Corpuri cerești

Astrofotografie, peisaje nocturne, peisaje în lumină scăzută… indiferent cum doriți să le numiți, dacă există o temă care le unește, aceasta este complexitatea. Până la urmă, să realizezi astfel de fotografii nu este chiar simplu. Totul depinde de sincronizare, de locație, de efort, de echipamentul potrivit și, desigur, de o măiestrie tehnică obținută prin experiență.

Specialistul în cer nocturn Stefan Liebermann a petrecut nenumărate ore sub stele. Pe lângă locație, crearea de imagini precum cele ale lui Stefan necesită tehnica și echipamentul potrivite. Principalul obstacol îl reprezintă combinația dintre expunerile lungi necesare pentru a expune cerul nocturn și rotația Pământului. Aceasta cauzează formarea dârelor de lumină ale stelelor în loc ca acestea să apară precis definite, așa cum le vedeți cu ochiul liber.

„În general”, explică Stefan, „folosim „regula de 500” pentru a afla cât de lungă poate fi expunerea înainte ca dârele de lumină să fie vizibile. Aceasta înseamnă că împarți 500 la distanța focală a obiectivului utilizat. Astfel, cu obiectivul FE de 24 mm la f/1,4 GM pe care îl folosesc, durata maximă de expunere ar fi de circa 20 s. Și trebuie să fotografiez la ISO 3200 sau 6400 pentru a obține luminozitatea dorită. Acest lucru mă limitează foarte mult, astfel că folosesc un sistem de urmărire a stelelor pentru a extinde durata expunerii.”

Pentru cel mai recent proiect al său, Stefan a folosit aparatul său încercat α7 III. Instalată pe sistemul de urmărire a stelelor, camera se rotește lent pentru a se sincroniza cu rotația Pământului, „iar aceasta îmi permite să extind durata expunerii cu până la două minute sau mai mult”, spune el. „După ce realizez o expunere separată „spre Pământ” pentru prim-plan, este vorba despre simpla combinare a celor două în etapa de procesare.”

Există și alte avantaje. „Atunci când utilizezi un sistem de urmărire a stelelor, nu este necesar nici să deschizi diafragma atât de mult”, explică el, „astfel că poți să fotografiezi la f/2,8 sau la f/3,5, ceea ce este foarte bine pentru claritate și să utilizezi setări ISO inferioare, precum 800 sau 1000. Sistemul de urmărire îmi permite și să utilizez obiective precum FE de 16-35 mm la f/2,8 GM, cu care pot fi mai flexibil la încadrare. Când începi să utilizezi unul, descoperi că dă dependență și elimină multe dintre lucrurile extrem de tehnice pe care lumea trebuie să le facă în cazul astrofotografiilor statice, cum ar fi combinarea a sute de expuneri. Îmi doresc doar să fie simplu!”

Utilizarea vizorului EVF al camerei Alpha este un alt avantaj important pentru Stefan când vine vorba despre focalizare.

Până la urmă, fotografierea acestor tipuri de peisaje produce o senzație de uimire de care ar trebui să aibă parte orice fotograf de peisaje, crede Stefan. „Mulți oameni petrec mult timp citind sau discutând despre acest lucru”, ne spune el, „dar nu ies pe teren să o facă! Pentru mine, este cea mai bună senzație și am o motivație suplimentară, deoarece deseori este o activitate de grup, în care pot să fac drumeții și să discut cu prietenii mei în timp ce realizăm imaginile. Îmi place să îi surprind în scenele mele, cum este această imagine, deoarece îi dă o dimensiune umană și oferă un raport la scară pentru acest cer uriaș.”

Iar pentru Stefan, imortalizarea imaginilor precum acestea este importantă la o scară mai mare, deoarece poluarea luminii face astrofotografia mult mai dificilă în emisfera nordică bine populată. „Cred că imagini precum acestea sunt o dovadă cu adevărat importantă”, spune el. „Poate că peste 50 de ani, poluarea luminii și populația vor crește atât de mult, încât nu vom mai putea vedea cerul în același fel. Este foarte important ca lumea să știe că arăta atât de frumos.”