Câștigătorul concursului Iarna 2025

Ediția Iarna 2025 a concursului Sony Alpha Universe s-a încheiat, prezentând diversele talente ale fotografilor Sony din întreaga Europă. Concursul, conceput pentru a surprinde esența iernii, a atras mii de înscrieri, evidențiind totul, de la peisaje nesfârșite acoperite cu zăpadă până la portrete intime ale animalelor sălbatice.

După o analiză atentă, suntem încântați să anunțăm că Andreea Selagea (@s3la) a fost aleasă drept câștigătoare generală, cu o imagine uluitoare a siluetei unui copac solitar pe fondul unui apus de iarnă în munții României.

copac solitar într-un peisaj de iarnă © Andreea Selagea | Sony α7R V + FE 24-105mm f/4 G OSS | 1/60s @ f/7.1, ISO 320
„Locuind la Londra, zăpada nu e ceva de care mă bucur des, așa că încerc mereu să petrec cel puțin un weekend la munte în fiecare an”, explică Andreea. „În acea seară, imediat după apus, mă întorceam la cabană după o drumeție superbă pe vârful muntelui Ciucaș din România. Cerul era plin de nuanțe incredibile de roz și portocaliu, iar eu căutam o scenă perfectă de surprins.”

Ceea ce face imaginea și mai remarcabilă e felul întâmplător în care a fost realizată. „În drumeție, am văzut copacul ăsta cu coada ochiului și mi-a trecut prin gând că, în lumina potrivită, aș putea realiza o fotografie uimitoare. Dar, pe măsură ce ziua a continuat, am uitat de el. Uneori însă, planetele se aliniază perfect și momentul care-mi era în minte mai devreme în acea zi s-a materializat în sfârșit.”

Andreea a surprins scena spectaculoasă folosind camera Sony Alpha 7R V cu un obiectiv Sony FE 24-105mm f/4 G OSS, pe care îl descrie drept „super-versatil pentru drumeții și perfect atunci când vreau să am o geantă pentru cameră care nu-mi rupe umărul”. În calitate de câștigătoare a concursului nostru, Andreea își poate asocia acum obiectivul cu zoom versatil cu compacta cameră Sony Alpha 7CR.

„Sunt extrem de încântată de noua mea cameră!” spune Andreea. „De-abia aștept să profit la maximum de dimensiunea sa mai mică, beneficiind în continuare de cei 61 de megapixeli. Am în plan să explorez mai pe larg fotografia de stradă prin oraș și să o iau cu mine în drumeții. Va fi o modalitate fantastică de a reduce greutatea și de a mă scuti de durerea de spate!”

Jessica Dewyngaert (@jess.dw) ocupă locul doi, cu imaginea captivantă a unui macac japonez în zăpadă abundentă, realizată în timpul unei călătorii fotografice de vis.

Macac japonez în zăpadă © Jessica Dewyngaert | Sony α7 III + FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS | 1/1250s @ f/6.3, ISO 1600
„În februarie anul trecut, mi-am realizat un vis de demult: acela de a vizita Japonia și de a fotografia macacul japonez”, spune Jessica. „Întotdeauna mi s-a părut fascinant, deoarece e o creatură expresivă și socială cu comportamente unice. În lunile grele de iarnă, se scaldă în izvoarele termale pentru a-i fi cald pe parcursul zilei.”

Jessica a trebuit să facă față unor condiții dificile, dar perseverența ei a dat roade. „Am petrecut câteva zile cu exemplarele de macac, iar în ultima zi, a fost o furtună de zăpadă neașteptată. Condițiile erau grele, dar surprinderea maimuțelor în acest cadru extraordinar a fost un moment la care visasem de mult.”

Folosind camera Sony Alpha 7 III și obiectivul Sony FE 200-600mm f/5.6-6.3 G OSS, Jessica a creat un portret intim care prezintă expresia animalului și intensitatea furtunii de iarnă. „Ador modul în care zăpada se lipește de blana lor groasă, cu siguranță a fost o scenă pe care speram să o surprind.”

Ocupând locul secund, Jessica va primi un obiectiv Sony FE 50mm f/1.4 GM. „Până acum am folosit doar obiective cu zoom, așa că sunt curioasă să fotografiez cu un obiectiv cu distanță focală fixă. Pe lângă fotografierea faunei sălbatice, îmi place să-mi documentez călătoriile și să fac portrete. De-abia aștept să izolez subiectele cu ajutorul adâncimii mici a câmpului.”

pini într-un peisaj înzăpezit © Anton Weider | Sony α6700+ FE 70-200mm f/2.8 GM OSS | 1/4000s @ f/7.1, ISO 800

Anton Weider (@anton_weider) și-a asigurat locul trei cu imaginea sa minimalistă a unor copaci în zăpadă, realizată în timpul unei drumeții pe muntele Vitosha lângă Sofia, Bulgaria.

La început, am realizat câteva fotografii cu unghi panoramic, dar apoi am decis să folosesc obiectivul meu preferat, Sony FE 70-200 mm f/2.8 GM OSS, de care nu mă despart niciodată!” explică Anton „Am văzut câțiva copaci solitari în zăpadă și am surprins o fotografie rapidă.”

La început, Anton nu s-a gândit prea mult la fotografie. „Nu m-a mulțumit prea tare, dar am păstrat-o oricum”, își amintește el. Când a văzut-o pe monitor mai târziu, și-a dat seama ce a surprins. „Știam exact ce fel de editare voiam. Trebuia să fie o fotografie minimalistă și frumoasă și cred că am obținut exact asta.”

Anton va primi drept premiu un obiectiv Sony FE 16-25 mm f/2.8 G, pe care este dornic să îl folosească într-o viitoare călătorie în Norvegia. „Sper să surprind niște imagini de astrofotografie, trasee de stele și fotografii ale Căii Lactee. Sunt sigur că obiectivul își va găsi un loc permanent în geanta mea!”

Felicitări tuturor câștigătorilor noștri și mulțumiri tuturor celor care s-au înscris. Pentru a participa la viitoarele concursuri și pentru a vă prezenta talentul, nu uitați să urmăriți @alphauniversebysony.eu pe Instagram.

Produse prezentate

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes