Fiorul nemijlocit al experiențelor noi

Fotografia ocupă un loc important în existența noastră; imortalizăm imaginile ca să păstrăm mărturii ale trecutului, dar fotografia în sine, prin natura ei, este ruptă de realitate. Într-adevăr, este un moment recunoscut ca valabil, încremenit în timp, dar este doar bidimensional, fără sunet, miros sau sentimentul pe care îl ai când ești acolo. Așadar, o mare parte din măiestria fotografului constă în cât de bine reușește să comunice prin intermediul imaginii senzația de „a fi acolo”.

„Din punctul meu de vedere”, începe Bertrand Bernager, „textura reprezintă o parte foarte importantă a acestei comunicări. Prin intermediul ei, fac privitorul să simtă că ar putea întinde mâna și atinge locul acela pe care l-am fotografiat.”

Ocazia perfectă pentru a-mi testa teoria mi-a fost oferită de o călătorie recentă în Islanda, explică el. „Absolvisem de curând școala de fotografie,” spune Bertrand, „și mă axasem pe fotografierea străzilor și a imaginilor arhitecturale din Paris. Dar întotdeauna m-am străduit să încerc lucruri noi. Una dintre ideile mele era să mă ocup de un proiect de fotografie de peisaj și, pe neașteptate, m-am trezit în Islanda, în plină iarnă. Fără discuție, a trebuit să ies din zona mea de confort, dar exact asta îmi place foarte mult la ocupația de fotograf – posibilități nenumărate de a călători și a-ți demonstra curajul!”

La temperaturi de –20 de grade și lovit continuu de o serie de furtunile atlantice, Bertrand a simțit că sălbăticia aridă a rocii vulcanice aproape l-a adus „în stare de șoc”. Însă a fost tocmai efectul pe care îl aștepta.

„Pare un peisaj extraterestru, în adevăratul sens al cuvântului,” continuă el, „neprietenos, straniu pentru simțuri și dificil de înțeles de la început. Negrul rocii vulcanice și albul zăpezilor și ghețurilor îl fac să pară aproape monocrom.”

Știind că în lipsa unei structuri nu va fi capabil să funcționeze în haosul născut din multitudinea de stimuli și alegeri noi, Bertrand încearcă să revină la bunele practici. „Ca fotograf, trebuie să te ancorezi de ceva stabil sau vei fi luat de val și vei sfârși fotografiind la întâmplare. Privind în jurul lui în căutare de astfel de legături stabile, Bertrand decide că „obiectivul era să mă concentrez pe prezența mea acolo, în acea austeritate totală.”

Pentru a transmite cu adevărat textura, „mi-am scos mănușa și am atins cu mâna roca și gheața. Dacă stai să te gândești, nu poți să descrii un gust fără să-l pui pe limbă; deci cum poți să spui cuiva cum se simte ceva dacă nu-l atingi mai întâi?”

În imaginile în care apare ghețarul Vatnajökull – cea mai mare calotă glaciară a Islandei – Bertrand însuflețește grotele de gheață prin tehnica atentă și utilizarea judicioasă a luminii, ambele indispensabile pentru a obține un aspect texturat. „Lumina și culoarea sa influențează total textura”, explică el, „și pentru că am găsit grotele într-o zi cu cer senin, gheața a preluat și ea o nuanță de turcoaz închis. La fel se întâmplă și cu direcția – lumina mai dură aduce un plus de textură.”

„Fiecare dintre aceste grote este unică”, reia el, „își face apariția periodic, apoi dispare. Asta este natura gheții și m-am simțit norocos să o pot vedea cu ochii mei.” Pentru a reuși să pună în valoare texturile glaciale în prim-plan, Bertrand a folosit un obiectiv FE 12-24mm f/2.8 GM cu una dintre camerele sale Alpha 1, fotografiind cu diafragma larg deschisă la 12 mm și focalizând manual la cea mai mică distanță. „Am lipit obiectivul chiar pe suprafața gheții, ca să se poată vedea bulele de aer și firele de nisip din interior. Când ești atât de aproape, ai impresia că te afli sub apă.”

Alegerea de a fotografia cu obiectivul larg deschis și a crea o adâncime redusă a câmpului a fost importantă în acest caz, iar camera mea de nădejde Alpha 1 s-a achitat de această sarcină cu ușurință. „Spre deosebire de reducerea deschiderii”, spune el, „diafragmele largi permit existența contrastului între porțiunile clare și cele neclare, aceste texturi naturale devenind și mai pronunțate. Par mai precise și conferă un aspect tridimensional.”

Această formă de contrast apare și în fotografiile realizate de Bertrand pe Breiðamerkursandur – sau „Plaja cu diamante” – unde blocurile mici de gheață împrăștiate pe nisipul întunecat sclipesc în soare. „Și aici”, explică el, „tot contrastul este cel care îți atrage privirea asupra texturii clare, dar de data aceasta timpul de expunere mare este responsabil pentru defocalizarea valurilor și deplasarea nisipului în jur. Aici am fotografiat la aproximativ 10 secunde.”

„De altfel”, continuă el, „asta a fost singura dată când am folosit un trepied în această călătorie. Stabilizarea imaginii pe cinci axe integrată în corpul Alpha 1 este atât de performantă, încât a fost nevoie să proptesc camera doar pentru fotografiile cu expunere lungă sau realizate noaptea.”

„Folosesc deja camera Sony Alpha 1 de peste un an”, continuă el, „și cred că este instrumentul suprem pentru profesioniști pentru că se comportă perfect în orice situație. Rezoluția de 50 de megapixeli este excelentă pentru calitatea imaginii, la fel ca intervalul dinamic. E grozavă și la lumină scăzută, caracteristicile de focalizare automată sunt incredibile și este extrem de rezistentă. Am lucrat la temperaturi de –20 de grade, pe vânt puternic și ninsoare, și camera nu s-a oprit niciodată.”

„Alpha 1 este construită ca să te poți baza pe ea”, încheie Bertrand, „iar faptul că poate fotografia orice înseamnă că este instrumentul perfect și pentru experimentare. Peisajele erau pentru mine o noutate la fel de mare ca Islanda, unde sper să revin în timpul verii și sigur totul va fi complet diferit. Un loc cu totul nou de experimentat – și simțit – și sunt încântat că Alpha 1 mă va însoți.”