surfer dominând un val înalt

FX30 | Creați cu intenție

Zimy Da Kid

Mă numesc Zimy, dar pentru munca mea lumea mă cunoaște mai degrabă drept „Zimy Da Kid”. Sunt un regizor, fotograf și ecologist elvețian, iar dragostea pentru natură m-a făcut să împărtășesc frumusețea lumii naturale și a vieții ce prosperă în această lume.

Nu e deloc un secret că natura și fauna sălbatică suferă enorm în prezent, așa că-mi folosesc abilitățile cinematografice și fotografice pentru a crește nivelul de conștientizare cu privire la aceste probleme. Mă străduiesc să ilustrez atât aspectele negative, cât și cele pozitive, cum ar fi soluțiile care pot fi implementate pentru a proteja natura și frumusețea sa infinită.

Primele impresii despre filmarea cu Sony FX30

Am avut ocazia să testez noua cameră Sony FX30 pe parcursul unei expediții recente în Polinezia Franceză. În calitate de regizor de filme în aer liber, pentru mine e esențial să dispun de cea mai bună calitate posibilă a imaginii și totuși să am un rucsac ușor, pentru că port mereu tot echipamentul în spate, uneori în condiții dificile.

În asemenea scenarii, camera FX30 a fost absolut perfectă, pentru că mi-a oferit o calitate profesionistă a imaginii, comparabilă cu cea a suporturilor de filmare mult mai mari, însă la dimensiuni mici și cu o greutate foarte redusă. Se configurează foarte rapid și simplu, nefiind nevoie să se transporte și să se regleze un cadru suplimentar, mulțumită mânerului superior „integrat”. Unul dintre lucrurile care m-au uimit la această cameră a fost faptul că poți obține la un preț cât se poate de rentabil o veritabilă cameră cinematografică profesionistă, care filmează 4K în slow motion dacă este nevoie, și toate acestea în format 4:2:2, pe o adâncime de culoare de 10 biți!

Când sunt pe teren și filmez documentare, sunetul se numără printre cele mai importante aspecte, însă poate fi și unul dintre cele mai dificile. De aceea, una dintre caracteristicile mele preferate ale camerei este mânerul superior de transport, care permite folosirea microfoanelor XLR profesioniste, pentru un sunet de calitate înaltă. Mi s-a părut extrem de util, din moment ce oferea atât mixerul audio XLR, cât și posibilitatea de a asigura cadrelor o ambianță mai vibrantă/naturală, rezultatul fiind mult mai cinematic decât în cazul cadrelor stabile cu gimbal.

femeie într-o pădure ținând o cameră sony fx30

Mi-a plăcut și senzorul APS-C mai mic, care le-a asigurat obiectivelor mele Full Frame o distanță focală mărită și datorită căruia am putut să folosesc obiectivele Crop Frame mult mai mici și mai ușoare. Astfel am redus semnificativ greutatea echipamentului, mai ales când am filmat pe teren.

Posibilitatea de a încetini materialul filmat fără a fi nevoie să filmezi la rezoluții mai mici de 4K este esențială în prezent. Și este incredibil că putem face acest lucru cu o cameră cu greutate redusă și compactă. Același lucru este valabil și pentru adâncimea de culoare pe 10 biți în format 4:2:2 – am nevoie de ea pentru ca în etapa de post-producție să pot grada culoarea așa cum îmi doresc, iar materialul filmat cu FX30 se ridică la înălțimea așteptărilor.

Aspectul imaginii și echipamentele folosite la filmare

Pentru proiectul meu am folosit atât obiective Full Frame, cât și Crop Frame. Unul dintre obiectivele mele preferate este FE 90mm f/2.8 Macro. Este atât de versatil: îl pot folosi pentru prim-planuri extreme și asigură imagini foarte clare pentru cadrele de la distanță mai mare. Îmi place și cum fundalul este comprimat odată cu distanța focală mai mare. Pentru surprinderea mai rapidă a cadrelor, folosesc de obicei un obiectiv cu zoom mai scurt, cum este FE 24-70mm f/2.8 GM. Intervalul său de distanță focală este excelent și-mi asigură un nivel maxim de flexibilitate când vine vorba de FX30 și senzorul său APS-C. Și, în sfârșit, un obiectiv superangular este, de asemenea, esențial pentru a surprinde cadre largi cu peisaje. Am folosit Sony PZ 10-20mm f/4 G, un obiectiv excelent pentru camere mai mici; cadrele sunt foarte clare și greutatea sa redusă face echipă bună cu FX30. Încerc, totuși, să nu apelez prea des la obiectivele superangulare. Surprind doar câteva cadre pentru a prezenta mediul sau un peisaj incredibil, din moment ce cred că o succesiune de prea multe cadre largi încetinește considerabil atmosfera filmării.

Pentru a înregistra sunetul, am folosit microfonul shotgun K3M cu un paravan de protecție împotriva vântului pentru a preveni zgomotul produs de vânt. Am obținut materialul audio perfect pentru a fi folosit pentru designul de sunet în etapa de post-producție. Scurtmetrajul pe care l-am creat nu a inclus dialog, însă, dacă ar fi fost necesar, aș fi folosit fără probleme exact aceeași configurație.

comenzile din spate ale microfonului sony xlr k3m

Sfaturi pentru creatorii de conținut începători și idei de încheiere?

Aș sugera următoarele pentru a obține un aspect cinematografic al materialelor filmate:

Nu filmați de fiecare dată la o rată de cadre mai mare. Da, atunci când o faceți aveți ocazia să încetiniți filmarea, însă când filmați la rate de cadre mai mici, cum ar fi 24 sau 25 cadre/s, obțineți un aspect mult mai cinematic, cu o estompare considerabilă a mișcării. O altă sugestie ar fi, după cum am precizat anterior, să nu folosiți prea mult gimbalul. În funcție de situație, materialul filmat arată mult mai cinematic atunci când vă mișcați cu camera în mână, folosind mânerul superior, de exemplu, pentru a oferi o perspectivă puțin instabilă, care-l transportă pe spectator în mijlocul acțiunii. În sfârșit, asigurați-vă că folosiți sisteme de înregistrare a sunetului de calitate. Mânerul superior al camerei FX30 asigură conectivitate XLR, așa că puteți folosi microfoane profesioniste de calitate, cu un nivel maxim de flexibilitate pentru designul de sunet în etapa de prost-producție.

Când vine vorba de realizarea de filme și de fotografie, cred că cel mai important lucru este să puneți bazele unui stil propriu pentru ca ceilalți să vă cunoască pentru ce faceți. Nu veți ajunge nicăieri dacă veți copia alți creatori. Identificați ce anume vă inspiră (nu trebuie să fie vorba de o persoană, de exemplu, pe mine mă inspiră cel mai tare frumusețea pură a naturii) și folosiți lucrul respectiv pentru a pune bazele unui stil propriu, creând artă autentică.

Văd acest proces, de exemplu, ca pe practicarea unui sport, așa că trebuie să exersați mult. Cu cât surprindeți mai multe cadre și editați mai mult, cu atât rezultatele vor fi mai bune. Nu vă temeți să le arătați celorlalți la ce ați lucrat, chiar dacă nu vă mândriți 100% cu rezultatul. Procesul este unul foarte lung, nu săriți peste etape și, cu suficientă pasiune și disponibilitate de a munci, cred că oricine poate avea succes.

Produse prezentate

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes