„Cheia procesului creativ stă în a înțelege că el înseamnă mult mai mult decât fișa tehnică a camerei”, spune fotograful Malcolm Coombes. „Din păcate”, continuă el, „mulți fotografi se uită mai întâi la liste cu caracteristici tehnice. Problema e că acestea sunt doar o mică parte din ceea ce face fotografia să aibă sens.”
„Desigur, camera pe care o folosești joacă un rol, dar nu întotdeauna în felul în care crezi”, continuă Malcolm. „Personalitatea unei imagini nu vine din specificații, ci se naște din felul în care interpretezi și răspunzi unei scene sau unui subiect, adică din compoziția pe care o alegi, lumina în care te afli sau pe care o aduci în situație, momentul exact în care hotărăști să declanșezi, precum și tratamentul culorii și celelalte editări pe care le faci.”
„În schimb, dacă e o scenă liniștitoare, plină de bucurie, e firesc să folosești culori mai calde”, continuă el. „Nu e vorba de a avea o paletă fixă. Pur și simplu aleg culori care sunt în armonie cu starea mea.”
Malcolm este atent la păstrarea coerenței cromatice de la un cadru la altul, lucru care ajută și la editare sau la folosirea efectelor din cameră, precum funcțiile Creative Looks de la Sony.
„Oamenii își dau seama când culoarea nu e cum trebuie. Reacționează altfel. De aceea, sunt atent la felul în care se comportă lumina disponibilă și mă adaptez la aceasta, folosind setări manuale ale balansului de alb care să se potrivească scenei”, spune el. „Astfel, totul rămâne fidel, iar aceasta este baza oricărei editări sau a oricăror efecte pe care vrei să le folosești. Dacă amestecul de culori e prea încărcat, presetările pot fi ineficiente. Iar dacă lumina se schimbă, trebuie să te adaptezi și la asta.”
Malcolm consideră, de asemenea, că a rămâne fidel unei scene înseamnă totodată că se pot ajusta un pic culorile în scopul dorit. „Fie că e vorba de editare sau de folosirea funcțiilor Creative Looks, se poate adăuga și intensifica culoarea, amplificând acele emoții. Atât timp cât ești sincer cu ceea ce ai simțit, vei fi pe drumul cel bun.”
„În prezent, funcția mea Creative Look preferată este modul Film (FL), pentru că, împreună cu setările obișnuite ale camerei pe care le folosesc, îmi oferă pur și simplu o paletă de culori care mi se pare atrăgătoare”, spune el. „Face culorile pe care mă bazez ceva mai vii, dar cu o oarecare estompare în zonele întunecate, dându-le un aer mai blând, mai retro. Este și un mod care funcționează bine în lumină slabă, ceea ce se potrivește stilului meu, fiindcă fotografiez adesea la asfințit sau în lumină difuză, ca în aceste cadre din gară.”
„Funcțiile Creative Looks pot fi și personalizate”, explică Malcolm, „iar pe camera mea cresc puțin saturația și contrastul, dar reduc totodată puțin claritatea. Doar cât să atenuez o parte din precizia pe care o dă un senzor modern, pentru că uneori îmi transmite un aer prea modern. Însă chiar și nemodificat, acest mod este extraordinar. Aș spune că are un aer cinematografic, mai puțin clinic și mai romantic decât un profil standard.”
„Estetica retro a modului Film se potrivește de minune și cu o cameră precum Sony Alpha 7C II”, spune Malcolm, „iar împreună produc încă un lucru esențial în fotografia creativă: energia. Știu că am început spunând că specificațiile unei camere nu sunt lucrul cel mai important și îmi mențin părerea, dar anumite modele au un design care te poate face să te comporți altfel, și cred că Alpha 7C II este unul dintre ele.”’
„Așa că, deși Alpha 7C II are toate aceste specificații uimitoare într-un corp mic și discret și poate rivaliza cu multe dintre camerele de top de la Sony, pentru mine mai important este că vreau să îl am mereu cu mine”, încheie el. „La fel ca în cazul culorii, este un răspuns emoțional. Da, oamenii sunt obsedați de caracteristici, dar, când găsești ceva care te inspiră, sfatul meu este acesta: nu-i da drumul!”