„Arta fotografică este un sport de comunicare”, spune Steffen Böttcher atunci când este întrebat despre portretele și fotografiile sale de modă, „și sunt norocos, pentru că îmi place să comunic”. Într-adevăr, indiferent de stilul de portret pe care îl alegeți, singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să vă spună ceva semnificativ despre subiect. Dacă este anonim, nu este un portret veritabil.
Portretele lui Steffen comunică în bună parte caracterul și, printre alte câteva tehnici importante, el spune că acest lucru se datorează poveștii vizuale a locației.
Este foarte important să ai mediul înconjurător adecvat pentru un portret bun; mediul este ceva care îți poate spune multe despre persoana respectivă. Ei, munca lor, concepțiile lor… nu vreau fotografii impersonale. Nu este nicio problemă cu imaginile de bază cu figuri, sunt moderne și utile, dar în imaginile mele, vreau ca mediul înconjurător să mă ajute să spun povestea; un politician într-o bibliotecă, un bucătar la bucătărie… ceea ce îi stimulează.
Utilizarea gândită a locației, spune el, îi ajută pe subiecți să se comporte natural. „Este exact precum în cazul actorilor care realizează un film sau al muzicienilor care interpretează; actorii au nevoie de un platou sau de o locație, nu de un ecran verde unde nu există nimic care să provoace o reacție, iar cântăreții au nevoie de o scenă și de public. Nu poți scoate un animal din mediul său natural și să te aștepți ca acesta să se comporte natural. La fel se întâmplă și cu oamenii.”
Steffen a lucrat timp de 12 ani ca designer grafic înainte să facă trecerea la arta fotografică cu normă întreagă, iar acest lucru l-a învățat importanța limbajului vizual – modul în care imaginile pot comunica idei. El consideră că anii petrecuți în domeniul designului grafic l-au ajutat să înțeleagă elementele de bază, cum ar fi o bună compoziție, utilizarea culorilor complementare și modul de structurare a unei imagini. Cu aceste competențe, spune el, „este ușor să faci trecerea la arta fotografică, deoarece nu începi de la zero. Tot ce mi-am dorit a fost să fiu creativ – aceasta este cea mai importantă dorință, care nu trebuie stânjenită de lucrurile tehnice”.
El consideră că prea mulți fotografi intră în profesie prin latura tehnică și se concentrează asupra setărilor și a echipamentului. El explică faptul că, pentru el, acestea nu joacă un rol important:
Pentru mine, arta fotografică este mai degrabă precum pictatul unui tablou. Nu este vorba despre aparatul foto. Este vorba despre analizarea luminii, a elementelor compoziției, a culorilor... Este mult mai complex decât un simplu exercițiu tehnic. Astfel, este important să concepi imaginea în cap înainte chiar de a ridica aparatul foto.
Un aspect care îl ajută aici este ecranul rabatabil al aparatului său foto Sony α9. „Prefer să compun pe ecran din mai multe motive”, explică el, „deoarece, atunci când compui prin vizor, poți uita anumite elemente, pentru că se aseamănă cu viața reală”. Ochiul este atras către subiect și nu către compoziția ca întreg? „Da, deoarece, atunci când folosești ecranul și vezi compoziția în acest mod, este ca și cum ai vedea imaginea imprimată... lucrarea finalizată. Ai puțin mai multă distanță și poți fi mai obiectiv.”
Înapoi la arta comunicării, iar, pentru Steffen, un alt aspect important al compoziției prin ecranul LCD al aparatului foto este faptul că poate interacționa mai ușor cu subiectul, fără „scutul” aparatului foto în dreptul ochilor. „Ca fotograf, ajută foarte mult când poți ieși din spatele măștii. Este mult mai intim și mai bine pentru subiect. Modul în care reacționează oamenii este foarte diferit și este ceva ce vezi imediat. Apoi este mult mai ușor să mă concentrez asupra subiectului și să interacționez mai bine cu acesta, în special datorită faptului că știu că pot avea încredere deplină în aparatul foto, grație expunerii și focalizării automate a modelului α9. Nu trebuie să mă mai gândesc la tehnică, ci doar la compoziție și la comunicare”.
De fapt, discuția este o parte importantă a motivului pentru care portretele lui Steffen sunt speciale. „Fără un aparat foto care să îmi acopere fața, pot să discut cu subiectul și să îl fac să se relaxeze. Subiecții nu fac asta în fiecare zi și au nevoie de reasigurări. Discut mult și le dau senzația că nu este necesar să pozeze, ci doar să fie ei înșiși. Apoi ține doar de mine să surprind acele mici momente plăcute”.
Majoritatea fotografilor portretiști, spune el, discută cu subiecții lor, dar esențial este modul în care o faci, nu simpla discuție de dragul discuției.
Mulți vin și intră direct în acțiune, ceea ce îi poate face pe subiecți să se simtă mai stresați și mai agitați, în loc să se relaxeze. Nu vreau ca ei să se întrebe „unde mă uit?” sau „unde ar trebui să îmi îndrept bărbia?”. Vreau să îi fac să uite de ei înșiși; să se desprindă de propriile gânduri.
Printre metodele pe care le folosește se numără poveștile introduse în conversație și schimbarea modului în care le transmite, în funcție de felul în care dorește să se simtă subiectul. „Unii fotografi spun „gândește-te la ceva frumos” și așteaptă o reacție. Nu merge așa, trebuie să fii mai inteligent, să dai dovadă de mai multă empatie. Dacă doresc ca ei să arate eroic, le spun povești eroice; iar dacă doresc să se simtă confortabil, le spun povești reconfortante, precum cât de frumoasă a fost vacanța mea.”
Sfatul său cheie: „Folosiți conversația pentru a-i face să uite de momentul prezent. Este ca și cum ai regiza un balet, dar lucrând cu subconștientul lor; ei ascultă și răspund. Așa funcționează cel mai bine comunicarea”.
„În viață este esențial să spui DA”
