Numele meu este Alan Stockdale și conduc o companie de producție video numită Foundlight Productions, pe care am înființat-o în 2004 și care oferă conținut creativ de la concept până la livrare. Lucrez cu un spectru larg de clienți, inclusiv agenții și direct cu mărci. De asemenea, lucrez îndeaproape cu mărci din industria filmului precum Manfrotto, Litepanels, Atomos, Schneider Kreuznach și Sony, pentru care am creat campanii de film. Muzica este în centrul majorității proiectelor mele și, concentrându-mă pe ritm, creez povești care stimulează aceste simțuri.
„Jump In” este un scurtmetraj realizat cu obiectivul G cu FE de 16-35 mm, f/4 cu zoom motorizat. Cu distanța sa focală largă, gândul meu inițial a fost să prezint arhitectura, iar conceptul s-a dezvoltat. De la urmărirea peisajului urban din Brighton de pe coasta de sud a Marii Britanii, până la stâncile albe pitorești de-a lungul coastei, „Jump In” urmărește călătoria unui băiat care vrea să-și rafineze abilitățile și își asumă riscuri pentru facă acest lucru.
Când am deschis prima dată cutia obiectivului G cu FE de 16-35 mm, f/4 și zoom motorizat, am fost uimit de cât de compact era… apoi l-am luat în mână. Acest obiectiv este incredibil de ușor. Având în vedere toate funcțiile sale, am fost pur și simplu șocat. În comparație cu obiectivul meu mai vechi ZA cu FE de 16-35 mm, f/4 și stabilizare optică, este mai mic, mai ușor și are o mulțime de funcții în plus.
Principala diferență este, evident, zoomul motorizat, dar nu este vorba doar de acesta. Obiectivul își păstrează forma atunci când mărește/micșorează în intervalul 16-35 mm cu o diafragmă f/4 constantă. Astfel, este un obiectiv ideal de folosit pe un gimbal, deoarece centrul de greutate nu se schimbă atunci când schimb distanța focală.
Obiectivul meu Zeiss mai vechi nu are nicio caracteristică suplimentară, în timp ce noul obiectiv de 16-35 cu zoom motorizat are o opțiune de focalizare automată și focalizare manuală, un buton programabil de menținere a focalizării, un comutator de zoom și de blocare a irisului și opțiunea de anulare a clicurilor pentru inelul de control al diafragmei, pe care o puteți schimba și pe obiectiv… acestea sunt MULTE opțiuni pentru un astfel de obiectiv compact.
Să nu trecem prea repede peste acea opțiune pentru focalizarea automată și pentru focalizarea manuală. Acest obiectiv are 4 motoare liniare XD în interior, legate de funcțiile de focalizare automată și zoom, pentru viteză și precizie. În combinație cu o cameră precum FX6 sau FX3, aveți un sistem de zoom și focalizare automată incredibil de silențios și precis. Vitezele de zoom pot fi și ele reglate din setările camerei, dacă aveți nevoie de o mișcare mai rapidă sau mai lentă, toate acestea fără nicio fluctuație sesizabilă a focalizării.
Pentru anumite scene din „Jump In”, trebuia să controlez camera de la distanță și, pentru a face acest lucru, am conectat camera la aplicația Sony Imaging Edge de pe telefon. Astfel, am putut nu numai să aleg punctele de focalizare, să ajustez setările și să pornesc înregistrarea, dar și să măresc sau să micșorez cu mare ușurință. Zoomul motorizat îmi permite acest lucru, fiind cu adevărat revoluționar atunci când trebuie să filmați de la distanță sau dacă aparatul foto se află într-un loc la care este greu de ajuns.
Pentru proiectele viitoare, mă văd atașând telefonul la un gimbal pentru a folosi această funcționalitate, ar fi o modalitate rapidă și ușoară de a obține efectul „push pull”.
Acest obiectiv cu adevărat o mulțime de funcții și, grație greutății reduse și dimensiunilor compacte, pot spune că îmi va fi alături pentru toate proiectele viitoare.
Pasiunea noastră de a crea povești originale, împreună cu obsesia utilizării celor mai inovatoare echipamente, ne-a condus la crearea unor campanii de film care parcurg întregul traseu, de la concept până la livrare.