Slice of Living 2017
Definirea stilului pentru spațiu și pentru experiența de vizionare

Oferind experiențe de vizionare incredibile fără a perturba relaxarea ce caracterizează un spațiu de locuit, conceptul Slice of Living al designului de produse casnice transformă televizoarele reconcepând stilul estetic al întregului spațiu de locuit.

Acceptați modulele cookie Youtube pentru a urmări acest clip video

Accesați preferințele privind modulele cookie de mai jos și asigurați-vă că activați cookie Youtube în secțiunea „Funcțional”.

Înglobarea elementelor specifice spațiului de locuit

Ecranele de TV sunt din ce în ce mai mari. Spațiile de locuit trebuie să fie confortabile și liniștite. Conceptul Slice of Living încearcă să găsească echilibrul în acest context, vizând un raport armonios între produsele casnice și camere. Ideea acestui nou design de produse casnice a fost simplă: dacă ai lua toate elementele, materialele și regulile definitorii care au făcut mereu parte din idealul de „cameră”, le-ai descompune în părți individuale și le-ai reîmbina alt fel, ai putea găsi moduri mai armonioase de dispunere a componentelor și produselor dintr-o cameră.

Marșând pe această idee, designerii au început să ia mostre din efectiv orice se găsește în spațiile de locuit, de la formele scaunelor și altor mobile, materialele pereților și pardoseală și până la texturile țesăturilor și pielii. Reconfigurarea produselor cu aceste mostre și instrumentele de mobilier și arhitectură au ajutat echipa să conceapă o inovatoare abordare a produselor casnice, prin care elementele nu numai că se potriveau cu spațiul ambiant, dar și contribuiau la definirea stilului spațiilor.

Raft
Spațiu de locuit generos
Masă de relaxare
Elemente şi materiale
O constantă a concepțiilor despre spațiul de locuit

Când vă imaginați un spațiu de locuit confortabil, ce vedeți? Unde merge canapeaua? Unde stau cărțile, vazele și altele? Care e stilul general? Și cum se integrează televizorul, o componentă standard a spațiului de locuit? Am vrut să ne asigurăm că aspectul produselor noastre domestice se integrează fără cusur în procesul de amenajare a spațiului de locuit ideal.

Tako, director artistic

Rezonează cu conceptul de stil de viață modern

Pentru modelele BRAVIA™ 2017, am vizat un aspect discret și confortabil, care să se asorteze cu stilul de viață modern. Fiecare element de design conlucrează în spiritul acestei abordări primordiale. Stativul insuflă o prezență suplă, ca de scaun. Panoul din spate evocă texturile zidurilor și țesăturilor. Iar combinațiile îndrăznețe de materiale fine și calde adaugă o notă elegantă pe pânza designului spațial contemporan.

Frumos din orice unghi, TV-ul arată bine oriunde

Cu seria BRAVIA am vrut să depășim ideea de a înfrumuseța doar partea din față a produsului. Evident că folosirea unei rame subțiri elimină limitele dintre spațiul de locuit și conținutul vizual, dar am vrut să facem partea din spate cât mai atractivă pentru ca televizorul să se potrivească în orice fel în spațiile interioare. Designul rezultat contribuie la reconceperea televizorului ca obiect multidimensional, care poate fi pus oriunde în cameră, nu ca pe o suprafață unidimensională care să fie înghesuită într-un colț. Astfel, utilizatorul are multă libertate la amenajarea camerei.

Yokota, director artistic

Pentru conceptul Slice of Living s-a revenit la o nevoie de bază – anume modul în care oamenii își amenajează spațiile de locuit – fiind găsită astfel inspirația pentru noile televizoare. Imaginea și sunetul uluitoare sunt doar parte a întregului. Armonia spațială, care le conferă produselor polivalența de a se adapta la orice interior, este cea care perfecționează cu adevărat experiența.