Pentru specialista în natură sălbatică Kaisa Lappalainen a fost o excursie presărată cu surprize frumoase. „Deoarece nu mai fotografiasem natură sălbatică în Delta Dunării” ne-a spus ea, „a fost foarte interesant să o văd cu ochii mei. Seamănă mult cu Delta Okavango din Botswana și, datorită faptului că trebuie să mergi tot cu o barcă și că multe dintre speciile de păsări erau aceleași, m-am simțit de parcă m-aș fi întors în Africa.”
De obicei, folosește Sony α9, dar de această dată a fotografiat exclusiv cu RX10 IV. „A fost fantastic”, ne-a spus, „este foarte ușoară, silențioasă și, indiferent de condiții sau lumină, s-a descurcat foarte bine. Este un pachet excelent pentru fotografia de păsări.”
Ce a determinat-o să călătorească în România? „Primăvara, Delta Dunării este o un punct de oprire important pentru păsările migratoare” ne explică Kaisa. „Am văzut aproximativ 115 specii în săptămâna pe care am petrecut-o acolo. Unele păsări fac doar o escală acolo și își continuă zborul în alte părți ale Europei, iar altele rămân și își fac cuib. Este uluitor să realizezi că există o astfel de faună sălbatică în Europa, atât de aproape de marile orașe, dar sălbatică.”
Orientarea pe teren și camuflajul sunt extrem de importante pentru activitatea Kaisei și, cu toate că este un ghid desăvârșit pentru safariuri, a fost absolut necesar să apeleze la ajutorul unui ghid local care să știe când și unde pot fi găsite anumite specii. „Fără un ghid local”, ne-a spus ea, „poți ușor să ratezi oportunități. De exemplu, am avut noroc să prindem un apus extraordinar într-o seară și un răsărit pitoresc și vaporos în dimineața următoare. Știam că trebuie să profităm la maximum de aceste condiții și ghidul m-a adus în locul potrivit la timpul potrivit.”
Să fii în locul potrivit în momentul potrivit este excelent, dar nu este suficient dacă nu ai echipamentele potrivite pentru a profita de situație.
Flexibilitatea oferită de universalitatea obiectivului cu zoom 24-600mm al camerei RX10 IV a ajutat-o cu adevărat pe Kaisa în cazul acestor ședințe foto, permițându-i să fotografieze cadre mai largi, care sporesc senzația de mediu natural. „Este ușor să te lași atras de factorii de mărire uriașă oferiți de camera RX10 IV când folosești un obiectiv de 600mm”, ne explică ea, „dar pentru această ședință foto am dorit, de asemenea, să caut subiecte în peisaj. Cu un obiectiv de 24mm este ușor și am putut inclusiv să reacționez rapid când a trebuit să schimb compoziția. Cu RX10 IV, pot să fotografiez peisaje, portrete și acțiune, totul cu aceeași cameră mică, fără să trebuiască să schimb corpuri și obiective. Astfel, greutatea echipamentelor mele se reduce considerabil!”
Mărimea și greutatea o preocupă foarte mult pe Kaisa și știind că poate obține cadre profesionale cu o cameră atât de mică, i s-au deschis tot felul de oportunități. „Limitele de greutate pentru zboruri pot fi, bineînțeles, destul de stricte”, ne-a explicat ea, „în special în cazul zborurilor mai mici către locuri sălbatice în care merg. Uneori, dacă așa avea tot echipamentul la mine, nici măcar nu m-ar lăsa să urc în avion! Cu echipamente ușoare poți inclusiv să ajungi mai departe pe jos sau cu bicicleta. Chiar și când nu ies special să lucrez pot să iau camera RX10 IV cu mine și, dacă se ivește o ocazie, am un obiectiv de 600 mm pregătit în buzunar!”
Când chiar este vorba despre fotografiat, RX10 IV îți asigură toată perspectiva de care ai putea avea nevoie, ne-a spus Kaisa, precum și funcție integrată de stabilizare a imaginii pentru a fotografia cu încredere folosind acei factori de mărire uriașă. Astfel, te poți aștepta ca fiecare pană să fie surprinsă perfect.
Chiar am fost surprinsă de detaliile incredibile” ne-a mărturisit ea. „Am fost șocată că poți să obții astfel de prim-planuri cu o cameră foto atât de mică și de accesibilă.
Folosind în mod regulat Sony α9, Kaisa este obișnuită cu performanța și viteza la superlativ și am întrebat-o unde se situează RX10 IV din acest punct de vedere. „Imaginile au fost extrem de clare” ne-a spus ea râzând. „Poți să-ți dai seama de valoarea unei camere când ai de fotografiat păsări care-și iau zborul și își schimbă brusc direcția, focalizarea rămânând fixă pe ele. Am folosit cam aceeași configurație de focalizare automată ca pe α9. Deci, pentru subiecte în mișcare sau fotografiere dintr-o barcă, folosesc tot timpul urmărirea continuă”, ne-a explicat ea, „dar când stau ascunsă și aștept pescărușii-albaștri să aterizeze pe o creangă, prefocalizarea are întâietate. Cu o rată de cadre de 24 cps, pot să urmăresc o pasăre când își ia zborul și apoi în zbor, având garanția că pot să aleg momentul ideal.”
Cu toate că așteptarea ore în șir în ploaie în poziție culcat sau furișatul în costum de camuflaj pentru a rămâne neobservat îți poate solicita corpul, ne-a spus Kaisa, camera RX10 IV s-a descurcat perfect în condițiile date. „În această perioadă a anului, în Delta Dunării ar trebui să fie aproximativ 20˚C, dar când am ajuns acolo ploua și ningea” ne-a spus ea chicotind, „dar camera RX10 IV este etanșă la intemperii. La început m-am întrebat dacă poate face față condițiilor aspre, dar a rezistat indiferent la ce-am supus-o!”