori, până când am atras atenția că nu ar arăta foarte bine reflectat în apa albastră!

Credeți că tehnologia aparatelor foto v-a schimbat abordarea față de fotografia de eveniment sportiv?

Fără niciun dubiu. Atunci când a apărut focalizarea automată, lumea spunea că va cauza moartea artei fotografice, deoarece oricine putea realiza o imagine clară, dar pentru mine a fost un lucru extraordinar, deoarece nu vedeam foarte bine. Acum, aparatele foto sunt atât de bune, încât au făcut ca fotografia de eveniment sportiv să fie și mai bună. În loc să mă îngrijorez dacă o imagine este focalizată sau nu, acum mă pot concentra mai mult asupra compoziției, a fundalului și a iluminării. Dar este important să reținem că, chiar dacă aparatele foto moderne fac multe, trebuie să înțelegeți principiile de bază ale artei fotografice și să înțelegeți când sunt adecvate diversele caracteristici. Nu sunt sentimental față de echipamentul pe care îl folosesc, dacă un aparat foto mă servește ca instrument, îmi place.

Ce v-a determinat să luați în considerare aparatele foto Sony Alpha ca instrumente de lucru?

Să fiu sincer, atracția inițială pentru mine a fost fotografierea silențioasă. Aceasta a fost caracteristica ce m-a încântat, deoarece puteam fotografia în situații în care nu reușisem anterior, de exemplu, la golf, atunci când sunt aproape de lovitura finală la cea de-a 18-a gaură și situația necesită o abordare silențioasă. Primul aparat foto pe care l-am încercat a fost α7R II și acesta mi-a permis să realizez imagini pe care nu reușisem să le obțin anterior. Trebuie să recunosc că nu eram încântat că voi folosi vizorul EVF, deoarece eram obișnuit cu vizorul DSLR, dar acum nu m-aș mai putea descurca fără acesta. A avut un impact extraordinar asupra fluxului meu de lucru, deoarece pot să previzualizez expunerea înainte chiar să apăs pe maneta de eliberare a obturatorului. Acum folosesc α9 pentru marea majoritate a fotografiilor și se potrivește perfect stilului meu de lucru. După cum am mai spus, consider aparatele foto drept instrumente, iar întâmplarea face ca α9 să fie un instrument cu care lucrez bine.