În industria muzicală, pasiunea și entuziasmul pot propulsa artiștii. Dacă la asta se adaugă talentul autentic, potențialul lor este nelimitat. Într-un mod incredibil, Ralph Larmann întruchipează toate aceste trăsături, atât în ceea ce privește domeniul muzical, cât și fotografia și, deși nu a cântat niciodată pe scenele pe care le fotografiază acum, devotamentul și entuziasmul său pentru acest subiect l-au făcut unul dintre cele mai mari nume din fotografia muzicală.

După ce și-a petrecut cariera fotografiind unele dintre cele mai mari trupe din lume, precum și publicând albume foto despre turnee și design scenic, Ralph își pune succesul pe seama dragostei autentice pentru muzică. „E prima mea dragoste”, spune, „și cânt la tobe de la nouă ani. Am studiat tobele la școala de muzică de la 13 ani, am condus trupe și am cântat în trupe, am produs muzică și încă predau lecții de tobe o dată pe săptămână… și nu vreau să renunț niciodată la rădăcinile astea.”

La 19 ani, scriind pentru reviste muzicale, a luat o decizie esențială: să fotografieze el însuși trupele pe care le întâlnea. „Așa am început cu fotografia”, recunoaște el, „devotamentul meu pentru muzică stând la baza fiecărei imagini. Am scris o serie despre turnee, abordând echipamentele unor trupe precum Kiss, The Rolling Stones și Oasis, instrumentele și amplificatoarele lor... apoi am fotografiat cele trei sau patru melodii obișnuite de la începutul unui spectacol. Așa am început să-mi formez stilul.”

Munca lui Ralph se concentrează pe energia și emoția unui spectacol live. „Fotografia perfectă trebuie să transmită întreaga vitalitate care se simte în sală”, explică el. „Vine din postura artistului, din iluminare, din modul încadrării pe scenă, iar mie, personal, îmi place să văd mulțimea. E muzică live, așa că privitorul ar trebui să aibă senzația că e împreună cu ceilalți, cu basul trepidând în piept.”

Munca lui Ralph la recentul concurs Eurovision arată perfect asta. „Am fotografiat Eurovisionul de 18 ori deja”, zâmbește el, „și marea finală are cea mai uimitoare energie. Pentru mine, e ca o olimpiadă a muzicii și îl ador. Oamenii, distracția, 40 de națiuni care sărbătoresc muzica... E fantastic!”

„Trebuie să conectezi mulțimea la ceea ce se întâmplă pe scenă”, explică el, „pentru că oamenii și decorul fac parte din spectacol. Artiștii știu asta, așa că și fotografii ar trebui să știe.” Utilizând adesea o încadrare panoramică, pentru a include fețele absorbite ale fanilor și decorurile incredibile, iluminatul și efectele pirotehnice alături de artiști, Ralph se bazează chiar și pe opt camere Sony Alpha 1 la cele mai mari evenimente.

„Camerele mă ajută în enorm de multe moduri, e o adevărată nebunie”, spune el. „La Eurovision am avut patru camere Alpha 1 fotografiind de la distanță, cu obiective cu distanță focală fixă precum FE 14mm f/1.8 GM și FE 35mm f/1.4 GM, și patru camere cu mine în timp ce mă mișcam în jurul scenei, echipate cu obiective cu zoom, precum FE 12-24mm f/2.8 GM și FE 24-70mm f/2.8 GM II.”

„Folosesc moduri de time lapse pentru camerele de la distanță pentru că există multe interferențe la concerte și nu te poți baza pe un semnal radio”, explică el, „și, în locațiile noi, încep treaba devreme și caut cele mai bune locuri pentru a instala o cameră. Am destulă experiență să știu ce funcționează, dar depinde de tipul de spectacol, de lumină, de dimensiunea locației și de tipul de scenă. Din fericire am o mulțime de instrumente pentru fixarea camerelor, console speciale și multe trepiede realizate manual, dintre care unul are 13 m înălțime!”

Lucrul cu unghi panoramic are alte provocări, dar camera Alpha 1 îl ajută pe Ralph să le facă față. „Intervalul dinamic reprezintă o preocupare imensă, deoarece iluminarea scenei și efectele pirotehnice sunt atât de strălucitoare și imprevizibile”, continuă el. „Există foc, lasere, fum, variații nebunești ale temperaturii culorii... așa că mă bazez pe fantasticele fișiere Raw pe 14 biți ale camerei pentru a beneficia de cea mai bună calitate la editare. Procesez imaginile în mod individual, deoarece nu există două cu aceeași iluminare, dar datorită modului de fotografiere în serie la 30 cadre/s al camerei Alpha 1, pot să aleg exact momentul dorit.”

Și rezoluția uimitoare de 50 de megapixeli a camerei e importantă pentru el, ca modalitate de a transmite ceea ce simte la concerte și spectacole. „Cu toți pixelii ăștia, înseamnă că pot realiza imprimări uriașe de 2 m care scufundă cu adevărat privitorul în acea experiență muzicală live”, confirmă el, „astfel încât să poată fi străbătut de senzațiile acelui moment.”

Dar cum rămâne cu propria energie a lui Ralph? „Am din plin”, râde el, „pentru că nu consider fotografierea evenimentelor precum Eurovisionul drept muncă, însă trebuie să ai grijă la energie. Trebuie îndreptată în direcția corectă, așa că urmăriți să faceți ceea ce vă place. Când fotografiez muzică folosind echipamente Sony, știu că sunt în locul potrivit și simt cum mă reumplu de energie.”