Focalizarea imaginii

Andrea Frazetta | Pescarii din Stromboli

Odinioară, pescarii erau bastionul comunității din Stromboli. În prezent, doar vreo 10 oameni mai sunt devotați acestei îndeletniciri, fiecare dintre ei fiind păstrătorul unui străvechi și valoros meșteșug.

Stromboli este una dintre cele șapte insule vulcanice care formează arhipelagul Eolian situat în largul coastei nordice a Siciliei. Este cunoscută ca „Farul Mediteranei” datorită licăririi neîntrerupte din vârful vulcanului care se înalță la peste 920 de metri. Restul este scufundat până la aproximativ 2.000 de metri sub nivelul mării. Stromboli este și unul dintre cei mai activi vulcani de pe planetă, aruncând în aer arteziene de lavă aproape necontenit, timp de circa 2.500 de ani.

În această fotografie, care face parte dintr-o serie prezentată într-un articol despre insula Stromboli, publicat în revista National Geographic, am reușit să surprind cum unul dintre cei mai cunoscuți pescari de pe insulă își trage năvodul din barcă după o noapte lungă petrecută pe mare.

un pescar din stromboli trăgând un năvod din barca sa © Andrea Frazetta | Sony α7R III + FE 16-35mm f/2.8 GM | 1/2500s @ f/3.2, ISO 100

Am vizitat insula de câteva ori în cadrul proiectului și am știut imediat că pescarii se vor număra printre protagoniști. În ziua anterioară sesiunii foto, m-am dus în micuțul port să cer permisiunea de a-i fotografia și să aflu când revin de la pescuit. Întoarcerea cu pește la răsăritul soarelui este unul dintre cele mai importante momente ale vieții insulare și nu vroiam să-l ratez.

Am fotografiat imaginea cu camera Alpha 7R III și obiectivul FE 16-35mm f/2.8 GM, de departe obiectivul meu preferat. Pentru a surprinde imaginile documentare pe care le doream, trebuia să fiu aproape de subiect și să mă simt implicat - exact asta mi-a permis obiectivul de16-35 mm. Fotografiile care prezintă relația dintre oameni și mediu îmi trezesc interesul cel mai mult și obiectivul superangular m-a ajutat să documentez cu ușurință atât subiecții din imagine, cât și lumea din jurul lor.

Am supraexpus ușor imaginea ca să prind detaliile din umbrele proiectate pe figura pescarului, fotografiind la ISO 100 pentru a obține cea mai ridicată calitate de la senzorul de înaltă rezoluție al camerei Alpha 7R III. Am vrut și să creez o adâncime redusă a câmpului pentru a estompa fundalul, punând accentul pe mâinile și gesturile pescarului. Ca să obțin ce doream, am deschis puțin diafragma obiectivului la f/3,2 și am folosit un timp de expunere de 1/2500 sec. pentru a îngheța orice mișcare din fundal.

Focalizarea automată continuă și Detectarea feţei, două caracteristici extraordinare ale camerei Alpha 7R III, mi-au permis să mă concentrez pe acțiunile și gesturile pescarului, adică am putut să trăiesc momentul fiind convins că focalizarea automată va funcționa perfect pe figura pescarului.

În timp ce priveam prin vizor, am știut imediat că aceasta era una dintre imaginile menite să reflecte povestea oamenilor din Stromboli. Incredibilul răsărit de soare deasupra mării, solitudinea, forța și simplitatea din gestul pescarului - toate s-au aliniat pentru a forma narațiunea perfectă într-un singur cadru – un cadru pe care nu l-aș fi putut obține fără echipamentul meu Sony de nădejde!

Produse prezentate

Andrea Frazzetta

Andrea Frazzetta | Italy

„Pentru mine, fotografia reprezintă un instrument ideal pentru explorare. Un mod de a descoperi lumea, alte persoane și o mai mare parte din mine”

Articole similare

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes