Modele aplicabile

Aceste informaţii sunt destinate următoarelor modele:
  • PS-HX500

Despre această descărcare

  • Nume: Hi-Res Audio Recorder v1.1.0
  • Data lansării:02-11-2016
  • Această aplicaţie are următoarele caracteristici:
    • Înregistrarea pieselor audio de pe discuri de vinil:După conectarea platanului şi a computerului cu ajutorul cablului USB furnizat şi după instalarea software-ului, veţi putea înregistra piesele audio în formate de înaltă rezoluţie (DSD sau PCM) de pe discul de vinil redat pe platan.Durata maximă de înregistrare disponibilă este de 100 minute.
    • Editarea fişierului temporar: Puteţi adăuga marcaje în datele înregistrate (fişier temporar) şi puteţi specifica intervalele de date care vor fi exportate în fişiere. Adăugaţi marcaje în fişierul temporar:
      • pentru a elimina secţiunea silenţioasă de dinaintea primei piese audio sau secţiunile respective dintre piese.
      • pentru a diviza fişierul temporar în fişiere audio individuale după ce aţi înregistrat toate piesele audio de pe ambele părţi ale discului de vinil.
      Puteţi adăuga cel mult 60 de marcaje şi, de asemenea, puteţi elimina sau muta marcajele.
    • Reglarea amplificării: Puteţi regla nivelul semnalului (amplificare) pentru datele înregistrate (fişier temporar). Puteţi selecta Reglarea automată a amplificării, precum şi Reglarea manuală a amplificării, care vă permite să creşteţi treptat amplificarea cu 1 dB în intervalul +1 dB şi +6 dB.
    • Exportul fişierului temporar: Puteţi exporta datele înregistrate (fişierul temporar) pe computer.De asemenea, puteţi introduce numele albumului, numele artistului, denumirile pieselor şi puteţi marca numele artiştilor înainte de a exporta fişierul temporar.

Cerinţe de sistem

Sisteme de operare

Hi-Res Audio Recorder este compatibil cu următoarele versiuni Microsoft Windows:
  • Windows 7 (32/64 bit)
  • Windows 8 (32/64 bit)
  • Windows 8.1 (32/64 bit)
  • Windows 10 (32/64 bit)

Note:

  • Aveţi nevoie de cel mai recent pachet de service
  • Nu se oferă nicio garanţie că Hi-Res Audio Recorder va funcţiona fără probleme:
    • pe orice computer pe care rulează unul dintre sistemele de operare menţionate
    • pe un computer artizanal, pe un computer al cărui sistem de operare a fost supus unui upgrade de către utilizator sau pe un computer cu pornire multiplă
    • împreună cu funcţiile de economisire a energiei ale computerului: System Suspend (Suspendare sistem) sau Sleep (Repaus) (Standby)
    • dacă nu aţi instalat cele mai recente actualizări Windows. Descărcaţi şi instalaţi cele mai recente actualizări cu ajutorul instrumentului Actualizare Windows (din Meniul Start sau din Panoul de control)


Hardware de computer

Hi-Res Audio Recorder estecompatibil cu următoarele echipamente hardware:
  • CPU: Procesor Intel Core 2 de 1,6 GHz sau superior
  • Memorie:1GB sau mai mare
  • Rezoluţie ecran: 1.024 x 768 pixeli sau superioară
  • Dispozitiv de redare audio:Obligatoriu
Nu garantăm operarea pentru toate computerele, chiar dacă acestea întrunesc cerinţele de sistem menţionate mai sus.

Descărcare

Cum descărcaţi Hi-Res Audio Recorder:
  1. Instalaţi cele mai recente actualizări Windows. În caz contrar, aplicaţia nu va fi instalată cu succes sau aplicaţia nu va detecta platanul. Dacă nu puteţi efectua instalarea, contactaţi producătorul computerului sau Microsoft Corporation.
  2. Asiguraţi-vă că sunteţi conectat/ă ca utilizator cu drepturi administrative
  3. În partea de jos a paginii, citiţi declaraţia de neasumare a răspunderii şi acceptaţi termenii şi condiţiile făcând clic pe caseta de selectare. În continuare, faceţi clic pe Download (Descărcare)
  4. Descărcarea fişierului [Hi-ResAudioRecorder_1.1.0.exe] (16,7 MB - 17.614.520 octeţi) va începe
  5. Salvaţi fişierul pe desktop-ul computerului dumneavoastră
    Notă:Dacă utilizaţi Windows 8 sau 8.1, fişierul de actualizare poate fi salvat automat în folderul Descărcări. Faceţi clic pe fila Desktop de pe ecranul Start şi căutaţi fişierul descărcat în folderul Descărcări utilizând Explorer

Instalare

După descărcarea fişierului, puteţi instala Hi-Res Audio Recorder.

  1. Închideţi toate software-urile care rulează pe calculator.
  2. Faceţi dublu clic pe fişierul de instalare „Hi-ResAudioRecorder_1.1.0.exe” salvat pe computer. Fişierul de instalare va fi apoi extras iar driverul şi aplicaţia vor fi instalate în ordine
  3. Când apare ecranul User Account Control (Control cont utilizator), faceţi clic pe [Yes] (Da) sau [Continue] (Continuare)
  4. Selectaţi limba pentru instalare şi faceţi clic pe [Next] (Următorul)


  5. Faceţi clic pe [Next] (Următorul) pentru a porni expertul de instalare


  6. Faceţi clic pe [Next] (Următorul) pentru a instala iniţial driverul


  7. Este afişat ecranul [Software License Agreement] (Acord de licenţă software) pentru instalarea driverului. După confirmarea acordului de licenţă, faceţi clic pe [I accept the terms of the license agreement] (Accept termenii acordului de licenţă). În continuare, faceţi clic pe [Next] (Următorul)


  8. Este afişat ecranul Ready to Install the Program (Pregătit pentru instalarea programului). Faceţi clic pe [Install] (Instalare) pentru a porni instalarea driverului


  9. Faceţi clic pe [Install] (Instalare) pentru a continua instalarea driverului


  10. Instalarea driverului a fost finalizată. Daţi clic pe [Finish] (Terminare) pentru a porni instalarea aplicaţiei


  11. Faceţi clic pe [Next] (Următorul) pentru a instala aplicaţia.


  12. Este afişat ecranul [License Agreement] (Acord de licenţă) pentru aplicaţie. După confirmarea acordului de licenţă, faceţi clic pe [I accept the terms of the license agreement] (Accept termenii acordului de licenţă). În continuare, faceţi clic pe [Next] (Următorul)


  13. Faceţi clic pe [Install] (Instalare) pentru a porni instalarea aplicaţiei


  14. Instalarea aplicaţiei a fost finalizată. Faceţi clic pe [Finish] (Terminare)


  15. Instalarea este acum finalizată. Faceţi clic pe [Finish] (Terminare) pentru a închide expertul de instalare


După actualizare

Pentru a porni Hi-Res Audio Recorder, faceţi clic pe [Start] şi selectaţi [Programe] → [Sony Corporation] → [Hi-Res Audio Recorder] → [Hi-Res Audio Recorder]

Întrebări şi răspunsuri

Depanare

  1. Instalarea nu reuşeşte
    • Asiguraţi-vă că utilizaţi un computer cu un sistem de operare acceptat. Pentru informaţii detaliate, consultaţi „Cerinţe de sistem”.
    • Asiguraţi-vă că există suficient spaţiu liber pe unitatea de pe disc. Pentru instalare, aveţi nevoie de aproximativ 100 MB liberi pe disc. Dacă nu există spaţiu liber suficient pe disc, eliberaţi spaţiu eliminând fişierele inutile.
  2. Computerul nu detectează platanul conectat
    • Deconectaţi cablul USB şi reporniţi computerul. Asiguraţi-vă că aţi pornit computerul şi că acesta funcţionează, după care conectaţi computerul şi platanul cu ajutorul cablului USB.
    • Asiguraţi-vă că software-ul aferent driverului pentru dispozitivul USB a fost instalat cu succes. În cazul în care conectaţi computerul la platan cu cablul USB pentru prima dată sau dacă folosiţi un port USB diferit de cel utilizat anterior, software-ul aferent driverului dispozitivului USB poate fi instalat automat încă o dată.
    • Conectaţi platanul la computer şi porniţi-l, după care faceţi clic pe [Panou de control] - [Hardware şi Sunet] - [Manager dispozitive] (atunci când „Panou de control” este afişat pe ecranul „Categorie”). Dacă „PS-HX500” este afişat sub „Sunet, video şi controlere de joc” în această fereastră, înseamnă că software-ul driverului aferent dispozitivului USB a fost instalat cu succes.
  3. Hi-Res Audio Recorder nu porneşte
    • Este posibil ca computerul dumneavoastră să nu funcţioneze corespunzător. Porniţi o altă aplicaţie pentru a verifica dacă aceasta funcţionează normal.
    • Este posibil ca computerul dumneavoastră să nu funcţioneze corespunzător. Reporniţi computerul.
    • Asiguraţi-vă că Hi-Res Audio Recorder a fost instalat cu succes.
      • Faceţi clic pe [Panou de control]- [Programe] - [Programe şi caracteristici] (atunci când „Panou de control” este afişat pe ecranul „Categorie”) şi asiguraţi-vă că „Hi-ResAudioRecorder” este afişat.
      • Conectaţi platanul la computer şi porniţi-l, faceţi clic pe [Panou de control] - [Hardware şi sunet] -[Manager dispozitive] (atunci când „Panou de control” este afişat pe ecranul „Categorie”) şi verificaţi dacă „PS-HX500” este afişat sub „Sunet, video şi controlere de joc” în această fereastră.
    • Dacă Hi-Res Audio Recorder nu a fost instalat cu succes, dezinstalaţi şi instalaţi din nou aplicaţia.