Focalizarea imaginii

Terry Donnelly | Pilotul Costello

Fiecare misiune a ambulanței aeriene Wiltshire Air Ambulance costă între 2000 și 3000 de lire sterline. Echipajul este chemat zilnic să asiste în situații ce pun viața în pericol: de la un pacient cu o boală gravă de inimă, până la un accident auto pentru care este nevoie de îngrijire de urgență. Sumele menționate nu par să fie mari când e vorba de salvarea unei vieți, însă totalul anual este de peste 4 milioane de lire sterline, doar pentru continuarea serviciului.

Am început să lucrez cu serviciul de ambulanță în 2019 pentru a le populariza munca, ceea ce ajută cu finanțarea organizației caritabile. După câteva luni, evenimentele de strângere de fonduri au fost anulate odată cu pandemia de COVID-19, însă costurile serviciului au crescut din cauza protocoalelor de protecție suplimentare. Lupta purtată pentru a păstra serviciul funcțional devenise și mai dificilă.

Mi-am petrecut trei zile în total cu ei, documentând realitatea desfășurării operațiunilor pe durata pandemiei. Am rămas la bază cu ei, am dormit pe un pat de campanie într-una din sălile de conferințe și le-am fost alături de dimineața până noaptea.

Trebuia să fiu cântărit în fiecare dimineață, împreună cu kitul de cameră Sony, ca să poată calcula încărcăturile de combustibil pentru aeronavă din ziua respectivă. Țineam pe mine tot restul zilei orice purtam în momentul în care mă cântăreau, pentru că, dacă intra un apel, trebuia să plecăm imediat. Elicopterul este gata de zbor în 60 de secunde și ești în aer în două minute. Prin urmare, aveam nevoie de un kit de cameră mic și ușor, pe care să-l pot folosi în orice moment. Sony Alpha 7C a fost alegerea perfectă.

pilot cu o expresie gravă fotografiat printr-o fereastră © Terry Donnelly | Sony α7C + FE 50mm f/2.5 G | 1/320s @ f/2.5, ISO 100

În imagine este pilotul Costello, fotografiat din exterior, prin geamul sălii de operații. Am surprins cadrul cu camera mea Sony Alpha 7C și obiectivul FE 50 mm f/2,5 G. Camera este ideală pentru acest tip de documentar; are toate avantajele celorlalte camere Sony Alpha 7, cu un senzor Full Frame de înaltă rezoluție, stabilizare integrată și poate fotografia cu o viteză de 10 cadre pe secundă. Ce mi se pare impresionant: focalizarea automată pe ochi a funcționat și prin geam – chiar și cu toate reflexiile, ochii pilotului Costello sunt de o claritate excepțională. M-am bucurat de toată această putere într-un corp mic și ușor, ce mi-a permis să mă „integrez în peisaj” și să nu încurc pe nimeni.

Aproape că s-a produs și un efect de expunere dublă, fiindcă se reflectă și aeronava HeliMed 2 în geam. Pe fața pilotului se observă și cât de intens se concentrează. Am văzut fotografii similare în timpul pandemiei, cu familii ce reușeau să comunice și să se vadă doar printr-un geam. Cred că această imagine reflectă aceleași sentimente într-un mediu diferit.

Din câte știu eu, sunt singurul din Regatul Unit care a beneficiat de acest tip de acces la un serviciu de ambulanță aeriană din toate cele 22 de servicii din țară. A fost o ocazie unică și atât de importantă! Peste 100 de ani, oamenii vor privi, cu siguranță, înapoi la imagini ca aceasta – multe dintre ele sunt incluse în Arhiva Națională a Imaginilor. Sper că fotografiile mele vor ajuta la înțelegerea pandemiei.

Produse prezentate

Terry Donnelly

Terry Donnelly | UK

„Deși abordez diferite genuri de fotografie, cred că încrucișarea abilităților între aceste genuri face ca realizările mele să fie mai grăitoare”

Înregistrați-vă pentru a primi propriul buletin informativ α Universe

Felicitări! V-ați abonat cu succes la buletinul informativ α Universe

Introduceți o adresă de e-mail valabilă

Ne pare rău! A apărut o eroare

Felicitări! V-ați abonat cu succes