munții dolomiți din italia la amurg

În locul potrivit, la momentul potrivit

Maciej Pesko

Pentru Maciej Pesko, esența fotografierii peisajelor este emoția redată. E senzația de uimire când soarele luminează o trecătoare montană sau senzația de pace dată de un lac alpin limpede precum cristalul. „Fiecare peisaj își spune propria poveste”, ne spune el, „și fiecare călătorie îți amintește că frumusețea se regăsește pretutindeni în jurul nostru. Vreau ca oricine-mi vede fotografiile să simtă asta.”

Această perspectivă l-a dus recent pe Maciej în Munții Dolomiți italieni, la 1200 km de casa lui din centrul Poloniei. „Mai fusesem o dată, în mai 2024”, își amintește el, „dar munții aia sunt de o frumusețe atât de amețitoare, încât știam că trebuie să revin. Am făcut unele dintre cele mai faimoase drumeții din Dolomiți, fotografiind zone precum Tre Cime di Lavaredo, Sassolungo, Cinque Torri, trecătorile Passo Gardena, Passo Sella și Passo Falzarego, precum și cele două lacuri italiene din apropiere, Iseo și Garda.”

munte cu nori joși și soare care strălucește din spate © Maciej Pesko | Sony α6700 + 11-20mm f/2.8 | 1/30s @ f/16, ISO 100

„Cercetarea acestor locații și petrecerea unui timp îndelungat în munți a dus la ceva foarte important”, spune Maciej, „la oportunitate. Adevărata valoare de a fi acolo, chiar și atunci când lumina și vremea nu sunt ideale, e că începi să cunoști locul”, explică el. „Înveți unde să stai cu camera și ce obiectiv să folosești pentru a obține cel mai bun cadru, așa că totul se reduce la memoria musculară pentru când natura îți oferă ceva special.”

„Dar vremea e actorul principal în fotografia de peisaj”, continuă el, „și în timpul acestui proiect a devenit evident faptul că, în zilele în care părea că nu se va întâmpla nimic interesant, lucrurile se puteau schimba în câteva secunde. Exact asta s-a întâmplat la Santa Maddalena și Passo Gardena. În ambele ocazii, cerul era gri și mă gândeam doar să cercetez zona și să revin. Dar fotografia de peisaj înseamnă așteptare și am fost răsplătit pentru că, de îndată ce soarele a găsit un gol între nori, nu știam dacă tremuram de frig sau de emoție. Timp de 30 de minute, culorile au fost ireale.”

munți îndepărtați în spatele unui mic sat scăldat în lumina soarelui © Maciej Pesko | Sony α6700 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/25s @ f/8.0, ISO 100

Pentru a prinde lumina la Passo Gardena, Maciej a trebuit să-și depășească limitele. „Soarele intra în vale înainte ca eu să fiu în poziție”, explică el, „așa că a trebuit să iuțesc pasul, urcând zorit vreo 200 de metri. A trebuit să alerg la deal cu rucsacul în spate, dar a meritat.”

maciej pesko realizând o fotografie

Aici e locul în care Maciej a apreciat cu adevărat portabilitatea camerei Sony Alpha 6700 și a obiectivelor sale. „Designul compact, cu greutate redusă al camerei o face perfectă pentru drumeții lungi și pentru a sta pe teren, în așteptarea fotografiei perfecte”, explică el, „iar atenția la designul destinat fotografilor de peisaj, ca mine, nu se termină aici. Are o stabilizare excelentă a senzorului, ceea ce a ajutat enorm, pentru că toate fotografiile pe care le-am surprins în timpul acelei ascensiuni, chiar și cele făcute ținând camera în mână și la durate de expunere mai lungi, cum ar fi 1/10 de secunde, au fost complet lipsite de neclarități.”

case construite pe versantul unui munte © Maciej Pesko | Sony α6700 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/10s @ f/9.0, ISO 100

În timp ce Alpha 6700 folosește un senzor mai mic pentru portabilitate îmbunătățită, asta nu este deloc în detrimentul calității imaginii, potrivit lui Maciej. „Senzorul APS-C oferă o rezoluție și un interval dinamic excelente, ceea ce a însemnat că fotografiile mele din Dolomiți au fost excepțional de clare și detaliate, cu culori naturale, chiar și în condiții dificile de iluminare. De fapt, camera se descurcă foarte bine în situații de lumină scăzută, permițându-mi să surprind peisaje superbe la amurg și în zori, cu un interval dinamic excelent.”

Fotografii aventuroși de peisaj care aleg A6700 pot profita la maximum de obiective excelente cu greutate redusă. „Am luat decizia de a folosi obiectivele Sony E 16-55mm f/2.8 G și FE 70-200mm f/4 Macro G OSS II în călătoria acesta ca urmare a modului perfect în care se completează reciproc, precum și datorită greutății reduse și calității oferite” spune el.

munte scăldat în lumină caldă în amurg © Maciej Pesko | Sony α6700 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/100s @ f/8.0, ISO 100

„Obiectivul de 16-55 mm e un instrument extrem de versatil, care îmi permite să surprind atât cadre mai largi, cât și fotografii mai detaliate fără a fi nevoie să-l schimb. Când am vrut neapărat detalii accentuate, am montat obiectivul de 70-200 mm, cu distanță focală mai mare permițându-mi să aplatizez perspectiva și să scot în relief straturile delicate din versanții învăluiți în ceață.”

munți învăluiți de ceață formând straturi în perspectivă © Maciej Pesko | Sony α6700 + FE 70-200mm f/4 Macro G OSS II | 1/1000s @ f/10, ISO 100

„În general, Alpha 6700 a funcționat excelent pentru acest proiect”, termină el. „Datorită modului în care a fost proiectată, am putut să mă concentrez pe ceea ce e cel mai important pentru mine: să surprind natura și să transmit emoțiile care se nasc din observarea ei. Împreună cu obiectivele ușoare de la Sony, m-am putut concentra pe creativitate și explorare. Este echipamentul perfect pentru cei care doresc să surprindă frumusețea lumii din jur și sper că acele imagini pot inspira oamenii să aibă și ei grijă de acea lume.”

Produse prezentate

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes