„Singurul sfat pe care l-aș putea oferi pentru realizarea de imagini de peisaj mai bune”, spune Jack Harding, „ar fi să ignori prognoza meteo! Important este să fii acolo și asta îți oferă oportunități. Cred că merită din plin să te ridici din pat și numai pentru un scurt moment de oprire a ploii și de înseninare.”
Această viziune plină de energie este cea care definește abordarea lui Jack. Iubitor al activităților în aer liber și fotograf care se inspiră atât vizual, cât și spiritual din locurile sălbatice, se simte la fel de bine și atunci când fotografiază peisaje tradiționale, și atunci când folosește minunile naturii ca fundal pentru subiecte comerciale. „Am un respect imens pentru lumea naturală”, zâmbește el, „și mă inspiră întotdeauna, chiar dacă vremea nu-mi dă pace când aștept un minut efemer de lumină aurie.”
Datorită acestui devotament, Jack a adoptat o abordare specială în ceea ce privește locurile cu peisaje. „Ceea ce îmi place să fac”, explică el, „este să găsesc un loc și să-l explorez pentru a concepe o poveste. Poate fi un munte, o cascadă sau o dună de nisip, dar ceea ce vreau este să construiesc ceva complex și texturi.” Este o abordare care dă o nouă viață unor locuri bine cunoscute, dar Jack caută inclusiv locuri în care să poată „fotografia fără idei preconcepute de pe rețelele de socializare”.
„Scoția are o natură sălbatică extraordinară”, continuă Jack, „ceea ce îmi permite să mă concentrez fără să fiu deranjat”. Acesta este un lucru pe care a dorit să-l împărtășească cu alți fotografi atunci când a susținut un atelier Sony recent. „Am fost în 10 locuri din Scoția, de la est la vest, începând din Edinburgh și călătorind spre locuri emblematice precum Glencoe și Insula Skye. Am analizat compoziția, setările camerei, selecția imaginilor și postprocesarea, precum și organizat miniproducții distractive într-un timp scurt, în care am creat povești care îmbină peisaje cu produse, subiecte de stil de viață și cu interacțiune umană.”
Acest element uman este bine conturat în lucrările lui Jack, unde siluetele și figurile izbitoare îmbrățișează natura sălbatică într-o reflectare a sentimentelor lui. Astfel, imaginile sunt corelate mai ușor și îi oferă privitorului perspectiva lui, în timp ce „adaugă scară și profunzime acestor peisaje mărețe”. Un exemplu în acest sens, precum și metoda lui de a privi locurile în moduri noi, poate fi văzut în această fotografie de la Castelul Kilchurn din Loch Awe. „Este una dintre preferatele mele de la atelier”, își amintește el, „deoarece nu mai văzusem pe nimeni să fotografieze această priveliște până atunci. Lumina tocmai se strecurase peste dealuri și a luminat perfect scena în momentul în care excursionistul a intrat în cadru."
Perspectiva sa se regăsește, de asemenea, într-o fotografie din Insula Skye. „Aceasta a fost realizată după o oră de drumeție pe întuneric, iar grupul a fost recompensat în mod neașteptat cu un răsărit de soare uimitor”, explică el. „Doi dintre oaspeții noștri, Nino și Diana, filmau un alt membru al echipei care stătea pe stânci în depărtare, cu o frumoasă inversiune de nori sub el. Deci, din nou, prognoza meteo ne-a mințit!”
Ca parte a abordării lui naturale a narativului, lui Jack îi place adesea să fotografieze din mână, bazându-se pe obiectivele rapide Alpha, pe stabilizarea imaginii în corp și pe performanțele la ISO ridicat și zgomot redus oferite de Alpha 7R IV. „Încerc să arăt scenele așa cum sunt și să transmit sentimentele pe care mi le-au insuflat”, spune Jack, și „deseori fotografiez în jurul valorii f/4, dar dacă lucrez în condiții de lumină slabă, deschid diafragma complet, astfel încât să pot obține lumină suplimentară. De asemenea, voi folosi funcția de variere a expunerii a camerei Alpha 7R IV, mai ales dacă subiectul principal este un produs sau o mașină, astfel încât să pot combina expunerile și să le îmbin ulterior într-un echilibru perfect."
Un alt avantaj al modelului Sony Alpha 7R IV de care se bucură Jack este rezoluția uriașă, care îi permite „să imprime la scară mare sau să decupeze detaliile, furnizând-le în același timp clienților imagini mai mari”, explică el. În ce privește modul în care fotografiază, deseori în condiții meteo și de lumină imprevizibile, „intervalul dinamic superbă al camerei și etanșarea la intemperii sunt, de asemenea, vitale. Toate acestea fac din Alpha 7R IV camera mea preferată în orice situație."
O cameră grozavă are nevoie de obiective care să o susțină, iar Jack este un mare fan al obiectivelor FE 24mm f/1.4 GM și FE 135mm f/1.8 GM pentru majoritatea lucrărilor sale; ambele sunt rapide, etanșe și de înaltă calitate. „Obiectivul de 24 mm poate fi potrivit pentru majoritatea peisajelor pe care le întâlnesc, iar cel de 135 mm îmi permite să insist asupra detaliilor, aproape ca și cum aș face un portret al subiectului.”
Succesul lui Jack se bazează pe pasiune, explorare și pe capacitatea de a reacționa la momente unice în sălbăticie, lucru pentru care și Sony Alpha 7R IV este perfect adaptată. „Când sunt acolo, vreau întotdeauna să fac ceva unic”, încheie el, „așa că merg adesea în direcția opusă față de alți fotografi. Astfel, faci ceva care îți aparține. În plus, cred că, dacă vrei să ai mai mult succes, trebuie să ieși și să faci mai multe fotografii. Chiar dacă nu ai mereu cea mai bună lumină sau cea mai uimitoare locație, vei aduna mai multe amintiri. Și asta este adevărata bucurie a fotografiei.”