Imaginea câștigătoare a concursului de fotografii de acasă: Apropiere

 

Deoarece am petrecut cea mai mare parte a anului 2020 închiși în case, am lansat o provocare fotografilor din întreaga Europă de a realiza o imagine care să întruchipeze ceea ce înseamnă „Acasă” pentru ei. Ca de obicei, am avut numeroase interpretări și fotografii trimise din toate colțurile Europei.

Imaginea câștigătoare a fost realizată de Selene Anna Lodi din Italia. În ultimii ani, Selene și partenerul său au călătorit în jurul lumii într-o dubiță, până când pandemia i-a oprit în Argentina și au fost nevoiți să se întoarcă în Italia, unde a fost realizată imaginea.

„Anii de călătorie ne-au stimulat creativitatea, așadar, când ne-am găsit între pereții casei, la început a fost dificil. Am încercat să recreez un spațiu în care să pot evada din realitate și să-mi mențin motivarea, jucându-mă și experimentând cu arta fotografică.”

Imaginea câștigătoare îi prezintă pe Selene și partenerul său turnând miere din lingură în lingură până când picură pe clătitele de dedesubt. Are un confort și o căldură care transcend o simplă fotografie cu miere și clătite.

selene lodi sirop auriu picură din 3 linguri © Selene Anna Lodi | Sony α6400 + 30mm f/1.4 | 1/800s @ f/2.8, ISO 100

„În timpul călătoriilor, am început să apreciem minimalismul și ceea ce era cu adevărat esențial pentru noi, iar clătitele erau unul dintre mic-dejunurile noastre preferate. Am realizat fotografia la doar câteva zile de la nunta noastră. Din cauza pandemiei, nu a fost posibil să sărbătorim oficial, astfel că am hotărât să sărbătorim în felul nostru, cu ceva care, chiar dacă ne aflam între pereții casei, să ne reamintească simplitatea momentelor noastre petrecute pe drum și puținul pe care îl împărțeam”, spune Selene.

Imaginea a ieșit în evidență între miile de fotografii trimise, iar un reprezentant Sony a descris-o drept „o reprezentare perfectă a „apropierii” care ne reamintește că „Acasă” înseamnă mult mai mult decât pereți de cărămidă”.

Selene a realizat imaginea cu Sony Alpha 6400 și obiectivul de 16-50 mm, iar în calitate de câștigătoare, a ales Sony Alpha 7C + obiectivul de 28-60 mm datorită dimensiunilor compacte și senzorului full frame cu retroiluminare.

„Mă uimește faptul că un dispozitiv atât de mic și de compact poate avea un senzor full frame atât de puternic! Am mari așteptări de la acesta și sper că îmi va permite să surprind și mai multe detalii în imaginile mele. Abia aștept să pornesc din nou în călătorie, astfel încât să pot începe să fotografiez cu aparatul!”

 

Participanții clasați pe podium

Au mai fost două imagini puternice care s-au clasat pe locurile al doilea și al treilea în concurs, realizate de Amandio Bastos din Portugalia, respectiv de Hrvoje Golubić din Croația.

„Imaginea lui Amandio cu un băiat care întinde mâna către o fereastră spre lumea exterioară a rezumat sentimentul multora dintre noi în acest an, de a avea bucuria tinerească de a ieși din nou afară și a ne juca și explora”, a declarat un reprezentant Sony.

amandio bastos un băiat care întinde mâna către o fereastră deschisă © Amandio Bastos | Sony α7 III + 18mm f/2.8 | 1/60s @ f/2.8, ISO 3200

„Iar portretul superb iluminat al lui Hrvoje ne reamintește importanța familiei și legătura pe care o avem cu aceasta.”

Hrvoje Golubic o doamnă în vârstă stă pe un scaun © Hrvoje Golubic | Sony α7 III + FE 24mm f/1.4 GM | 1/2000s @ f/1.4, ISO 125

Urmăriți alphauniversebysony.eu pe Instagram pentru a lua parte la următorul nostru concurs și lăsați-vă inspirat de cele mai bune imagini realizate de fotografi Sony din întreaga Europă.

Produse prezentate

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes