Îmi place să sufăr puțin pentru fotografiile mele; mă întrebuințez pentru a le realiza. Dacă doar opresc mașina, mă dau jos și fac fotografii de pe marginea drumului, nu apreciez niciodată imaginile la fel de mult ca pe cele pentru care trebuie să urc pe munte pe schiuri. Condițiile meteo și suferința întregesc valoarea imaginii, cel puțin din punctul meu de vedere.
Cariera în fotografie a lui Jaakko a început cu dragostea sa pentru activitățile în aer liber. Crescând într-un peisaj spectaculos din nordul Finlandei, Jaakko a ajuns să iubească explorarea lumii din jur prin drumeții, schi și ciclism montan. La fel ca mulți alții, a luat o cameră de fotografiat pentru a înregistra aventurile cu prietenii. „De fiecare dată când ieșeam, entuziasmul meu pentru fotografie creștea” spune Jaakko. „Apoi am primit o cameră nouă și totul a început să devină un pic mai serios. În acest moment consider că fotografiile și clipurile video pe le înregistrez merg mână în mână cu pasiunea mea pentru activitățile în aer liber.”
Nu este un lucru ușor de făcut. Realizarea fotografiilor la temperaturi care pot ajunge și la -35 de grade Celsius poate fi o adevărată provocare. Chiar și cele mai elementare lucruri, cum ar fi controlarea unei camere cu mănuși, pot fi dificile, dar ceea ce mulți fotografi nu își dau seama este că trebuie să te gândești chiar și la modul în care respiri!
„De obicei folosesc două perechi de mănuși”, explică Jaakko. „Încerc să port tot timpul mănușile mai mari, deoarece pot să controlez funcțiile de bază ale camerei, setările diafragmei, punctul de focalizare automată și, bineînțeles, butonul de declanșare. Apoi, dacă trebuie să mă ocup mai în detaliu de aparat, dau jos mănușile mai mari, iar sub acestea am o pereche de mănuși mai mici, care sunt foarte subțiri și strânse pe piele, ceea ce mă ajută să controlez mai ușor aparatul. Este important să găsești mănuși potrivite pentru a-ți satisface nevoile atunci când fotografiezi într-o vreme foarte rece; trebuie să-ți amintești că aparatul în sine este construit din magneziu metalic, iar dacă temperatura este de -30 grade Celsius, aparatul poate fi extrem de rece la atingere.”
În astfel de condiții de temperaturi scăzute, este important ca și tu, dar și aparatul să fiți pregătiți. Când este atât de frig, nu poți nici să respiri deasupra camerei, deoarece umezeala din respirația ta poate îngheța aproape instantaneu pe ecran, pe vizorul electronic sau pe suprafața unui obiectiv.
„Unii fotografi țin camera sub jachetă, dar atunci trebuie să fii atent la umezeala care se poate forma ca urmare a căldurii corpului și care poate îngheța rapid când este expusă condițiilor de frig extrem; situația continuă și când pătrunzi în interior, așa că trebuie să lași camera și obiectivele în rucsac pentru a permite aerului din interiorul rucsacului și camerelor să se aclimatizeze treptat. Sunt multe aspecte de luat în considerare, dar pentru mine este acum a doua natură.”
Jaakko ne spune că, pentru el, unul dintre cei mai importanți factori pentru fotografierea în condiții extreme de frig este echipamentul potrivit. „Folosesc întotdeauna camerele Sony α7R III și Sony α9 și nu am avut niciodată probleme cu fotografierea în condiții de frig”, ne spune el. „Am fotografiat la -35 de grade Celsius, iar noua baterie NP-FZ100 pentru camere foto încă funcționează și mi-a permis să realizez fotografiile. Îmi aduc aminte de prima iarnă când am început să folosesc camerele. Erau -25 de grade Celsius, iar din cauza vântului, temperatura resimțită era chiar și de -30 grade Celsius, dar eu am putut să fotografiez în continuare.”
„Am constatat că cele două camere ale mele se completează reciproc”, continuă el, „și amândouă sunt camere excelente. Cu α9 pot obține cea mai mare viteză de fotografiere posibilă, de 20 cps, dar și o focalizare automată rapidă, așa că atunci când trebuie să surprind acțiunea, folosesc acest aparat. Dacă fotografiez peisaje sau scene cu bicicliști montani sau schiori, atunci voi folosi aparatul α7R III și senzorul său de 42,4 megapixeli pentru a obține mai multe detalii. Aparatul surprinde atât de multe detalii, încât pot să trunchiez fotografiile în faza de editare sau să realizez materiale imprimate foarte mari dintr-o fotografie.”
În ceea ce privește obiectivele, Jaakko are o gamă de obiective pe care le folosește pentru a captura imaginile în astfel de condiții extreme. „Sunt câteva obiective cheie pe care le folosesc”, spune el, „70-200mm f/2.8 G Master, 70-200mm f/4, Sony Zeiss Sonnar 55mm f/1.8 ZA și 16-35mm f/2.8 G Master. Ador obiectivul Zeiss Sonnar 55mm f/1.8 ZA, deoarece mă ajută să obțin imagini cu adevărat clare și frumoase, în special pentru portrete, iar obiectivul de 16-35mm este excelent indiferent de distanța focală. Îl folosesc cu foarte multă plăcere. Aceste obiective îmi oferă tot ce am nevoie când fotografiez în aer liber.”
„Când merg cu bicicleta pe munte sau alerg, iau obiectivul f/4, deoarece este mai ușor și mai mic, motivele principale pentru care am început să folosesc seria Alpha de la Sony - mi-am dat seama cât de mult spațiu pot să economisesc în rucsac, iar schiatul și ciclismul montan au devenit mai distractive, deoarece bagajul este mai ușor! Când vine iarna, evident, peisajul este mai întunecat și am nevoie de cea mai mare apertură posibilă, așa că trec la obiectivul 70-200mm f/2.8 GM, care poate captura mai multă lumină.”
Condițiile meteo și de iluminare extreme ar putea îndepărta unii fotografi, însă, pentru Jaakko, acestea fac parte din bucuria de a fotografia. „Condițiile meteo și de iluminare vitrege nu mă opresc”, spune el. "Locuiesc în interiorul cercului Arctic, unde avem doar câteva ore de soare în toiul verii, iar uneori nu ne bucurăm deloc de soare. Totuși, putem beneficia de condițiile de iluminare foarte frumoase. Așa-numita „oră albastră” durează mai multe ore aici în timpul iernii și este minunat când o combin cu lumina artificială, chiar și cu lumina provenită de la lanternele pe care le-ar putea folosi un schior sau un ciclist montan”.
Jaakko concluzionează: „Chiar îmi place această zonă, deoarece condițiile de iluminare variază atât de mult; vara, ne bucurăm tot timpul de lumină, iar ora de aur durează toata noaptea, iar iarna avem o „oră albastră” lungă, care durează mai multe ore. În mod obișnuit, cerul din toiul iernii are o nuanță de roz foarte frumoasă. Apoi, desigur, avem aurorele, Luminile Nordului, care sunt incredibil de fotografiat în timpul iernii.”