Era un început de seară la St. Sofia Golf Club & Spa, Bulgaria, iar Betina și Victor tocmai își spuseseră „Da” în fața altarului. Recepția de nuntă era deja în toi, iar primul lor dans împreună ca soț și soție tocmai se terminase. Am aruncat o privire pe fereastră și strălucirea portocalie a apusului mi-a dat ideea pentru această fotografie superbă. Știam că nu vom avea mult timp, așa că m-am grăbit să-i conving pe Betina și Victor să facem rapid câteva fotografii.
Celebrarea căsătoriei lor începuse, și una dintre cele mai mari provocări cu această fotografie a fost să-i conving să plece de lângă prieteni și familie, chiar dacă vroiam doar cinci minute din timpul lor.
Camera pe care am folosit-o pentru nunta lor era o Sony Alpha 1, iar pentru această scenă am folosit obiectivul Sony FE 135mm f/1.8 G Master. Întrucât fotografiam de la distanță cu un teleobiectiv, cei doi nu puteau să audă ce spuneam, așa că i-am rugat să improvizeze, iar eu făceam fotografii în timp ce se mișcau și pozau. Chiar și de la această distanță, fotografia este de o claritate impresionantă - camera Sony și acest obiectiv fac o pereche de neegalat.
Unul din cele mai importante ajutoare pentru acest cadru a fost intervalul dinamic cu 15 poziții de apertură ale senzorului de 50.1 megapixeli al Alpha 1. Îmi permite să surprind cât mai multe detalii posibil în lumini și umbre, dar în același timp am și toate detaliile de care am nevoie pentru a face printuri mari pentru cuplu.
Pentru a folosi la maximum intervalul dinamic, am subexpus fotografia la 1.7EV până când soarele arăta ca un disc portocaliu. Apoi, la editarea imaginii brute, am iluminat umbrele pentru a dezvălui detalii. Fără intervalul dinamic ridicat al senzorului, atingerea acestui nivel de detaliu ar fi fost imposibilă.
Am făcut fotografia în modul prioritate de diafragmă cu apertura la f/1.8, pentru o adâncime mică a câmpului. Cu aceste setări, ar fi fost ușor pentru cuplu să apară încețoșat dacă s-ar fi îndepărtat puțin din zona de focalizare, aşa că am reglat focalizarea camerei Alpha 1 la AF-C ca să urmărească continuu și cea mai mică mișcare pe care o făceau. Știu că pot avea încredere în focalizarea camerei în astfel de situații, și îmi dă ocazia să mă concentrez numai pe compoziție pentru a obține cea mai bună fotografie posibilă.
Obiectivul de 135mm a focalizat perfect, iar optica mi-a dat un nivel ridicat de claritate și micro-contrast puternic, subliniind chiar și cele mai mici detalii. Am avut suficientă rezoluție de la senzorul de înaltă rezoluție pentru a decupa imaginea, deci cadrul este asemănător cu cel fotografiat cu un obiectiv de 200mm. Astfel a crescut efectul de compresie între subiecți, fundal și soare, care arată mai pronunțat în imagine.
Cât despre imagine, ador lumina caldă a soarelui care apune; produce un contrast și o siluetă minunate, creând, la rândul său, o atmosferă romantică potrivită pentru un moment atât de frumos.
„Fotografia este o adevărată mașină a timpului. Amintirile sunt combustibilul pentru visele noastre, iar fotografia e catalizatorul”