Despre această descărcare

Posesorilor de SEP-30BT, le oferim serviciul de descărcare a programului de modernizare firmware SEP-30BT.
Vă rugăm să citiţi cu atenţie următoarele note.

Prin descărcarea şi instalarea programului Rolly Remote 1.0 în calculatorul dumneavoastră, precum şi prin actualizarea firmware-ului unităţii Rolly, vă permitem să controlaţi de la distanţă dispozitivul Rolly de la calculatorul dumneavoastră.
Creând o conexiune BLUETOOTH în modul de control BLUETOOTH între calculator* şi Rolly, veţi putea utiliza următoarele funcţii, controlând de la distanţă Rolly cu ajutorul calculatorului* dumneavoastră:

  • Veţi putea deschide lista de piese Rolly şi vizualiza titlul piesei muzicale redate în acel moment.
  • Veţi putea reda melodii după selectarea unei piese muzicale în Rolly şi veţi putea permite unităţii Rolly să se deplaseze liber (înainte, înapoi şi să se rotească, etc.) în funcţie de muzică.
  • Vă veţi putea bucura de muzică sau de mişcări conectând simultan până la 7 unităţi Rolly**.

* Vă rugăm să descărcaţi şi să instalaţi mai întâi Rolly Remote în calculatorul dumneavoastră. Calculatorul echipat cu BLUETOOTH trebuie să accepte un profil SSP pentru a crea o conexiune BLUETOOTH în modul de control BLUETOOTH. Conexiunea BLUETOOTH nu este acceptată neapărat pe toate calculatoarele cu aceleaşi profiluri precum cele ale acestei unităţi.
** În funcţie de calculator, este posibil ca Rolly Remote să nu poată conecta simultan până la şapte unităţi Rolly.

Executaţi clic aici pentru a accesa serviciul de descărcare a Rolly Remote 1.0.

Produse ţintă

Player muzical de divertisment Rolly SEP-30BT

Medii de calcul ţintă

Sistem de operare

  • Windows Vista® Ultimate (care include Service Pack 1)
  • Windows Vista® Business (care include Service Pack 1)
  • Windows Vista® Home Premium (care include Service Pack 1)
  • Windows Vista® Home Basic (care include Service Pack 1)
  • Windows XP Media Center Edition 2005 (Service Pack 2 sau o versiune ulterioară)
  • Windows XP Media Center Edition 2004 (Service Pack 2 sau o versiune ulterioară)
  • Windows XP Professional (Service Pack 2 sau o versiune ulterioară)
  • Windows XP Home Edition (Service Pack 2 sau o versiune ulterioară)

Sistemele de operare suportate sunt limitate la versiunea în limba engleză. Versiunea pe 64 de biţi a sistemului de operare nu este acceptată. Alte sisteme de operare faţă de cele indicate anterior nu sunt acceptate.

Cerinţe privind echipamentele hardware

PROCESOR:

Pentru Windows Vista, Pentium III 800 MHz sau superior. Pentru Windows XP, Pentium III 450 MHz sau superior.

Memorie:

Pentru Windows Vista, minim 512 MB (este recomandat minim 1 GB). Pentru Windows XP, minim 256 MB (este recomandat minim 512 MB).

Ecran:

Minim 1024Ã-768 pixeli şi minim High color (16 biţi) (Setarea a 256 de culori sau mai puţin poate avea drept rezultat performanţe necorespunzătoare).

Instalare

Procedura de descărcare

Pentru a instala acest program software în Windows XP/ Windows Vista, vă rugăm să vă conectaţi utilizând un nume de utilizator cu privilegii de "Computer Administrators" [Administratori calculator] sau "Administrators" [Administratori].

Vă rugăm să parcurgeţi paşii de mai jos pentru a descărca programul de modernizare firmware.

  1. Conectaţi calculatorul la Internet.

  2. Configuraţi folderul pentru stocarea fişierului descărcat pe hard discul dumneavoastră. Să presupunem că folderul creat aici este denumit FWUP şi este creat în partiţia C.

  3. Descărcaţi următorul fişier în folderul creat la Pasul 2: SEP-30BT_V2_00.exe (3.115 KB)

  4. Durata standard de descărcare este de aproximativ 1 minut în cazul unei conexiuni de 1 Mbps şi de aproximativ 8 de minute în cazul unei conexiuni de 56 kbps. În funcţie de mediul de Internet, acest proces poate dura o perioadă considerabilă de timp şi este apreciată înţelegerea dumneavoastră. (După citirea acestor instrucţiuni şi selectarea butonului Descarcă din partea de jos a acestei pagini, va începe descărcarea fişierului de mai sus. Urmaţi instrucţiunile din caseta de dialog afişată pe ecran).

  5. După finalizarea descărcării, selectaţi Views [Vizualizări]-Details [Detalii] în Explorer pentru a verifica dimensiunea fişierului. Dacă dimensiunea fişierului este aceeaşi cu cea afişată mai sus, descărcarea a fost finalizată cu succes. Dacă dimensiunea nu este identică cu cea afişată mai sus, ştergeţi fişierul şi încercaţi să-l descărcaţi din nou.

Notă:

Nu lăsaţi calculatorul dumneavoastră în modul de aşteptare/hibernare în timpul descărcării fişierului.

Procedura de modernizare

După ce este finalizată descărcarea, vă rugăm să parcurgeţi paşii de mai jos pentru a moderniza unitatea.

Notă:

În momentul modernizării, unitatea trebuie să aibă un spaţiu liber de aproximativ 10 MB.

Pentru a verifica spaţiul liber al calculatorului:

  1. Porniţi Rolly Choreographer.
  2. Conectaţi Rolly la calculator.
  3. Verificaţi memoria din Rolly Status View [Vizualizare stare Rolly]

De asemenea, vă rugăm să transferaţi în prealabil toate piesele şi imaginile video de la unitate la calculator, deoarece piesele şi imaginile video se pot pierde în momentul actualizării unităţii. Nu putem garanta faptul că piesele şi imaginile video nu vor fi deteriorate sau şterse în cazul în care acestea rămân în unitate în momentul modernizării.

  1. Conectaţi unitatea la calculator.

  2. Închideţi toate software-urile care rulează în Windows.

  3. Utilizatorii de Windows Vista:



    Executaţi clic pe butonul Start de pe bara de activităţi a calculatorului şi executaţi clic pe Run... [Executare...], urmat de All Programs [Toate programele] - Accessory [Accesoriu].

    Utilizatorii de Windows XP:

    Executaţi clic pe butonul Start de pe bara de activităţi a calculatorului şi executaţi clic pe Run... [Executare...] Va fi afişată caseta de dialog "Run..." [Executare...].

  4. Introduceţi C:\FWUP\SEP-30BT_V2_00.exe în caseta de text Open [Deschidere] şi executaţi clic pe OK. Programul de modernizare va fi pornit.

  5. Urmaţi instrucţiunile afişate pe ecran.

    Note:
    Vă rugăm să nu deconectaţi unitatea de la calculator în timpul actualizării.
    În timpul modernizării, deconectarea şi conectarea USB sunt controlate automat, iar indicarea "Connecting USB" [Conectare USB] este dezactivată. De asemenea, mesajul de deconectare USB poate fi afişat pe unele calculatoare.

  6. Atunci când este afişat mesajul conform căruia este finalizată modernizarea, executaţi clic pe butonul Finish [Terminare].

  7. Porniţi programul Rolly Choreographer atunci când este finalizată actualizarea.

  8. Executaţi clic pe Device Info [Informaţii despre dispozitiv] din meniul Tool [Instrumente] - Rolly Settings [Setări Rolly]. Verificaţi dacă este afişat 2.00 ca versiune a firmware-ului dispozitivului Rolly.



Informaţii despre fişier

Nume fişier

  • SEP-30BT_V2_00.EXE

Dimensiune fişier

  • 3.04 Mb