Este ultima zi de filmare, iar Jaakko Posti este într-o cursă contra cronometru. A sosit primăvara în nordul Finlandei și, cu aceasta, și soarele cald. Zăpada se înmoaie, apa se schimbă din alb în albastru, iar malurile lacului Kilpisjärvi alunecă și se înmoaie într-o zloată înșelătoare. Abandonând snowmobilul la cinci sau șase kilometri de muntele Terbmisvaara, Jaakko și practicantul profesionist de snowboard Antti Autti se deplasează cu greu pe schiuri prin „zăpada putredă din fundul văii”, sperând să ajungă la timp în râpele de pe vârful muntelui, în care zăpada se topește rapid.
Aceste râpe, niște rigole înguste și abrupte care coboară din munte, sunt perfecte pentru snowboarding în stil liber și vor reprezenta ultimul segment din SCAN, un film documentar care îl prezintă pe Antti în timp ce explorează peisajele reprezentative ale Norvegiei și Finlandei, în interiorul cercului polar arctic.
„Acea secțiune”, își reamintește Jaakko, „este probabil partea mea preferată din film. Sunt mândru cu adevărat că am muncit din greu pentru a-l realiza. Îmi plac cadrele estetice, dar este ceva special să știi că efortul depus pentru a le realiza a meritat. Iarna, poți ajunge chiar sub râpe cu snowmobilul, dar de data aceasta, a fost prea riscant, așa că am mers pe jos până în vârful de 1140 m și am filmat coborârea. Am reușit să filmăm două dintre coborârile prin râpă, înainte să ne întoarcem în civilizație. Ritmul meu cardiac mediu cred că era undeva pe la 160!”
De ce este succesul o recompensă atât de mare? Pentru că nu este asigurat, spune Jaakko. „În majoritatea situațiilor în aceste tipuri de proiecte, trebuie să te întorci”, râde el. „Așadar, poți să urci timp de cinci ore și să descoperi că nu poți filma deoarece s-a schimbat vremea sau nu este sigur ori este prea riscant. Poate fi foarte frustrant, dar atunci când reușești, este cu atât mai bine.”
Inițial fotograf, acum Jaakko realizează din ce în ce mai mult filmări, colaborând cu sportivi care practică sporturile pe care le îndrăgește. Proiectul care îl prezintă pe Antti, un profesionist de peste 20 de ani care a reprezentat Finlanda la Jocurile Olimpice, a constituit o îmbinare de interese.
„În urmă cu circa 10 ani”, explică Jaakko, „a început să practice tot mai mult snowboardul în zone rurale și încă se ocupă cu acest lucru. Filmul ni-l arată cum se întoarce în locurile de care s-a îndrăgostit”.
Pentru activitatea în acele zone, cineaștii trebuie să aibă o serie de abilități speciale, experiență și echipament pe care se pot baza. „Siguranța pe zăpadă este crucială”, explică el, „și cu cât ai mai multe informații despre stratul de zăpadă din regiunea respectivă, cu atât mai bine. Astfel, poți vedea ceva ce crezi că va merge, dar este nevoie de planificare, chiar și de săparea unor gropi în zăpadă pentru a vedea care este starea, orice ca să eviți să te prindă o avalanșă. Dacă ai îndoieli, nu urca, deoarece fațadele mai mari înregistrează avalanșe mai mari și atunci totul stă în mâinile lui Dumnezeu”.
Afinitatea sa față de subiect îl ajută să descopere cadrele cele mai bune, spune el. „Când lucrezi cu un practicant profesionist de snowboard, este o colaborare și am încredere în ei, pentru că ei știu ce arată bine pe cameră. Iar ei au încredere în mine, pentru că știm ce merge. Dacă nu cunoști sportul, poți realiza ceva ce arată bine pentru unii oameni, însă, pentru pasionați, ai nevoie de anumite lucruri, cum ar fi postura corectă.”
Echipamentul său α7R III îi ușurează munca, iar principalul motiv este versatilitatea. Cu acest aparat hibrid, poate realiza atât fotografii, cât și clipuri video strălucitoare, într-o situație în care greutatea și spațiul reprezintă factori extrem de importanți.
„La un aparat”, continuă el, „ai nevoie de un singur set de obiective, iar carcasa pentru microfoanele suplimentare poate fi la rândul său mai mică. Cu cât este mai mic echipamentul foto, cu atât ai mai mult spațiu pentru articole vitale precum echipament de siguranță pe zăpadă, încă un rând de haine și apă. De obicei, folosesc obiectivul G FE de 24-105 mm la f/4, deoarece îmi satisface aproape toate cerințele, însă iau cu mine întotdeauna și un obiectiv rapid cu lungime focală fixă precum FE de 35 mm la f/1,8, în cazul în care scade nivelul de lumină”.
Focalizarea automată fiabilă a aparatului α7R III și funcția de stabilizare a imaginii sunt vitale pentru Jaakko, permițându-i să lucreze cu aparatul în mână în cazul în care suportul cardanic ar ocupa prea mult spațiu și să mențină focalizarea asupra unui sportiv ca Antti cu funcția FA cu urmărire a subiectului. Având performanțe la fel de bune atât foto, cât și video, „îmi oferă viteza de a reacționa instantaneu și de a realiza cadrele sincere vitale pentru un astfel de documentar”, spune el, „păstrând aparatul foto atașat la cureaua de umăr pentru a-l folosi de îndată ce se întâmplă ceva”.
Desigur, la cercul polar arctic, fixarea aparatului foto la umăr necesită o bună izolare pentru a face față intemperiilor, iar „în șase ani de utilizare a seriei α7”, spune Jaakko, „chiar dacă ecranul original îngheață puțin la -30 sau -40 de grade sau pătrunde puțină apă de la zăpada topită, nu am avut nicio problemă cu acesta. Aparatul meu Alpha nu a pățit nimic niciodată și, cu experiență și planificare, nu am pățit nimic nici eu”.
