Mai mult decât oricare alt anotimp, primăvara le oferă fotografilor oportunități incredibile de a surprinde o largă diversitate de imagini, lucru care s-a văzut, fără îndoială, în concursul nostru de pe Instagram. Pe măsură ce continentul se dezmorțea din frigul iernii, fotografi din toate colțurile Europei au imortalizat peisajul în schimbare, dezvoltarea plantelor și apariția faunei sălbatice și, bineînțeles, oameni la locul de muncă și în timpul liber.
Ca de fiecare dată, s-au înregistrat mii de persoane la concurs și nu ne-a fost deloc ușor să alegem marele câștigător. De data aceasta, ne-am decis asupra unei imagini aparținând fotografei române Cornelia Fotescu.
Fiecare anotimp are ceva magic, însă primăvara este preferata mea”, spune Cornelia, „copaci înfloriți, păpădii, câmpuri pline de culoare, pui nou-născuți... toate ne încântă privirea și sufletul și sunt sursă de inspirație pentru noi și pasiunea pentru fotografie.”
Imaginea câștigătoare este simplă prin frumusețea și execuția sa: o păpădie pe fundalul unui asfințit în culori vii, o combinație pe care o înțelegem cu toții.
„Îmi place mult lumina caldă a asfințitului, iar primăvara este anotimpul meu preferat”, spune Cornelia. „În această fotografie, am încercat să le aduc laolaltă. M-am dus la locul meu favorit de lângă lac pentru a admira și fotografia asfințitul, dar păpădia îmi stătea în cale! Însă tocmai ea m-a inspirat să fac această fotografie. Am surprins mai multe imagini așteptând suprapunerea perfectă a păpădiei cu soarele care apunea. Poți să ai tot felul de surprize când fotografiezi în lumină naturală.”
„Am fotografiat cu Sony Alpha 7 II, camera pe care o consider prietena mea cea mai bună. Împreună am pornit să descoperim frumusețea acestei lumi, de la mic la mare.”
Cornelia are acum încă un obiectiv cu care să fotografieze, și anume Sony FE 12-24mm f/2.8 GM, premiul oferit pentru câștigarea concursului Alpha Primăvara. „Abia aștept să-l folosesc la fotografia de peisaj și stradală și, de asemenea, pentru portrete creative!” afirmă Cornelia. Nu uitați să urmăriți @black_sea_shores pentru a vedea cum se înțelege Cornelia cu noul ei obiectiv.
Următorii clasați
Pe locul al doilea s-a situat Daryl Oeben (@laak10fotografie) din Țările de Jos, care și-a găsit inspirația în imaginile clasice cu câmpuri de lalele, surprinse de alți fotografi.
Sunt motivat de dorința de a imortaliza frumusețea naturală având grijă să fiu la locul potrivit și la momentul potrivit. Am sperat să combin cunoștințele mele, performanțele echipamentului și creativitatea în această imagine finală pe care o prezint lumii.”
Daryl a realizat fotografia cu câmpul de lalele în provincia Flevoland din Țările de Jos. „Am poziționat camera exact între rândurile de lalele magenta și albe, la distanța focală de 16 mm a obiectivului. Mi-am așezat trepiedul cât mai sus posibil ca să obțin un pic de vedere panoramică și să împart cadrul în două, sau chiar în patru, dacă luăm în considerare cele două câmpuri cu lalele, norii și raza de soare.”
Și, în sfârșit, locul al treilea a fost ocupat de imaginea lui Nathan Vink (@meesvinkfotografie) reprezentând o femelă de codroș de munte înhățând o insectă.
Mi-a venit ideea să fotografiez codroșul de munte pe un petic de iarbă pe care creșteau și flori de cepșoară. Într-o dimineață de duminică, devreme, am ajuns la fața locului și am văzut fluturele pe una dintre flori. Am așteptat pasărea, sperând să o prind în zbor, ceea ce s-a și întâmplat.”
Mulțumim din suflet tuturor celor care s-au înscris la concursul Alpha Primăvara și felicităm câștigătorii. Pentru a avea șansa de a câștiga echipament Sony nou, nu uitați să urmăriți @alphauniversebysony.eu pe Instagram și să fiți la curent cu toate noutățile de la Sony Alpha.