Mă numesc Brendan de Clercq și sunt un fotograf și artist irlandez/francez ce lucrează cu suporturi mixte. Momentan locuiesc în Țările de Jos. Interesul față de fotografie l-am moștenit de la tatăl meu – el însuși un fotograf și realizator de documentare recunoscut. Îmi plac cel mai mult imaginile puternice, cu o expresie emoțională limpede, și vreau să-mi impresionez publicul prin munca mea.

Unul dintre lucrurile care mă inspiră este să-mi abordez diferit munca, așa că am fost încântat când mi s-a oferit ocazia de a încerca noile obiective superangulare Sony E – PZ 10-20mm f/4 G, 11mm f/1.8 și 15mm f/1.4 G.

Când am abordat prin prima oară obiectivele, nu am fost prea sigur la ce să mă aștept, însă cel mai mult m-au impresionat dimensiunea și greutatea. Sunt mici, dar se simt foarte robuste în mână. Cum sunt un fotograf „old-school”, m-am bucurat, de asemenea, tare mult că obiectivul 15mm f/1.4 G are un inel pentru controlul diafragmei, acesta fiind obiectivul pe care am vrut să-l încerc prima dată.

Nu m-am considerat niciodată un fan al obiectivelor superangulare, din moment ce o mare parte din munca mea constă în portrete, dar m-a intrigat ideea de obiectiv superangular cu o diafragmă atât de rapidă.

Fiind vorba de o distanță focală atât de scurtă, mă aflam la doar câțiva centimetri de chitarist, dar bokeh-ul a fost foarte omogen și m-a impresionat în mod special claritatea ochilor săi, chiar și la diafragmă maximă. M-am distrat atât de mult fotografiind încât mi-am schimbat părerea despre obiectivele superangulare!

Următorul obiectiv încercat a fost 11mm f/1.8, pentru care am ieșit afară cu modelele. Mi-a plăcut nespus de mult să fotografiez cu diafragma larg deschisă, așa că am continuat cu aceeași abordare. Fiind vorba de un obiectiv superangular cu unghi mai mare, mi-a fost mai dificil să obțin o profunzime mică a câmpului, însă chiar și așa m-a impresionat lipsa distorsiunilor la surprinderea unor portrete care erau aproape prim-plan.

PZ 10-20mm f/4 G a excelat în cazul filmărilor. Flexibilitatea zoomului a fost incredibilă, însă cel mai tare m-au impresionat silențiozitatea zoomului motorizat și modul în care se controlează. Nu mai folosisem acest tip de zoom până atunci, însă nivelul de precizie a controlului pe care l-am putut obține a fost impresionant. M-a interesat să văd cum funcționează suprimarea variației unghiului de vizualizare în cazul schimbării punctului de focalizare (focus breathing), un aspect căruia nu îi prea acordasem atenție înainte. Când am comparat obiectivele cu unele mai vechi cu distanță focală fixă pe care le aveam la mine, diferența a fost pe de-o parte perceptibilă, dar pe de altă parte, inexistentă.

Nu am observat nicio diferență când vine vorba de claritate între cele trei obiective – nici măcar cu zoom, care chiar m-a impresionat – deși am fotografiat cam tot la diafragmă maximă. Focalizarea, de asemenea, a răspuns foarte rapid și, pentru că am folosit focalizarea automată pe ochi, focalizarea a intervenit imediat, înainte să mă fi gândit măcar la compoziție.

Pe un corp mic precum cel al camerei Alpha 6600, echilibrul celor trei obiective a fost perfect și nu am simțit deloc că ar fi greu de mânuit din cauza părții din față mai grele, cum se poate întâmpla în cazul corpurilor mici.

E unul dintre lucrurile ce-mi plac când vine vorba de obiectivele Sony. Nu trebuie să-mi fac niciodată griji privind performanța și acest lucru înseamnă că mă pot mișca rapid, concentrându-mă pe subiecte, fără să mă preocupe rezultatul.

Experiența de a încerca aceste obiective și de a fotografia cu un kit atât de compact a fost binevenită și tare distractivă. Ca să fiu sincer, mi-am amintit de clipele în care eram copil și am ținut pentru prima oară o cameră în mână

Mă văd folosind aceste obiective în multe situații – îmi vin în minte fotografia stradală și arhitecturală, însă sunt nerăbdător să le folosesc pentru niște proiecte în condiții de lumină scăzută și mă gândesc și la niște cadre panoramice cu cerul înstelat.