motociclist ridicând nori de praf în deșert

Efortul creator

Philip Platzer

Dublul campion mondial de enduro Johnny Aubert își urmează traseul sinuos pe suprafața unui lac secat din provincia Ankara din Turcia, în timp ce specialistul în acțiune Philip Platzer îi urmărește mișcările, printr-un val de expuneri la 30 fps. Motocicleta face slalom printre rocile albite de soare și se avântă prin viroage aride, iar camera Sony Alpha 1 a lui Philip este singura suficient de rapidă pentru a-i face față. Fiecare cadru abundă în dinamism și detalii... dar era cât pe ce să nu se întâmple așa.

Cu câteva ore mai devreme, într-un alt loc, lucrurile nu arătau prea bine. „Am căzut de acord să facem o ședință foto la un lac sărat care fusese ales pentru noi”, explică Philip, „dar ne-am confruntat cu o problemă: nu exista praf, ci doar un strat delicat de cristale de sare. Frumos, dar total nepotrivit pentru noi, căci îmi doream energie și aventură pentru aceste fotografii, iar asta presupunea un loc pe care să-l facem bucăți, să aruncăm în aer nisip, pietre și praf.”

motociclist ridicând nori de praf în deșert © Philip Platzer | Sony α1 + FE 70-200mm f/2.8 GM OSS | 1/1000s @ f/2.8, ISO 50

Ceea ce duce la mari realizări în sport e să-ți dai seama de greșeli, să te ridici și să o iei de la capăt, iar asta se aplică și în fotografie. „Probabil acesta este cel mai important lucru pe care l-am învățat prin cadrele de acțiune”, continuă Philip: „Să îmi depășesc limitele și să nu mă mulțumesc cu ceea ce e ușor. Nu mi-e frică niciodată să experimentez. Găsirea locației potrivite joacă un rol important, alături de creativitatea în expuneri.”

Această experimentare urmărește să transmită puterea și viteza motocicletei prin mișcare, continuă el, „ceea ce rezultă adesea din viteze mai mici ale obturatorului, efecte precum panoramarea și modul în care interacționează cu drumurile acelea de pământ. Vreau ca privitorul să simtă fiecare denivelare și accelerație a motocicletei care prinde 200 km/h.”

motociclist gonind în deșert © Philip Platzer | Sony α1 + FE 70-200mm f/2.8 GM OSS | 1/60s @ f/16, ISO 50
Pentru o astfel de fotografie,” continuă Philip, „am coborât viteza obturatorului până la 1/60 de secundă pentru a obține estomparea mișcării și a simți puterea motocicletei. În fotografiile panoramice, nu mă preocupă claritatea perfectă, ci mai degrabă captarea emoției. Însă este necesar un punct de claritate care să focalizeze ochiul, să zicem pe cască sau pe partea din față a motocicletei.”
motociclist urcând cu motocicleta pe un traseu șerpuitor printre copaci © Philip Platzer | Sony α1 + FE 70-200mm f/2.8 GM OSS | 1/100s @ f/2.8, ISO 50

Într-o altă situație, în care Johnny Aubert străbătea în zig-zag traseul de pământ, a fost nevoie de o abordare diferită. „Era un teren mai tehnic, așa că am vrut să obțin imagini care să arate cum îi face față motocicleta”, explică Philip. „Aici a contat mai mult să experimentez cu compoziția, surprinzând obstacolele din jurul lui pentru a etala aventura, dar cu o adâncime mică a câmpului, de f/2.8, pentru a-l încadra în timp ce trece peste piedici.”

motociclist călare pe motocicletă, pe fondul unui apus de soare © Philip Platzer | Sony α1 + FE 35mm f/1.8 | 1/1000s @ f/2.5, ISO 500

Fiind un proiect de marketing, bineînțeles că erau necesare și alte tipuri de fotografii. „E întotdeauna o combinație.”, explică Philip, „Pe lângă acțiunea pură, e important ca logourile sau culorile sponsorilor să fie vizibile, așa că unghiurile trebuie alese cu atenție. Din nou, locația a fost importantă. Am avut mult spațiu pentru a aduce la perfecțiune urma de cauciuc, iar lumina de la sfârșitul zilei s-a potrivit perfect.”

Philip evidențiază trei avantaje principale ale camerei sale fidele Sony Alpha 1, toate permițându-i să se concentreze mai degrabă pe compoziție și regizare, decât să-și facă griji cu privire la setări. „Cel mai mare avantaj la Alpha 1 e focalizarea automată”, spune el. „E ceva pe care te poți baza 100% și știi că nu va avea probleme din cauza vitezei motocicletei sau a prafului care plutește în jur. De cele mai multe ori, fotografiez cu obiectivul 70-200mm f/2.8 GM larg deschis, așa că focalizarea trebuie să fie foarte exactă, iar la camera asta nu există niciodată focalizare în fața sau în spatele subiectului. E un imens pas înainte în fotografia sportivă.”

Philip profită și de modul de maximum 30 fps al camerei Alpha 1. „De fapt e vorba despre imaginea care are cel mai mare efect”, explică el, „pentru că în seria de cadre, întotdeauna va exista un cadru care va surprinde unghiul sau postura ideală. Într-o fracțiune de secundă, roata poate să devieze în locul perfect, apoi dispare din nou. Când folosești acest mod al camerei Alpha 1, e ca și cum ai îngheța cadrele unui videoclip, dar păstrând calitatea unei imagini statice de înaltă rezoluție.”

Iar rezoluția de 50 de megapixeli a camerei Sony Alpha 1 e un alt beneficiu imens pentru Philip. „Capacitatea de a decupa imaginile de acțiune este extrem de utilă, dar nu e vorba doar de apropiere. Imaginile sunt necesare în format tipărit și online, cu orientare orizontală și verticală, iar Alpha 1 ușurează enorm fotografierea pentru primele și decuparea cadrelor pentru cele din urmă. De exemplu, la începutul unei curse de motocros, nu ai timp să schimbi orientarea, așa că asta chiar ajută.”

vedere din profil a unui motociclist stând pe motocicletă © Philip Platzer | Sony α1 + FE 70-200mm f/2.8 GM OSS | 1/800s @ f/3.5, ISO 2500

Privind înapoi la încă un proiect de succes cu Sony Alpha 1, Philip simte că învață mereu ceva nou. „Ședința asta foto mi-a reamintit cât de important este locația potrivită în fotografia de acțiune”, încheie el, „și să nu mă mulțumesc cu ceva care nu e perfect. Cu câteva schimbări aduse ședinței foto și cu Alpha 1 care nu mă lasă la greu, iată-ne ajunși în locația potrivită, pregătiți pentru succes.”

Produse prezentate

Philip Platzer

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes