podul de peste bosfor în turcia în zorii zilei

Profil de obiectiv | E 16-55mm f/2.8 G

İlhan Eroğlu

Fotografia de călătorie este definită adesea prin emoția dată de noutate – locuri noi, priveliști noi, povești noi – dar la fel de importantă este capacitatea de a comprima acele momente de descoperire în imagini care fascinează și vrăjesc. Am stat de vorbă cu pasionatul călător prin lume İlhan Eroglu, care ne-a dezvăluit de ce Sony E 16-55mm f/2.8G este esențial în călătoriile sale de pretutindeni.

o cabană din lemn acoperită cu zăpadă într-un peisaj de iarnă © İlhan Eroğlu | Sony α6600 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/400s @ f/11, ISO 100

„Descoperirea unui loc nou este întotdeauna palpitantă pentru mine și acea emoție devine o parte a imaginii” ne explică el. „Am ocazia să experimentez ceva diferit și ceilalți vor avea posibilitatea să simtă acceași senzație pe care am trăit-o eu la momentul respectiv.”

Pe de altă parte, İlhan crede că descoperirea se manifestă, de asemenea, în abilitățile și echipamentele necesare pentru a avea succes în acest domeniu. Având experiența a sute de mii de kilometri parcurși, una dintre primele abilități pe care mizează İlhan este puterea de a-ți pregăti și lua în bagaj echipamentul adecvat; și tocmai aici intervine utilizarea obiectivului E 16-55mm f/2.8 G. Mic, ușor și versatil, dar cu o diafragmă maximă constantă de f/2,8, este însoțitorul perfect pentru Alpha 6600 și modelele Alpha APS-C anterioare, foarte potrivite pentru călătorii. „Este un obiectiv excelent de utilizat când călătorești, pentru că oferă o mulțime de posibilități de a fotografia la unghi panoramic sau mid-range”, confirmă İlhan, „și deși eu îl combin de multe ori cu un obiectiv de 70-200 mm pentru cadre mai lungi, poate fi folosit de unul singur în numeroase situații.”

cabane de lemn pe o insulă în lofoten © İlhan Eroğlu | Sony α6600 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/60s @ f/6.3, ISO 100

Pe lângă echipamentul Sony potrivit, İlhan explică importanța esențială a cercetării în ceea ce privește locația. „Întotdeauna îmi fac munca de cercetare înainte de a ajunge în orașe sau regiuni pe care nu le-am mai vizitat,” ne mărturisește el, „dar mai ales încerc să-mi dau seama cum îmi voi pune semnătura pe locul respectiv.”

O parte a acestui proces este să stabilească când au loc răsăritul, apusul și ora albastră, acestea fiind momentele în care İlhan produce multe dintre cele mai grandioase imagini ale sale. „Îmi place mult să fotografiez în timpul orelor de aur”, confirmă el, „dar și în condiții meteo și de iluminare extreme, de exemplu în ora albastră, când luminile electrice ale orașului se îmbină perfect cu obscuritatea răcoroasă.”

„În geanta mea se găsesc și filtre care controlează echilibrul luminii când fotografiez la răsărit sau asfințit”, continuă el, „precum și un trepied pe care îl folosesc la lumină scăzută. Din acest motiv, folosesc adesea o telecomandă când fac fotografii, pentru a menține claritatea scenei la un nivel cât mai mare. Împreună cu calitatea obiectivului, contribuie foarte mult la claritate.”

Un exemplu excelent putem vedea în fotografia lui İlhan având ca subiect moscheea Ortaköy Camii din Istanbul, pe fondul podului Bosfor care leagă Europa de Asia. „Am ales să fotografiez chiar înainte de răsărit, pentru a surprinde norii colorați din spatele dealurilor dinspre est” ne explică el, „și, cu obiectivul la cea mai mare deschidere a diafragmei sale, am putut prinde podul în întregime, încadrând moscheea chiar sub el.”

podul de peste bosfor în turcia în zorii zilei © İlhan Eroğlu | Sony α6600 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/15s @ f/8.0, ISO 100

Într-o altă imagine, de data aceasta din Veneția, zoom-ul extins la maxim al obiectivului i-a permis lui İlhan să aleagă o altă compoziție. „Veneția este un adevărat rai al fotografilor, cu canalele, turnurile și peisajul ei fotogenic,” remarcă el, entuziasmat. „Am găsit un canal cu turnuri pe ambele părți, care m-a atras să aleg această compoziție, dar dacă aș fi fotografiat la diafragmă maximă, turnurile ar fi părut prea mici comparativ cu prim-planul. Dar la 55 mm, perspectiva e mai naturală și le arată la mărimea lor potrivită.”

Un alt aspect al obiectivului de care Ilhan profită în călătoriile sale este diafragma constantă de f/2,8 care, ne spune el, „nu numai că produce un efect bokeh frumos în fundal când vreau să separ subiectul, dar face mult mai simplă fotografierea cu aparatul ținut în mână, chiar dacă lumina e pe cale să dispară. De exemplu, câteodată îmi place să lucrez mai liber și să explorez posibilități – mă plimb prin orașe precum Veneția fără trepied și le descopăr pas cu pas.”

un pod peste un canal venețian la asfințit © İlhan Eroğlu | Sony α6600 + E 16-55mm f/2.8 G | 30s @ f/7.1, ISO 200

Întrucât İlhan simte adesea nevoia să aibă multă libertate când lucrează, este de părere că obiectivul face o pereche perfectă cu Alpha 6600 și cu alte corpuri format Sony APS-C fără oglindă. „E un obiectiv ușor, ceea ce mi se pare important, fiindcă adesea mă plimb câte o zi întreagă. Având acest obiectiv, nu mai simt nevoia să îl schimb sau car cu mine și alte obiective. Mă simt bine când am un echipament ușor, dar comoditatea nu e un motiv să fac compromisuri la calitatea optică sau la construcție – iar cu E 16-55mm f/2.8 G, nici nu e nevoie. E durabil și are o claritate excelentă.”

un vechi turn cu orologiu cu cer senin în spate © İlhan Eroğlu | Sony α6600 + E 16-55mm f/2.8 G | 1/80s @ f/7.1, ISO 250

Combinația de performanță, versatilitate și portabilitate oferită de obiectivul E 16-55mm f/2.8 G este așadar o potrivire perfectă pentru fotografi ca İlhan, care nu vor ca echipamentul să le distragă atenția de la ce face fotografia de călătorie să fie atât de palpitantă – călătoria în sine! „Vreau întotdeauna să mă bucur de proces,” încheie el, „iar fotografiile să reflecte această experiență. Cele mai de succes imagini au la bază bucuria pe care mi-o dă tot ce văd prin obiectiv.”

Produse prezentate

İlhan Eroğlu

İlhan Eroğlu | Turkey

„Pentru mine, lumea este o uriașă pânză. În fiecare țară pe care o vizitez, pictez propriile mele tablouri prin fotografiile pe care le realizez”

Articole similare

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes