lună aurie în spatele unui turn

Îndrăznește să prinzi luna

René Ringnes

Luna a fascinat omenirea încă de la începuturile lumii. Influența sa este vădită în mitologie, povestiri și artă, iar fotografi precum norvegianul René Ringnes nu puteau să reziste farmecelor sale. „Întotdeauna m-a captivat luna”, începe René, „și, de fapt, întreaga mea carieră în fotografie a fost inspirată de surprinderea sa. A privi cum luna apare la orizont este la fel de frumos ca și când ai privi un răsărit de soare, iar eu vreau să împărtășesc aceste momente.”

Fiind însă mic pe cer, mereu în mișcare și cu o perspectivă clară lăsată în voia capriciilor geografiei și vremii, singurul satelit natural al Pământului poate fi greu de surprins. Sau cel puțin este greu să faci acest lucru astfel încât să captezi măreția resimțită de cei ce o privesc.

Când vine vorba de fotografie, René are un as în mânecă. „Nu vreau fotografii doar cu luna pe cer”, spune el. „Pentru o fotografie remarcabilă, o încadrez mereu în raport cu un alt element. Un prim-plan frumos contextualizează luna și, dacă utilizezi distanțele focale corecte, combinația o face să pară mai grandioasă și măreață. Astfel că, atunci când luna se înalță sau se ascunde după linia orizontului, creez o compoziție cu ea în spatele clădirilor, oamenilor, monumentelor sau a altor puncte de referință.”

lună aurie în spatele unei clădiri luminate violet © René Ringnes | Sony α7R IV + FE 100-400mm f/4.5-5.6 GM OSS | 1/125s @ f/5.6, ISO 1250

Planificarea este necesară întrucât luna străbate orizontul doar câteva minute pe zi, înainte de a fi prea sus pentru a interacționa cu prim-planul sau prea jos pentru a fi văzută. „Prima dată, găsesc elementul pe care vreau să-l plasez în fața lunii”, explică René, „apoi, folosesc o aplicație pentru a afla exact unde trebuie să mă poziționez și la ce oră trebuie să fotografiez. Cu cât te afli mai departe de prim-planul lunii, cu atât mai mare va părea, în comparație, luna”.

După ce găsește locul ideal, René spune că distanța focală și rezoluția sunt esențiale pentru o fotografie reușită. „Dacă vrei să obții fotografii extraordinare cu luna, dispozitivele contează foarte mult. Folosesc o cameră Sony cu o rezoluție foarte mare, Alpha 7R IV, ceea ce înseamnă că pot ulterior să decupez imaginea fără să pierd din calitate, ceea ce îmi permite să am un cadru și mai mare cu luna. Dar, poate că și mai important este obiectivul folosit. Pentru mine, 100-400 mm GM a fost esențial în fotografierea lunii”.

„Pentru fotografiile pe care vreau să le fac, 400 mm este, de fapt, un minim”, își continuă relatarea. „Acest tip de factor de mărire este necesar dacă vrei ca luna să pară mare. În funcție de distanța la care mă aflu de prim-plan, care poate fi de la câteva sute de metri la câțiva kilometri, utilizez și un teleconvertor Sony FE 2x, care îmi oferă până la 800 mm.”

lună aurie apunând după o colină © René Ringnes | Sony α7R IV + FE 100-400mm f/4.5-5.6 GM OSS | 1/160s @ f/5.6, ISO 800

„Ca obiectiv G Master, FE 100-400 mm oferă imagini cu o calitate extrem de ridicată, iar nivelul clarității face ca imaginile să fie din ce în ce mai fascinante pe măsură ce mărești apoi imaginea”, spune el. Funcționalitatea Optical Steady Shot a obiectivului are și ea rolul său, permițând o claritate a detaliilor chiar și atunci când camera este ținută în mână sau așezată pe un monopied.

Pe teren, René resimte și beneficiile oferite de dimensiunea, greutatea și manevrabilitatea obiectivului. „Toate obiectivele Sony premium G Master sunt incredibile”, spune el exuberant, „iar cel 100-400 mm nu face excepție. Portabilitatea este și ea importantă dacă, la fel ca mine, te miști de colo, colo pentru a surprinde luna din unghiul la are ai visat. Am fost impresionat de cât e de mic și ușor când l-am ținut prima dată în mână.”

Cu o focalizare rapidă și precisă, René poate fi sigur că detaliile lunii vor fi clare și, bineînțeles, întrucât distanța focală a FE 100-400 mm mărește luna, va exagera și deplasarea satelitului pe cer. „Dacă privești cu ochiul liber, poate părea că luna este suspendată, nemișcată pe cer, dar când mărești, vei vedea cât de repede se mișcă”, confirmă René „și, mai ales atunci când utilizezi o distanță focală de 400 mm sau mai mult. Prin urmare, viteza obturatorului este extrem de importantă pentru o fotografie reușită. Imaginile au fost surprinse aici cu o viteză cuprinsă între 1/125 sec și 1/160 sec, mult mai repede decât te-ai fi așteptat într-o situație de lumină scăzută.”

lună aurie având în față conturul unei clădiri © René Ringnes | Sony α7R IV + FE 100-400mm f/4.5-5.6 GM OSS | 1/125s @ f/5.6, ISO 1250

René crede că fotografia sa este precum luna: mereu în mișcare. „Ca orice creator, vreau să fac fotografii care să le întreacă pe cele pe care le-am făcut până acum”, conchide el, „așa că știu că trebuie să găsesc noi elemente interesante și să vin cu idei noi. Când vine vorba de fotografiatul lunii, răbdarea și planificarea dau mereu rezultate și lucrez la ele zilnic. Sunt recunoscător că atunci când totul se desfășoară așa cum am planificat, am echipamentele Sony care să pună totul în valoare.”

Produse prezentate

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes