Uneori, o poveste simplă e tot ce trebuie pentru a crea cele mai semnificative opere de artă. Realizatoarea de filme germană Susanna Kosa a reușit asta cu filmul său „Nino”, pe care l-a filmat cu camera de top în domeniu, Sony FX6.
Documentarul prezintă relația dintre ciclistul montan profesionist, Oli Dorn, și fiul său în vârstă de patru ani, Nino. Filmul are loc în spectaculoasa regiune Engadin din Elveția și îi prezintă pe Oli și Nino mergând cu bicicleta, campând și explorând zona. Cu toate astea, semnificația acestui frumos film de aventuri cu un tată și fiul său e mult mai profundă.
„Lucrasem cu Oli înainte la câteva proiecte de film și am devenit prieteni”, își amintește Susanna. „Într-o seară, stăteam împreună, iar el mi-a spus cât de greu i-a fost să se acomodeze cu ideea că va fi tată. I-a spus că fusese îngrozit când a primit vestea, dar azi și-ar da și viața doar pentru a-și vedea fiul fericit. Mi s-a făcut pielea de găină când am auzit cuvintele astea. M-a impresionat enorm. Mai ales pentru că știam ce tată incredibil e și cât de mult își iubește fiul. Oli e super-activ alături de Nino și are mereu idei de a crea aventuri sau de a se urca pe bicicletă și de a merge undeva. Iar Nino e o scumpete de băiețel. Ăsta a fost punctul de plecare al poveștii.”
Susanna a filmat proiectul cu o cameră profesională de cinema Sony FX6. „FX6 e camera mea preferată pentru aproape orice”, exclamă ea. „FX6 îmi oferă tot ce am nevoie. Are un senzor full-frame 4K de 10,2 milioane de pixeli, care îmi permite să filmez în condiții de lumină scăzută. Vine cu o știință a culorilor incredibilă, cu o captură pe 10 biți. Oferă o focalizare automată excelentă și un filtru ND încorporat, ceea ce e revoluționar. Trebuie să fii rapid când lucrezi cu copii și câini, nu e timp de schimbat filtrele ND.”
Oli, Nino și câinele lor, Balu, au fost filmați pe parcursul a șase zile în regiunea Engadin din Elveția. „E locul unde se duc toți oamenii bogați, pentru că e spectaculos și incredibil de frumos. E cam la două ore de casa noastră.” Susanna a solicitat Consiliului de turism din Engadin să-i finanțeze filmul, un pas pe care crede că și alții ar trebui să aibă curajul să-l facă pentru a-i ajuta să își lanseze proiectele. „Oamenii ar trebui să iasă în față, să își prezinte munca și ideile și să solicite finanțare. Există organizații care sunt recunoscătoare pentru povești și filme bune.”
În cele din urmă, Susanna a editat două filme, unul pentru Consiliul de turism și unul mai lung, pe care intenționează să îl prezinte la festivaluri de film.
Lucrul cu un copil mic și un câine a însemnat că filmările au fost planificate meticulos pentru cele șase zile. Obiectivul principal a fost de a se asigura că Nino și Balu nu oboseau sau nu se plictiseau, ziua fiind împărțită în diferite părți pentru a le oferi suficient timp pentru a se juca și a se reîncărca. „Indiferent dacă ne grăbeam sau nu, dacă Nino avea nevoie de ceva, Oli se oprea din orice și se ocupa de el. Întotdeauna își pune fiul pe primul loc. Și mi-a plăcut enorm asta.”
Fiind mereu în mișcare, Susanna preferă să filmeze aproape totul în mod portabil, folosind ocazional un stabilizator montat pe spate (sau platformă easy-rig) pentru sprijin suplimentar. „Cred că un stil portabil oferă un aer mai autentic. E cel mai bun mod de a include privitorul și de a-l face să se simtă ca și cum ar fi acolo, pentru că se simte ca o mișcare naturală a ochilor.”
Pentru câteva cadre, realizatoarea de filme germană a asociat Sony FX3 cu un stabilizator pentru ca imaginile să fie fluide în timp ce alerga alături de biciclete sau filma de la geamul unei mașini. „FX3 și FX6 se potrivesc perfect la editare, ca și cum ar fi aceeași cameră.”
Pe FX6, puteți găsi de obicei montat obiectivul Sony FE 24-70mm f/2.8 GM II. „E cel mai versatil obiectiv”, spune Susanna. „Folosesc doar obiective G Master, deoarece focalizarea automată funcționează întotdeauna mult mai bine decât la obiectivele de la alți producători. Am trilogia compusă din 16-35mm f/2.8, 24-70mm f/2.8 și 70-200mm f/2.8, toate obiective G Master. Și apoi folosesc obiectivul FE 90 mm f/2.8 Macro G OSS când trebuie să filmez cadre cu detalii pentru poveste.”
În general, Susanna consideră că povestea este apreciată pentru că se pot raporta atât de mulți oameni la ea. „Cred că mulți oameni care au copii sunt copleșiți de cât de multă muncă presupune asta și cât de mult le schimbă viața”, spune ea. „Oli a fost un atlet profesionist și nu a vrut să se accidenteze sau să fie departe de copilul său. Așa că și-a restrâns cariera pentru a-i fi alături ca tată. Transformarea lui, de la a nu se simți pregătit, la a fi tatăl care e acum, chiar m-a emoționat profund.”
„Dragostea față de realizarea de filme m-a purtat în atât de multe aventuri incredibile – dar cel mai mult îmi plac toate momentele de neuitat pe care nu aș fi avut cum altfel să le trăiesc.”