Sunt Ruben Scott, cineast și regizor, iar activitatea mea se împarte între filme narative și producții comerciale.

Prin cel mai recent proiect al meu, „Different, but Same”, am vrut să explorez ideea că, deși suntem cu toții diferiți, există întotdeauna ceva care ne apropie: interese comune, hobby-uri sau mici lucruri pe care le avem în comun, chiar dacă nu le-ai bănui niciodată în mod normal. Această idee a fost cu adevărat punctul de plecare al întregului proiect.“”

Încă de la început, am știut că urma să fie o filmare destul de complexă. Erau foarte mulți actori și o echipă destul de mare de filmare. Din experiența mea, astfel de proiecte înseamnă că trebuie să găsești permanent echilibrul între interpretare, timpul disponibil și constrângerile spațiului.

Povestea se desfășoară într-o sală de așteptare, unde participanții iau parte la un studiu în cadrul căruia sunt asociați în funcție de interesele comune. Totuși, aceștia află cu cine au fost puși în pereche abia în ziua studiului. Acest concept ne-a oferit cadrul perfect pentru a explora incertitudinea și așteptarea. În același timp, ne-a permis să spunem povestea într-un mod simplu și să lăsăm publicul să descopere singur legăturile.

Mișcările camerei au fost foarte discrete pe tot parcursul filmării. În cea mai mare parte, camera observă pur și simplu acțiunea. Am folosit câteva deplasări line pe căruciorul camerei de luat vederi și mici reajustări de cadru acolo unde era nevoie, însă fără artificii care să atragă atenția. Am vrut ca interpretările să se afle permanent în prim plan și să fie cele care conduc povestea. Deoarece filmul nu conține deloc dialog, interpretările au devenit deosebit de importante.

Și locația a avut un rol esențial în definirea atmosferei filmului. Am filmat într-un studio de înregistrări care avea deja o personalitate aparte: lambriuri din lemn, tonuri de portocaliu și o atmosferă ușor nostalgică. Nu era o încăpere neutră, cu patru pereți albi, iar acest lucru ne-a ajutat de fapt enorm. În loc încercăm să construim de la zero decorul unei săli de așteptare, am ales să valorificăm spațiul deja existent.

Acest lucru ne-a influențat firesc și abordarea iluminării. Am folosit o sursă suspendată mare de lumină difuză pentru a obține o iluminare uniformă și pentru a putea repoziționa rapid camera FX5. Apoi am integrat în spațiu lămpi practice, care au adăugat căldură și profunzime imaginii. Ne-am dorit o lumină blândă și naturală, dar cu suficient contrast pentru a modela trăsăturile fețelor și a conduce privirea către personajul principal din centrul cadrului.

Deoarece lucram cu o combinație de lumini practice în cadru și cu colțuri mai întunecate în restul decorului, cele peste 15 trepte ale intervalului dinamic au devenit cu adevărat importante. În numeroase cadre, lămpile calde apăreau în imagine, iar noi aveam în continuare nevoie să păstrăm detaliile din zonele înconjurătoare. Opțiunile ISO de bază ale modelului FX5 s-au dovedit extrem de utile și aici. Cu această cameră, nu am avut senzația că trebuie să protejăm permanent zonele luminoase sau să sacrificăm detaliile din umbre din cauza zgomotului de imagine.

Combinația dintre noul senzor suprapus de 16,6 MP și obiectivele Arles Prime a surprins excelent și cele mai fine detalii din prim-planurile actorilor. Textura pielii și materialele costumelor au fost redate într-un mod incredibil de natural.

Culoarea a fost unul dintre aspectele asupra cărora am acordat o atenție deosebită încă de la început. Ne-am dorit o paletă vibrantă, inspirată discret de anii 1970, dar totuși modernă. Era și un bun test pentru cameră. O mare parte din această estetică s-a datorat costumelor și scenografiei, însă felul în care camera a surprins culorile a fost exact ceea ce căutam.

Tonurile pielii au fost deosebit de importante, deoarece distribuția era foarte diversă, iar toți actorii au fost filmați în aceleași condiții de iluminare. Aveam nevoie ca totul să se combine într-un mod coerent. Am observat cât de naturale și de constante au rămas tonurile pielii în toate configurațiile de filmare. Am remarcat aceeași calitate și atunci când am lucrat cu Sony Venice și Burano. Există o anumită familiaritate în redarea culorilor și în modul în care sunt reproduse zonele luminoase pe toate aceste sisteme, iar această cameră oferă aceeași experiență, doar într-un corp de dimensiuni mai mici și mai versatil.

Am ales să filmăm intern în format X-OCN pe 16 biți, deoarece știam că vom avea nevoie de libertate totală în postproducție. Au existat momente în care am ajustat puțin culorile sau expunerea în anumite părți ale cadrului, iar materialul filmat a răspuns excelent. Nu au apărut niciun fel de artefacte sau de instabilități. Chiar și în condiții diferite de iluminare, tonurile pielii au rămas constante, ceea ce ne-a facilitat procesul de colorizare.

Din punct de vedere al fluxului de lucru, am lucrat cu o echipă de dimensiuni medii timp de o singură zi, așa că a fost esențial să lucrăm rapid. Ceea ce m-a impresionat a fost cât de ușor s-a integrat camera în ritmul nostru de filmare. Nu ne-a încetinit deloc și nu ne-a obligat să ne regândim modul de lucru.

După ce am lucrat anterior cu Venice și Burano, eram curios să văd cum se integrează această cameră în mai amplul ecosistem CineAlta. Nu pare un produs separat sau o gamă diferită, ci mai degrabă un nou membru al aceleiași familii, adaptat pentru producții mai agile. Chiar și structura meniurilor și modul de operare sunt familiare, ceea ce este un avantaj real atunci când lucrezi cu mai multe camere Sony în proiecte diferite.

Pentru mine, FX5 a funcționat atât de bine pentru că ne-a oferit atât de multă libertate: libertatea de a surprinde ceea ce ne doream fără compromisuri, libertatea de a ne juca cu imaginea în postproducție și libertatea de a menține accentul pe poveste, mai degrabă decât pe echipament sau pe orice dificultăți tehnice. Până la urmă, exact asta caut de la o cameră de filmat.